Cum să eviţi tragediile la piscine

by Sfatul Parintilor | 28/05/2022 18:09

Vine vara, drept pentru care mulţi părinţi vor ieşi cu copiii la ştrand sau le vor amenaja în curte piscine, ca să-i răcorească. Părinţii trebuie să fie însă foarte atenţi întrucât multe accidente se pot petrece în această perioadă. Deşi sună ciudat, sunt de ajuns doar 2 cm de apă pentru ca un copil mic să se înece.

În cele ce urmează vom prezenta câteva sfaturi pentru părinţi care să-i ajute să evite accidentele nedorite.

Sfaturi pentru părinţii care utilizează piscinele

Piscinele sunt foarte periculoase, iar pompele de curăţare a apei pot fi suficient de periculoase ca să ţină un adult sub apă. Atenţie deci la capacele care acoperă aceste pompe.

Dacă ai piscină gonflabilă, de curte, goleşte-o şi ridic-o în picioare sau dezumfl-o după fiecare utilizare. Dacă ai în curte piscină permanentă, îngrădeşte-o cu un gard de cel puţin 120 cm. După ce copilul s-a bălăcit, adunaţi toate jucăriile din piscină. Este posibil să le vrea şi să fie tentat să meargă după ele. O clipă de neatenţie este suficientă pentru a se produce o tragedie.

Dacă mergeţi la o piscină dintr-un club, ştrand sau la mare, alegeţi locurile care au salvamar şi puncte de prim ajutor.

Te mai poate interesa: Atentie! Si piscinele gonflabile omoara copiii. Afla cum sa previi accidentele la scaldat[1]

Nu uitaţi de vestele de salvare, colaci sau alte accesorii plutitoare, mai ales dacă cel mic nu stăpâneşte foarte bine înotul.

Dacă preferaţi să mergeţi la înot în mare, lac sau un râu din împreujurimi, trebuie folosite întotdeauna vestele de salvare, chiar dacă copilul ştie să înoate.

Regulile trebuie să fie foate clare şi pentru copii: nu se duc la apă singuri, fără un adult, nu aleargă pe marginea piscinei, sar în apă întâi cu picioarele.

Chiar şi copiii care sunt prea mici ca să poată vorbi înţeleg aceste reguli, deci este mai mult decât indicat să i le spuneţi de fiecare dată când mergeţi la plajă, fie că vorbim de mare, piscină, lac etc.

Citeste si: Atentie la piscine! Cu ce poate fi contaminata apa[2]

Sfaturi pentru părinţi de prim ajutor

Dacă, totuşi, cu toate măsurile de siguranţă, s-a produs un incident şi copilul a ajuns sub apă, iată ce paşi trebuie să urmaţi:

– nu intraţi în panică şi scoateţi copilul din apă

– ţineţi-l în aşa fel încât capul să fie mai jos decât pieptul

– scoateţi hainele ude şi înveliţi-l într-un prosop uscat şi cald (sau o pătură)

– sunaţi la urgenţe sau duceţi copilul la cel mai apropiat punct de prim ajutor.  Chiar dacă pare că şi-a revenit, este posibil să fi inhalat apă, ceea ce va duce la pereclitarea stării plămânilor).

– verificaţi dacă respiră şi dacă are puls. Dacă nu, începeţi manevrele de resuscitare.

Aflaţi aici[3] unde puteţi lua cursuri de prim ajutor prin Crucea Roşie România.

foto: Depositphotos.com[4]

Endnotes:
  1. Atentie! Si piscinele gonflabile omoara copiii. Afla cum sa previi accidentele la scaldat: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/sanatate-prescolari/atentie-si-piscinele-gonflabile-omoara-copiii-afla-cum-sa-previi-accidentele-la-scaldat/
  2. Atentie la piscine! Cu ce poate fi contaminata apa: http://Atentie%20la%20piscine!%20Cu%20ce%20poate%20fi%20contaminata%20apa
  3. aici: http://www.crucearosie.ro/activitati/prim-ajutor/cursuri-de-prim-ajutor.html
  4. Depositphotos.com: https://ro.depositphotos.com/stock-photos/piscine.html?offset=120&filter=all&qview=38962427

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/cum-sa-eviti-tragediile-la-piscine/