Sfatulparintilor.ro

Cum sa fii un parinte calm si sa ai un copil cuminte. Ce sa-ti spui cand esti nervos

Cum sa fii un parinte calm- sfatulparintilor.ro - pixabay_com - warning-2284170

Cum sa fii un parinte calm. Ca parinte nu este deloc usor. In mainile tale stau dezvoltarea si modelarea viitorului adult care acum este un simplu copil. Copilul tau. Cu siguranta ai mari asteptari de la el si ai vrea sa fie un om stabil, cu picioarele pe pamant, echilibrat si puternic.

Pana sa ajungi acolo insa, e un drum lung de parcurs. Un drum presarat cu nervi, frustrari, greseli si de o parte si de cealalta. Important este sa le constientizezi pe fiecare in parte si sa actionezi data viitoare cu mai mult tact. Si, indiferent ce se intampla sa-ti spui “Nu pot sa detin controlul asupra comportamentului, gandurilor si sentimentelor copilului meu, insa pot detine controlul asupra mea!”.

Citeste si: Cele 10 reguli pentru a stapani un copil furios. Cum trebuie sa fie „pedepsele”

Parintii nu sunt responsabili de comportamentul copilului lor, insa cu totii vedem in copii oglinda noastra. Atunci cand copilul nu se comporta corespunzator, o luam ca pe un esec al nostru, ca parinti. Asa apar frustrarile, anxietatile si reactionam ca atare.

Cum sa fii un parinte calm. Citeste in randurile urmatoare cateva sfaturi!

Te vor ajuta sa-ti mentii calmul si sa-ti ajuti astfel copilul sa aiba un comportament adecvat, potrivit specialistilor de la EmpoweringParents.com.

Ai un raspuns si nu o reactie

Desi aparent inseamna cam acelasi lucru, cele doua notiuni sunt foarte diferite. A avea un raspuns inseamna sa-ti controlezi emotiile. Intre actiune si reactia ta sa existe un ragaz in care sa analizezi foarte bine situatia, sa o simti si sa oferi un raspuns in consecinta. Pana sa actionezi ai de ales, ai optiune pe care sa le iei pe baza gandirii logice. Reactia este o actiune la nervi, bazata pe impuls si nu pe ratiune.

Asa ca, data viitoare cand copilul se tavaleste pe jos ca nu vrea sa faca ceva sau pentru ca nu vrei sa-i cumperi ceva, incearca sa nu faci o criza de nervi si sa actionezi ca un arc electric. Ci sa faci un pas inapoi (poti sa-ti pui castile pe urechi daca vrei) ca sa poti privi imaginea in ansablu. Ai de ales: sa ii ignori tipetele sau sa ii dai un ultimatum. Face X sau Y (ii dai si lui o optiune) sau urmeaza o consecinta. Atunci cand ai controlul asupra ta, nu vei mai dori sa detii controlul asupra copilului tau.   Copilul va avea in tine un model excelent sa-si gestioneze nervii, emotiile puternice si frustrarile.

Te mai poate interesa: 7 greseli de disciplina pe care le fac parintii. Punctele 4 si 5 sunt cele mai grave!

Cum sa fii un parinte calm. Ce sa-ti spui cand esti nervos

Atunci cand simti ca esti la limita de “fierbere”, iata cateva fraze pe care ti le poti spune in minte, astfel incat sa-ti pastrezi cumpatul.

1. “Nu sunt copilul meu si copilul meu nu este EU. El se poate comporta cum vrea, iar eu sunt libera sa actionez cum vreau eu, indiferent ce face el”.

2. “Imi pot folosi valorile mele pentru a ma ghida cand sunt nervos. Sunt complet responsabil de comportamentul meu. Copiii mei nu ma vor face sa-mi pierd controlul”.

3. “Sunt responsabil si capabil de cum ma comport si cum gandesc. Nu pot controla ce simt altii si cum se comporta altii”.

4. “Nu le pot controla viata pentru ca eu sa ma simt un parinte mai bun. Insa imi pot controla nervii. Copiii nu vor mai lupta cu mine, insa vor urma liderul”.

5. “Imi voi aprecia copiii mai mult si ma voi ingrijora mai putin”.

Atunci cand vei putea sa fii calm vei reusi sa fii un ghid bun pentru copilul tau. Asta presupune reguli clare si consecinte adecvate pentru incalcarea regulilor. Cu siguranta nu-i va conveni. Insa nu este indicat sa incerci sa rezonezi cu el cand e nervos. Discutati dupa ce s-a calmat si afla ce a stat la baza izbucnirilor lui. Atunci ii poti arata noi modalitati de a reactiona la factorii de stres. Ii arati optiunile pe care le are pentru a-si pastra controlul si il incurajezi sa gaseasca solutii pentru rezolvarea problemelor.

Nu rata nici: Crize de furie la copii. Cum ii calmam pe ei si cum ne calmam pe noi

Foto: Pixabay.com

Exit mobile version