4 greşeli în educaţia copiilor pe care părinţii le repetă fără să-şi dea seama. Le faci şi tu?

by Sfatul Parintilor | 04/01/2018 20:10

Educaţia copiilor[1] este foarte importantă pentru părinţi. Ei se străduiesc să fie părinţi buni, să le dea copiilor cele mai bune exemple, să fie modele desăvârşite, însă, nu reuşesc întotdeauna. E drept, nimeni nu este perfect, toată lumea mai greşeşte din când în când. Important este să-ţi dai seama unde ai greşit şi cum să îţi corectezi erorile.

 

 

Iată câteva din greşelile pe care părinţii le fac fără să vrea în educaţia copiilor[2].

 

 

„Mituirea” nu face bine educaţiei copiilor[3]

„Dacă stai cuminte în magazin, îţi voi lua o bomboană”, „Dacă faci curat în cameră, ne vom uita împreună la un film”, iată numai două exemple în care unii părinţi se vor regăsi. Această mituire poate încuraja copilul să devină egoist şi să facă diverse lucruri nu pentru că aşa este corect, ci pentru că se aşteaptă să primească o recompensă. Iar dacă nu va primi recompensa pe care o crede meritată există riscul să nu se mai comporte civilizat sau să nu mai facă cele cerute, acumulându-se astfel frustrări atât de partea copiilor, cât şi în rândul părinţilor.

 

 

Număratul până la trei poate afecta educaţia copiilor[4]

Sunt părinţi care, în încercarea de a-i face pe copii mai ascultători, recurg la tehnica număratului până la trei. Deşi aparent metoda dă roade, reversul medaliei este faptul că cei mici se obişnuiesc să amâne rezolvarea problemelor, până în ultimul moment.

 

 

De ce ameninţările nu îşi au locul în educaţia copiilor?

Mulţi părinţi cad pradă tentaţiei ameninţărilor „Dacă nu faci X, suporţi consecinţele”. Iar greşeala vine din faptul că părinţii nu-şi duc ameninţarea până la capăt şi cedează în faţă insistenţelor celui mic. Aşa că, dacă aţi apucat să spuneţi „dacă faci X nu te las la televizor”, ar fi bine să vă ţineţi de cuvânt. Altfel, în ochii copiilor veţi deveni protagonistul poveştii „Petrică şi lupul!”. Copiii au nevoie de stabilitate, chiar şi atunci când este vorba de o „pedeapsă”. Ei au nevoie să ştie că se pot baza pe cuvântul părinţilor, indiferent de situaţie.

 

 

 

Regulile schimbate de la o zi la alta induc copilul în eroare

Copiii au nevoie de stabilitate, de rutină, iar o regulă schimbată de la o zi la alta îi bulversează teribil. La fel şi faptul că un părinte îl lasă să facă ceva, în timp ce celălalt îi interzice categoric. În această situaţie, în primul rând, copilul nu va şti, pe cine să asculte. În al doilea rând, părinţii îşi subminează reciproc autoritatea şi se va ajunge la un moment dat să nu mai asculte de nici unul.

Endnotes:
  1. Educaţia copiilor: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-20-de-vorbe-sau-fapte-ale-parintilor-care-induc-copiii-in-eroare/
  2. educaţia copiilor: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-e-bine-sau-nu-sa-dam-exemple-de-comportament-copiilor/
  3. educaţiei copiilor: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-cum-corectam-comportamentul-gresit-al-copiilor/
  4. educaţia copiilor: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-cum-sa-intelegi-copilul-in-functie-de-etapele-de-dezvoltare/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/4-greseli-in-educatia-copiilor-pe-care-parintii-le-repeta-fara-sa-si-dea-seama-le-faci-si-tu/