De ce musca copiii mici? Sfaturi importante pentru parinti

by Sfatul Parintilor | 13/02/2021 18:10

Aproape toti copiii mici trec prin etapa muscaturilor[1]. Isi musca parintii, ii musca pe ceilalti copii cu care se joaca. Imediat ce un copil musca este catalogat de ceilalti drept “RAU”, iar aceasta etichetare ii poate afecta atat pe copil, cat si pe parinti deopotriva.

De ce musca copiii mici? Afla raspunsurile aici!

1. Experimenteaza

Copiii isi musca jucariile, hainele, suzetele, degetele si chiar sanul mamei. De ce? Pentru ca experimenteaza! Nu este nimic rau sau gresit in aceasta etapa de experimentare. Copiii fac acest lucru ca sa invete. De aceea este indicat ca un parinte sa reactioneze “AU, te rog sa nu ma mai musti!” si nu sa-l invinovateasca, sa-i tina o predica sau sa-l pe depseasca pe cel mic.

2. Sunt speriati/frustrati

Bebelusii nu vor sa raneasca pe nimeni. Cu toate acestea, chiar daca stiu ca doare, ei continua sa muste. Fac acest lucru in momentele in care sunt tensionati. Nu stiu cum sa-si elibereze frica, furia, frustrarea si musca. Sunt copiii care nu reactioneaza la stres prin plans sau crize de isterie, ci muscand.

Te mai poate interesa si: 10 sfaturi sa te descurci cu copilul care loveste sau musca[2]

3. Din dragoste

Cateodata, in joaca, copiii musca pentru a-si arata dragostea. Pentru el bucuria este atat de mare, dar nu stie sa gestioneze aceasta emotie puternica. In astfel de moment, ii poti spune “Nu te pot lasa sa ma musti! Spune-mi, ce se intampla?”. Tine copilul langa tine, astfel incat sa simta caldura si iubirea. Frica il poate speria si frustra. Atentia ta il va ajuta pe copil sa se concentreze pe sentimentele pe care le are si pe care trebuie sa le exprime. Iubirea ta va fi ca un balsam care va ajunge la inima si va ramane acolo.

Ce e de facut ca sa nu mai muste?

Cand un copil musca nu e vina nimanui. Nici a copilului care a muscat, nici a copilului muscat, nici a parintilor. Este doar un fenomen, asa cum este si raceala. E ceva comun, dar care nu e pe placul nimanui. Insa nu putem spune cuiva ca “e rau” pentru ca musca.

1. Ajuta-l sa-si elibereze furia altfel

Muscatul nu elibereaza tensiunea interioara. Chiar daca pare indiferent, faptul ca a muscat pe cineva (desi stia ca e ceva rau) ii agraveaza supararea si se simte vinovat. Acest lucru ii sporeste teama si frustarea.

Cand copilul tau musca, aproprie-te de el, spune-i ca iti pare rau ca n-ai fost suficient de aproape de el ca sa-l tii in siguranta. Intreaba-l cum se simte, tine-l in brate daca vrea. In acele momente poate incepe sa planga, sa tipe si chiar sa rada. Oricare ar fi manifestarile, acestea sunt un semn ca tensiunea incepe sa se elibereze.

Nu doar parintele poate face acest lucru, ci orice alta persoana care a vazut incidental. Copilul trebuie ajutat sa se simta in siguranta si sa isi poata elibera furia.

Nu rata nici: De ce sunt violenti copiii mici? 10 reguli pentru parintii ai caror copii musca si lovesc[3]

2. Nu astepta sa mai muste pe altcineva

Ca sa iti ajuti copilul sa invete sa-si gestioneze sentimentele, nu trebuie sa astepti sa mai muste pe altcineva. Este recomandat sa-i acorzi copilului tau suficient timp in care sa se simta in siguranta, iubit, apreciat. Ofera-i caldura, contact vizual, entuziasm, joaca-te. Razi cu el, pentru ca rasul elibereaza tensiunea copilului, dar si a ta. Dupa ce ati terminat joaca spune-i ca te-ai distrat de minune alaturi de el si ca abia astepti urmatoarea sesiune de distractie.

In momentele in care copilul tau incepe sa planga, il poti lua in brate si sa-i spui “Imi pare rau ca esti suparat. Te ascult!”.

Aceasta ascultare il face pe copil sa stie ca este inteles, ca ii pasa cuiva de el si de sentimentele lui. Cand simti ca este nervos, aceasta miscare il va ajuta sa se calmeze. Este mult mai bine sa planga si sa tipe decat sa muste pe cineva.

3. Nu invinovati, pedepsi sau face ce rusine un copil care musca

Un copil care musca nu stie sa gestioneze emotiile puternice si reactioneaza asa. El trebuie invatat cum sa isi elibereze starile emotionale si in niciun caz nu trebuie invinovatit, pedepsit sau facut de rusine in fata altor copii. Frustrarea va deveni si mai mare. Un copil care musca trebuie sa se simta in siguranta, iubit si inteles pentru a putea invata sa isi gestioneze sentimentele.

Copiii care musca sunt copii buni care au nevoie de bratele unor parinti iubitori.

Sursa: Handinhandparenting.org.

 
Endnotes:
  1. muscaturilor: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/10-sfaturi-sa-te-descurci-cu-copilul-care-loveste-sau-musca/
  2. 10 sfaturi sa te descurci cu copilul care loveste sau musca: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/10-sfaturi-sa-te-descurci-cu-copilul-care-loveste-sau-musca/
  3. De ce sunt violenti copiii mici? 10 reguli pentru parintii ai caror copii musca si lovesc: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/de-ce-sunt-violenti-copiii-mici-10-reguli-pentru-parintii-ai-caror-copii-musca-si-lovesc/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/de-ce-musca-copiii-mici-sfaturi-importante-pentru-parinti/