În educaţia copiilor, capitolul crize de nervi la copii, de personalitate sau de tantrum, cum le spun specialiştii care preferă termenul englezesc, este foarte sensibil. Părinţii se frustrează din cauza comportamentului copiilor, copiii, la rândul lor, se frustrează că nu sunt înţeleşi, iar lucrurile se complică. Există oare o portiţă de scăpare? Răspunsul este favorabil. Da, se poate, atât timp când părinţii acordă mai multă atenţie copiilor, se concentrează pe cauze şi nu pe efecte. Iată aşadar ce trebuie să ştii pentru a putea calma crizele de tantrum ale copiilor şi pentru a bifa o nouă problemă rezolvată la capitolul educaţie copii.
Educaţie copii: Ce provoacă crizele de nervi la copii
Pentru a putea reacţiona la un comportament al copiilor, trebuie înţelegi de ce s-a produs. Copiii au o manieră de a privi lucrurile foarte negativ. Ei se gândesc la cât este de nedrept să li se întâmple una sau alta (să-şi piardă jucăriile, să nu rămână acasă şi să se ducă la grădiniţă/şcoală sau că nu primesc atâta atenţie pe cât şi-ar dori din partea părinţilor). Şi atunci, în mintea lor, se creează dorinţa de a fi în control. Până la vârsta preadolescenţei, nimic nu este premeditat. Nici măcar nu conştientizează ce fac şi ce impact va avea asupra celorlalţi comportamentul lor. Însă, dacă ai cedat într-o situaţie, copiii vor şti exact ce să facă data viitoare pentru a obţine acelaşi efect.
Crize de nervi la copii: Cum să calmezi preşcolarii, şcolarii şi adolescenţii
Uneori, oricât de greu ar părea, cea mai bună modalitate este să faci un pas înapoi şi să-l laşi să se manifeste, mai ales dacă prin ceea ce fac nu-şi pun siguranţa lor sau a altora în pericol. Însă există şi nişte trucuri foarte eficiente.
Copii sub 5 ani
Cea mai bună modalitate de a calma un copil mic este să-i distragi atenţia şi, în acelaşi timp, să-i arăţi că-i înţelegi nemulţumirea. Îi poţi spune “Văd că eşti foarte supărat şi aş vrea să te ajut să te calmezi. Ce-ai zice să-mi faci un desen ca să-mi arăţi cât eşti de supărat?”. În locul desenului, poţi alege orice activitate care-i place şi care îi va canaliza energia într-o direcţie pozitivă.
La această vârstă, să pleci “de la locul faptei” poate fi pentru unii copii şi mai frustrant. Şi, în loc să-i calmeze îi neliniştete. Însă poţi rămâne în câmpul lor vizual şi să îţi îndrepţi atenţia către altceva până când se calmează. Copiii au nevoie de un model, iar dacă tu, ca părinte, te isterizezi, te va copia imediat. Arată-i că, deşi eşti nervos, reuşeşti să te calmezi foarte repede, fără să faci crize. Poţi să faci câteva exerciţii de respiraţie, să citeşti o carte, o revistă, să faci curat. E, într-adevăr, dificil să-ţi păstrezi controlul, dar merită efortul de a-ţi învăţa copiii cum să reacţioneze constructiv la nervi. În plus, în acest fel îi arăţi copilului că nu ţi-e frică de el sau de furia lui. Nu-i lăsa impresia că aceste crize de nervi au efect asupra ta, pentru că ele se vor îndesi şi agrava.
Copii de şcoală
Cu copiii de această vârstă se poate discuta. Chiar înainte de a se manifesta vreo criză de furie. Le poţi spune că este OK să fii supărat, însă că furia se poate canaliza înspre ceva pozitiv, şi nu spre ţipete, urlete, aruncarea obiectelor sau insultarea celor din jur. Puteţi chiar să faceţi un joc în care să exersaţi stăpânirea furiei. Unii copii vor prefera să meargă în camera lor, să asculte muzică, alţii să lovească o pernă, alţii să iasă afară şi să facă mişcare. Iar data viitoare când îţi vezi copiii furioşi le poţi reaminti cum pot gestiona. Şi apoi pleci şi îi laşi să se manifeste. Iar când se calmează, discutaţi ce i-a supărat şi ce soluţii pot exista. Învaţă-i să se concentreze întotdeauna pe rezolvarea problemei şi nu pe problemă în sine.
Adolescenţi şi tineri
Aici, lucrurile sunt asemănătoare cu cele explicate mai sus, numai că intervin şi alte modalităţi de calmare. Exerciţii fizice, plimbări, vizite la prieteni, scrierea într-un jurnal. Pot interveni recompensele şi consecinţele dacă furia este manifestată într-o manieră negativă. Fiind vorba de copii mari, atunci când are loc o criză de furie, poţi pleca de-acasă, pentru a te linişti. Iar dacă, atunci, când te întorci găseşti ceva distrus la nervi, e clar că trebuie să suporte consecinţele faptelor lor.
Crize de nervi la copii: Tehnici de calmare
Nu încerca să controlezi copiii când sunt furioşi. Nu te concentra să îi trimiţi în camera lor, să-i faci să înceteze cu ţipatul sau cu aruncatul diverselor obiecte. Concentrează-te să fii tu însuţi calm. În general, când încerci să calmezi pe cineva (copil sau adult), vei obţine contrariul. Străduieşte-te să fii un exemplu pozitiv şi abţine-te de la a demonstra că eşti mai puternic.
Este bine să-i faci să înţeleagă că este OK să fie supăraţi, însă discuţiile trebuie să aibă loc când toată lumea este calmă. Cu adulţii este mai uşor să vorbeşti, să rezonezi cu ei, să-i faci să-ţi povestească de ce sunt supăraţi, atunci când sunt furioşi, însă la copii aceste discuţii nu au efect în timpul crizei.
Respectă perspectiva copiilor.
Nu folosi un ton “de judecător” atunci când vorbeşti cu copiii tăi. Nu le minimiza sentimentele, chiar dacă sunt supăraţi că nu e curată cămaşa lor preferată. Fraze de genul “Nu e aşa de important” sau “Ăsta nu este motiv de supărare” fac mai mult rău. Pentru copiii acele lucruri SUNT importante şi este dreptul lor să fie supăraţi, iar tu trebuie să-i înţelegi. Pune-te în pielea lor: dacă ai fi supărat pe ceva, iar soţul, colegii de serviciu sau vreun prieten ţi-ar spune “Mare brânză, asta nu e motiv de supărare!”, cum te-ai simţi?
Urmăreşte-ţi atent copiii şi vezi la ce reacţionează.
Dacă unii se calmează la acţiuni non-verbale, alţii se irită şi mai mult. La fel cum “pauza de liniştire” poate fi eficace pentru unii copii, iar pentru alţii un dezastru. Chiar şi cuvintele pot fi cheia succesului în calmarea unor copii şi calea spre dezastru cu alţii copii. Nu te frustra daca tacticile dau greş şi încearcă din nou. Cu calm şi răbdare.
Repetaţi, repetaţi şi iar repetaţi.
Luptătorii Shaolin fac aceeaşi figură până când o execută din reflex. Exact aşa puteţi încerca exerciţiile de calmare. Ca în orice altă activitate, perfecţiunea nu se poate atinge decât prin mult exerciţiu.
Foto Pexels.com