Sfatulparintilor.ro

Cât costă o grădiniţă privată şi de ce aleg mulţi dintre părinţi această variantă

Cât costă o grădiniţă privată - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - children-2112668_1920

Ultimii ani au adus o creştere constantă a numărului de copii înscrişi într-un sistem de învăţământ privat în defavoarea celui de stat. Iar cele mai mari creşteri sunt în sistemul preşcolar, unde numărul grădiniţelor particulare este mai mare de la an la an. În numai 10 ani, între 2006 şi 2016, numărul unităţilor de învăţământ private din România aproape s-a dublat, iar în 2017, în capitală numărul grădiniţelor private îl depăşise deja pe cel al grădiniţelor de stat. Cea mai mare îngrijorare a celor care vor să îşi ducă copilul în sistemul privat este legată de costuri. Am căutat să vedem cât costă o grădiniţă privată şi care sunt avantajele şi eventualele dezavantaje ale sistemului privat preşcolar în comparaţie cu cel de stat.

Lista gradinitelor din Bucuresti si Ilfov o gasesti aici

.

La ce costuri să te aştepţi dacă vrei să îţi duci copilul la o grădiniţă privată

Spaţiile super aglomerate, metodologia învechită şi programul scurt sunt principalele motive care îndeamnă mulţi dintre părinţi să evite sistemul de învăţământ preşcolar de stat şi să caute o alternativă în sistemul privat. Iar ultimii ani au adus multiple variante din care să poţi alege. Deşi am fi tentaţi să credem că proximitatea este cea care contează în principal în alegerea unei grădiniţe private, în fapt alţii sunt factorii principali de decizie: programul educaţional oferit de respectiva unitate de învăţământ şi, desigur, costurile pe care le implică. Pentru că în ciuda aparenţelor, cei mai mulţi dintre cei care aleg învăţământul privat nu sunt persoane cu venituri peste medie, ci sunt oameni care fac eforturi financiare ca să le ofere copiilor un mediu plăcut şi potrivit cu înclinaţiile lor.

Preţurile sunt extrem de variate în cazul grădiniţelor private, însă cele mai multe folosesc acelaşi sistem de calcul: taxa de şcolarizare – cu plată lunară, trimestrială sau anuală, la care se adaugă preţul mesei, care variază între 15 şi 21 de lei pe zi. În mod firesc, dacă anunţaţi din timp lipsa copilului în anumite zile de la grădiniţă, taxa pentru masă va fi scăzută din factura ulterioară.

Care este programul pentru inscrierea la gradinite in noul an scolar afli aici.

Apoi, taxa de şcolarizare variază şi ea în funcţie de programul pentru care optaţi.

În general există program scurt, până la ora 12 şi fără masa de prânz, program mediu – până la ora 16 sau 17 şi program prelungit, care poate însemna că cel mic poate rămâne la grădiniţă până la ora 18 sau 19, unele instituţii oferind chiar program până la ora 20.

Iar în ceea ce priveşte taxa de şcolarizare, diferenţele de preţ pot fi colosale. Printre cele mai mici preţuri sunt cele care pornesc de la 2.000 de euro pentru un an de grădiniţă, dar există şi instituţii care ajung la preţuri de 16.000 de euro pentru un an de şcolarizare în sistem preşcolar. Sigur, în acest caz vorbim, în general, de şcoli internaţionale cu renume care oferă şi programe pentru copiii de grădiniţă.

În ultimii ani, la aceste costuri a fost adăugată o taxă suplimentară care însă nu este percepută de toate grădiniţele particulare – aşa-numita taxă de rezervare, cea care vă garantează blocarea locului pentru copil. Şi aici preţurile pot varia de la 50 la 200 de euro.

Citește întregul articol pe LIFE.ro!

Imagine de Lin_da de la Pixabay

Exit mobile version