5 metode de educatie care pot dauna grav copilului

by Sfatul Parintilor | 13/09/2023 18:10

Nu e parinte care sa nu vrea ce e mai bun pentru copilul lui. Sunt momente, insa, cand fara sa vrea, in incercarea lui de a-i face bine, parintele ii face mai mult rau copilului sau.

Iata 5 metode de educatie a copilului[1] care ii fac acestuia mai mult rau decat bine.

1. Il compari cu altii

“De ce nu esti si tu ca fratele tau?”, “Ia uite copilul X ce cuminte e?!”, “Ai vazut ca Y a putut sa faca. Tu de ce n-ai reusit?”. Iata numai cateva exemple de fraze pe care multi parinti le folosesc in incercarea de a-si motiva copilul. Din pacate, nu le foloseste la nimic. Dimpotriva! Acest gen de mesaje ii transmite copilului ideea ca el nu valoreaza nimic. Toata lumea din jur e mai buna, numai el NU. Si astfel ii scade drastic imaginea de sine. In plus, daca etalonul de comparatie este un frate mai mic sau mai mare, un coleg de scoala, un prieten sau un cunoscut, copilul va genera sentimente negative fata de respectivul.

Ce de de facut? Minimeaza comportamentele necorespunzatoare si scoate tot timpul in evidenta lucrurile pozitive, calitatile si plusurile pe care le are copilul. In acest fel, ii creste imaginea de sine. Si, in plus, copilul va repeta faptele bune pentru a atrage atentia parintilor.

2. Il umilesti

Cea mai buna metoda de a imbunatati comportamentul unui copil este sa-i imbunatatesti imaginea si increderea de sine. Exact opusul il vei reusi atunci cand iti umilesti copilul. Cuvinte jignitoare sau situatiile in care il faci de ras in fata unei audiente vor lipi etichete greu de eliminat din mintea copilului. Va primi mesajul ca in ochii tai nu valoareaza nimic, deci ce rost sa-ti mai faca pe plac. De fiecare data cand vrei sa-i insufli copilului tau anumite valori, ar fi bine sa fiti doar voi, fara alte persoane in jur, astfel incat totul sa ramana intre voi. Pastreaza-ti tot timpul calmul, indiferent ce a facut copilul si apreciaza si lauda fiecare imbunatatire a comportamentului copilului.

Citeste si: Educatie copii: 4 metode sa stai calm cand copilul e agitat[2]

3. Il incui in camera

Sa zicem ca te afli intr-una din situatiile in care copilul trebuie sa-si faca temele, insa el iese in continuu din camera pentru a face diverse alte lucruri: sa ceara de mancare, sa se uite la TV, sa vorbeasca cu tine etc. NU este deloc o solutie sa-l incui in camera doar pentru ca trebuie sa isi faca temele. Pe langa faptul ca vei pune o presiune foarte mare pe copil care, stiindu-se incuiat, va intra in panica, vei genera frustrari si furii greu de stapanit. Poti incerca, de exemplu, sa stabilesti o recompensa sau o consecinta. Daca isi face tema intr-un interval dat de timp primeste ceva sau daca nu isi face tema va pierde un privilegiu (privitul la televizor, de exemplu, sau un joc pe calculator). Daca copilul este mai mare, stabileste pauze de X minute la fiecare Y timp petrecut facand temele si invatand. In acest fel il inveti sa-si organizeze programul, dar si sa ia pauze la intervale regulate de timp.

4. Il bati

Orice forma de pedeapsa fizica este contraproductiva. Daca il bati la nervi, copilul va prinde ideea ca e in regula sa lovesti pe cineva cand esti nervos. In loc de bataie, poti seta consecinte suficient de “dure” ca sa inteleaga ca a gresit: NU il mai lasi la programele lui preferate la calculator/televizor, NU il mai lasi sa mearga la culcare mai tarziu in weekend. Daca iti place metoda, poti aplica si tactica Time-Out[3]. Nu uita sa lauzi fiecare imbunatatire a comportamentului sau.

Nu rata nici: 5 metode de disciplina care pot face rau copilului tau[4]

5. “Te spun lui tata/mama!”

S-a intamplat ca atunci cand copilul face ceva gresit sa-i zici “Vezi ca te spun lui tata/mama!”? Genul acesta de amenintare nu este deloc eficace. In primul rand amani stabilirea consecintei. O fapta se “transeaza” imediat, nu se suspenda, nu se amana, nu se lasa in grija celuilalt parinte. In al doilea rand, se creeaza pericolul de a va transforma parintele bun si parintele rau si-i dati astfel prilejul copilului sa jongleze cu voi.

Imagine de Gerd Altmann[5] de la Pixabay[6]

Endnotes:
  1. educatie a copilului: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-20-de-vorbe-sau-fapte-ale-parintilor-care-induc-copiii-in-eroare/
  2. 4 metode sa stai calm cand copilul e agitat: https://sfatulparintilor.ro/sfatgradinite/educatie-copii-4-metode-sa-stai-calm-cand-copilul-e-agitat/
  3. Time-Out: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-pozitiva-tehnica-time-out-pro-sau-contra/
  4. 5 metode de disciplina care pot face rau copilului tau: https://sfatulparintilor.ro/sfatgradinite/5-metode-de-disciplina-care-pot-face-rau-copilului-tau/
  5. Gerd Altmann: https://pixabay.com/ro/users/geralt-9301/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=69666
  6. Pixabay: https://pixabay.com/ro/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=69666

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-parinti-copii-greseli-parinti-crestere-copii-sfaturi-parinti/