5 lucruri de care copiilor le este teama. Pot ajunge la maturitate cu aceste frici daca nu le elimini ACUM!

by Sfatul Parintilor | 20/04/2021 18:10

Copiii[1] pot fi uşor de impresionat, iar în mintea lor pot apărea anxietăţi şi nelinişti care vor crea sentimentul de frică[2].

De la frica[3] de a fi abandonaţi sau a rămâne singuri în casă, la teama de măşti şi de doctori, iată ce ai de făcut, ca părinte, mai a-ţi ajuta copilul[4] să depăşească aceste frici.

1. Frica[5] de a fi abandonat

De ce? Când îi laşi la creşă, la grădiniţă sau la bunici, copiii trăiesc sentimentul că vor fi lăsaţi definitiv acolo şi că nu te vor mai vedea vreodată.

Ce e de făcut? Nu uita de “la revedere”, această rutină este foarte importantă pentru copii. Nu pleca niciodată pe furiş pentru că îi vei accentua anxietăţile. Reasigură-l de fiecare dată că mami (sau tati) se va întoarce după el la ora stabilită.

2. Frica de a sta singur

De ce? Unii copii se simt în siguranţă doar atunci când cineva este în cameră sau în orizontul lor vizual.

Ce e de făcut? Transformă frica lui într-un joc: mami singură în cameră, tati singur în cameră, copilul singur în cameră. Începe cu perioade mici de timp, de la 30 de secunde, la cât mai mult, până când frica dispare. Totuşi, nu uita, nu este chiar indicat să laşi copilul singur şi nesupravegheat pe o perioadă îndelungată de timp, mai ales dacă este mai mic.

3. Frica de măşti, costume şi mascote

De ce? Unii copii nu înţeleg ce sunt şi se pot speria.

Ce e de făcut? Imaginaţia copiilor nu are limite. În plus, ei nu prea pot face diferenţa între ce este real, imaginar, ce este o mascotă şi ce este o fiinţă de-adevăratelea. Mai ales când sunt mici o mascotă nu e o mascotă, ci un dinozaur, tigru, iepure sau orice altceva întruchipează respectiva mascotă. Nu forţa niciodată copilul să interacţioneze cu o mascotă care l-a speriat. Poţi ruga pe cel care poartă masca să şi-o dea jos pentru a-ţi reasigura copilul că în spatele ei nu este nici un „monstru”, ci o fiinţă umană prietenoasă care doar vrea să se joace. De asemenea, îţi poţi ajuta copilul să se obişnuiască cu măştile şi mascotele jucându-vă de-a balul mascat, acasă.

 

4. Frica de toaletele publice

De ce? În toatele publice pot fi cam multe zgomote pe care unii copii nu le suportă. Sunetul apei la robinet sau la bazinul toaletei, aparatul de uscat, toate acestea pot fi un adevărat coşmar pentru cei mici.

Ce e de făcut? Arată-i copilului cum funcţionează fiecare aparat şi lasă-l să le manevreze. De asemenea, acasă, când îl înveţi să utilizeze WC-ul, dotează-l cu colac special şi cu un suport pe care să se suie pentru a ajunge la WC.

 

5. Frica de doctor şi dentist

De ce? Doctorul îmi face injecţii, mă înţeapă şi îmi ia sânge!

Ce e de făcut? Frica de doctori este foarte comună. Cabinetul dentistului şi al medicului este asociat cu durerea. Pregăteşte-ţi copilul de dinainte pentru fiecare vizită la doctor sau la dentist, explică-i paşii care urmează, în ce va constă vizita, citeşte-i cărţi despre aceste meserii. De asemenea, în sala de aşteptare spune-i poveşti sau cântecele care să-l relaxeze, iar la final oferă-i o mică recompensă pentru cooperare. Laudă-ţi copilul pentru curajul său, la fiecare procedură medicală pe care o suportă.

Cum înveţi copilul să-şi gestioneze frica

– arată-i copilului încet lucrurile care ar putea să-l sperie, iar când se sperie, încurajează-l să se calmeze.

– explică-i de fiecare dată copilului ce este real, ce este imaginar, ce este întruchiparea unui personaj.

– fii onest, dacă ştii că în programul copilului urmează să se petreacă ceva ce l-ar putea speria, pregăteşte-l pentru asta (vizită la medic, vaccin, extracţie dentară etc.)

– când ţi-e frică de ceva, eşti îngrijorat, împărtăşeşte asta copilului tău. În acest fel, copilul va învăţa de la tine că este normal să trăieşti aceste sentimente şi, în plus, vei fi un model de gestionare a acestor anxietăţi.

– citeşte-i copilului poveşti despre alţi copii cărora le-a fost frică de anumite lucruri şi care şi-au învins aceste temeri.

Te mai poate interesa şi Cele mai comune 5 frici ale copiilor

Endnotes:
  1. Copiii: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/frica-copii-cele-mai-comune-5-frici-ale-copiilor/
  2. frică: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/cum-iti-ajuti-copilul-care-are-frici-si-fobii/
  3. frica: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/sanatate-prescolari/pentru-copii-7-sfaturi-pentru-a-trata-frica-de-doctori/
  4. copilul: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/sanatate-prescolari/cum-ingrijesti-dintii-copilului-si-il-scapi-de-frica-de-dentist/
  5. Frica: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/5-pasi-cum-sa-ajutam-copiii-carora-le-e-frica-de-intuneric/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/5-lucruri-de-care-copiilor-le-este-teama-pot-ajunge-la-maturitate-cu-aceste-frici-daca-nu-le-elimini-acum/