by Sfatul Parintilor | 23/12/2023 18:10
O noua zi se incheie, o zi din toamna anului 2009. E 8.30 seara. Plec de la birou, unde detin o functie cu raspunderi mari, intr-o companie importanta in care muncesc de 16 ani. Este din nou tarziu si ajung grabita la mama de unde trebuie sa o iau pe Maria mea de 5 ani si sa traversez Bucurestiul pana acasa, sa ne incadram intr-un timp de bun simt ca sa ii fac baita, sa citim povesti (nelipsite zilnic inca de cand avea 3 luni), apoi sa o culcam. Nu reusim niciodata ca acest program de seara sa se incheie mai devreme de ora 23.30, chiar 00:00, oricat ma straduiesc, ma agit, ma necajesc, ma blamez ca nici azi nu am avut cum sa plec ceva mai devreme, oricat as fi vrut.
Si tot asa. Ma simt vinovata – si astazi – ca nu am timp nici sa iau loc un pic, este deja prea tarziu si avem de ajuns aproape in cealalta parte a orasului. Stiti si voi la fel de bine ca si mine aceste trairi… Stiu ca vinovatia sau rusinea nu ajuta pe nimeni cu nimic, dar ce sa fac… asta simt in toata fiinta mea. Tare as vrea sa stea altfel lucrurile, insa acesta e un vis prea indepartat…
In drum spre casa, in timp ce gandesc toate acestea cu ochii in lacrimi la volan, copila ma intreaba: “Mami, pe mine de ce nu ma duce transportul gradinitei direct acasa, ca pe alti copii, si eu sunt singura care mai sta cateva ore la bunici pana vii tu sa ma iei?”. Nu apuc sa raspund. In acest timp suna telefonul…de ce nu ma mir. Tot o problema de serviciu. Responsabilitatile ard, lucrurile chiar trebuie rezolvate si eu duc in spate o parte dintre ele, pur si simplu sunt anumite locuri de munca unde nu ai cum inchide telefonul pana a doua zi, lucrurile sunt la foc continuu. Ii soptesc fetitei care tot incearca sa imi atraga atentia … “Maria, mai incet, vorbesc la telefon, stii ca nu e politicos sa vorbesti tare”.
Trebuie pregatita o cina in graba ca sa ma incadrez in timp, doar doar reusesc sa culc copilul macar azi la o ora mai decenta, ca sa fie odihnita a doua zi, ca asa am citit un articol intr-o revista buna de crestere copii, ca cei mici au nevoie de minim noua ore de somn pe noapte.
In acest timp, Maria ma striga. “Mai incolo, Maria, te rog, incerc sa vorbesc cu tati.” Dupa trei incercari esuate, copilul de cinci ani vine la mine la bucatarie, imi ia mainile in mainile ei, isi pune manutele pe obrajii mei si ma priveste fix in ochi. Si imi spune : “Mami, ai ochi asa de frumosi. Hai sa te invat sa asculti cu ei. Eu si asa te ascult pe tine, mami, cand imi vorbesti, cu ochii. Asa ajung mai repede la inima vorbele. Fa-ti timp, mami, sa ma asculti macar cu ochii”. Apoi a plecat, tarandu-si soricelul de plus dupa ea.
Nu asta este ceea ce am visat pentru relatia dintre mine si copilul meu, desi tot ce fac acum ca munca si realizari gandesc ca tot pentru ea fac… sa aiba o copilarie plina cu de toate, un viitor oarecum asigurat… cred eu.
Insa intr-o clipa am inteles ca oricate fapte facem pentru cei mici, oricate cadouri le oferim, ei simt ca sunt importanti pentru noi daca reusim sa intram in lumea lor cu adevarat si sa le acordam acel strop de timp de calitate dupa care jinduiesc toata ziua, cu alte cuvinte iubire.
De multe ori este imposibil sa iti schimbi intregul destin profesional ca sa ai mai mult timp de petrecut cu copilul.
Dar ceva putem sa facem cu siguranta pentru ei: cand suntem cu ei, sa fim acolo cu adevarat, cu toata fiinta noastra si sa ii ascultam cu ochii si cu inima. Si astfel sa le mangaiem si hranim sufletele.
Autor: Cristina Niculescu, octombrie 2009
proprietar, publisher www.sfatulparintilor.ro din martie 2010
PS. Am ales sa impartasesc cu voi, cititorii nostri – cu toata sinceritatea – acest crampei din viata mea din 2009. Poate ceva din povestea mea de atunci e si povestea ta; poate doar citesti si poti intelege pe altii ce trec prin asemenea situatii. Invatam unii de la altii meseria de parinte, din trairi, din emotii, din greseli, din experiente si de multe ori de la copii.
Apar mereu noi provocari si nu tot timpul stim cum sa reactionam sa iasa bine pentru inima parintelui si cea a copilului. Dar invatam si cat timp traim si iubim, orice, absolut orice se indreapta. Sunt multe miracole in jurul nostru. :).
Important este sa reusim la timp sa pretuim relatia cu copiii nostri asa cum se cuvine: ca pe un diamant de mare pret pe care avem onoarea sa il tinem in palme.
Viata mea s-a schimbat radical fata de acea etapa. In 2010 – la scurt timp fata de momentul intamplarii povestita mai sus – am plecat de la fostul meu loc de munca, calauzita de aceste emotii de parinte prea departe de copilul sau si de ce simteam ca are nevoie fetita mea.
Ulterior, la cateva luni, am creat siteul www.sfatulparintilor.ro, menit sa aduca parinti ca mine laolalta, uniti de aceleasi intrebari, trairi, emotii, cautari.
Lucrez de acasa la site, asa incat relatia cu fetita mea a evoluat foarte frumos, umpland golul pe care amandoua il resimteam cu timp si relatie de calitate si de suflet, mult suflet, adica tot ceea ce conteaza cu adevarat. Sunt recunoscatoare in fiecare zi ingerului care este ea si totodata profesorului de viata ce s-a dovedit a-mi fi fost in multe situatii.
„Copiii nostri nu sunt copiii nostri, ei vin prin noi dar sunt ai vietii” (Khalil Gibran) iar noi avem menirea sa ii ajutam sa straluceasca cu adevarat.
Martie 2016
Imagine de Lizaan Marais[1] de la Pixabay[2]
Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/fa-ti-timp-mami-sa-ma-auzi/
Copyright ©2024 Sfatulparintilor.ro unless otherwise noted.