Sfatulparintilor.ro

Luni începe școala! Cum arată Calendarul anului școlar 2022-2023. Cât durează modulele și când sunt vacanțele

Calendarul anului școlar 2022-2023

Luni, 5 septembrie 2022, sună clopoțelul pentru noul an școlar 2022-2023. Modificările sunt importante. S-a renunțat la termenul de ”semestru”, urmând ca anul școlar să fie împărțit pe module.

Astfel, în anul școlar 2022-2023 vor fi 5 module, despărțite de 5 vacanțe, pentru tot învățământul preuniversitar. De asemenea, este pentru prima dată în istorie când școala începe atât de devreme, adică în prima zi de luni a lui septembrie. Cursurile se vor încheia în 16 iunie 2023. O altă premieră este vacanța ”mobilă” care va fi hotărâtă de fiecare județ în parte.

Iată cum arată Calendarul anului școlar 2022-2023

Modulul 1: cursuri de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 

Modulul 2: cursuri de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 

Modulul 3: cursuri de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 

Modulul 4: cursuri de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 

Modulul 5: cursuri de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; 

Vacanțe anul școlar 2022-2023

– vacanța de toamnă: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 

– vacanța de iarnă de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 

– vacanța de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 

– vacanța de primăvară: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 

– vacanța de vară: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 

Te poate interesa: Incepe SCOALA: 4 probleme de sanatate cu care se pot confrunta copiii

Care sunt excepțiile

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;

Pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Programul Școala altfel

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version