Sfatulparintilor.ro

10 activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce. Cum îl ajută gătitul, pescuitul şi treburile gospodăreşti

activităţi pe care orice copil ar trebui să le încerce

Sunt multe activităţi pentru copii care contribuie la dezvoltarea lor armonioasă atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere psihic. Mai mult, fie că le fac cu părinţii, fie cu prietenii sau colegii de şcoală, acestea sunt pentru copii experienţe unice care creează amintiri de neuitat.

Iată o listă cu activităţi pentru copii pe care ar fi bine să le facă orice copil.

Sportul în echipă este foarte bun pentru copii

“Cheia succesului este ca echipa să funcţioneze. Sunt mulţi indivizi geniali în lume, dar dacă îi aduni laolaltă, echipa lor nu va valora nici o centimă”, Babe Ruth

Sportul în echipă, lucrul în echipă contribuie la dezvoltarea abilităţilor de a acţiona într-un sistem, în care fiecare componentă are rolul său. O echipă va fi întotdeauna mai valoroasă decât un individ. Ştim şi noi foarte bine că acolo unde sunt doi puterea creştere. Mai mult, este mult mai frumos să ai cu cine împărţi bucuria succesului şi mult mai uşor să ai cu cine să suferi la înfrângere.

Excursiile cu cortul, ideale pentru copii

“Spiritul uman are nevoie de natură, de locuri în care mâna omului n-a <aranjat> nimic”, autor necunoscut

Fiecare copil merită şansa de a “gusta” natura în forma sa cea mai pură. De la mersul pe jos în drumeţii şi căţărări, la frigărui şi somnul în cort. Aceste lucruri i se vor întipări bine în minte şi vor deveni amintiri dragi.

Pentru copii sunt educative şi treburi casnice

“Viaţa este o luptă, iar cei care au totul de-a gata devin leneşi, egoişti şi insensibili la adevăratele valori ale vieţii”, Ralph Ranson

În funcţie de vârsta copilului, activităţi precum strângerea jucăriilor, sortarea rufelor, aranjatul camerei, spălatul vaselor, strângerea sau aranjarea mesei sunt activităţi care contribuie la dezvoltarea lor. În primul rând îi responsabilizează, în al doilea rând simt că fac parte din echipă, acel sistem care trebuie să funcţioneze şi în care fiecare are câte un rol foarte important şi foarte bine definit.

Joaca în zăpadă, o plăcere pentru copii

“Un bulgăre de zăpadă în faţă poate fi începutul unei lungi prietenii”, Markus Zusak

Nimeni nu poate uita joaca în zăpadă. Copiii au această abilitate de a “bloca” frigul şi de a se bucura doar de frumuseţea iernii.

Viaţa la fermă este bună pentru copii

“Să creşti la o fermă înseamnă să înveţi să fii disciplinat şi responsabil”, Mike Johanns

Orice copil trebuie să vadă ce înseamnă viaţa la ţară, să înţeleagă cât de dedicaţi  sunt fermierii muncii lor. Nici un copil nu va uita prea uşor cum se mulge o vacă, o oaie, o capră.

Standul de limonadă, startul în afaceri pentru copii

“Odată ce te-ai hotărât să munceşti pentru tine, nu te vei mai întoarce niciodată să munceşti pentru alţii”, Alan Sugar

Încurajează-ţi copilul încă de mic spre activităţile antreprenoriale, să găsească oportunităţile în orice situaţie. Succesul îi aşteaptă doar pe cei care acţionează.

Nu rata nici: Semnele de epuizare la copii. In cate activitati il poti implica, pe varste

Înălţarea unui zmeu, lecţie de viaţă pentru copii

“Nu-ţi fie frică de obstacole. Gândeşte-te că zmeul zboară contra vântului, nu cu el”, Hamilton Wright Mabie

Ce poate fi mai frumos, într-o zi însorită de vară decât înălţarea unui zmeu? Numai gândul că se poate zbura atât de sus având un adversar destul de dificil – vântul – îţi dă aripi să fii încrezător că poţi realiza orice în viaţă dacă eşti suficient de motivat.

Gătitul e ca matematica pentru copii

“Gătitul este precum iubirea. Trebuie să te dedici total sau să nu încerci deloc”, Harriet Van Horne

Să găteşti alături de copilul tău îi poate crea acestuia amintiri nepreţuite. Ca să nu mai vorbim despre faptul că îi poate învăţa pe cei mici să numere, să aprecieze proporţiile şi să mănânce sănătos.

Pescuitul, lecţia răbdării pentru copii

“Pescuitul este mai mult decât pescuit. Este o ocazie unică de a te întoarce la simplitatea străbunilor noştri”, Herbert Hoover

Să mergi la pescuit cu tatăl este o oportunitate de a crea o legătura specială, de a genera amintiri de neuitat. În plus, pescuitul te învaţă arta răbdării şi a tăcerii.

Donaţiile îi învaţă pe copii ce e generozitatea

“Pe lângă alte beneficii, donaţiile eliberează sufletul celui care dăruieşte”, Maya Angelou

Experienţa de a da din ceva ce e al tău celor care nu au este o lecţie de viaţă greu de uitat pentru copii. Generozitatea este unul dintre lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le insuflăm copiilor noştri.

Nu rata nici: 14 activitati pe care le poti face in Thassos Grecia pe intreg parcursul anului

Imagine de Grae Dickason de la Pixabay

Exit mobile version