Noile energii scalda planeta, ne introduc in noile dimensiuni si ni se transmit informatii noi pentru a naviga in calatoria noii vieti. Iata raspunsuri de la TD Jakes, lucrator de lumina si mesager din taramurile superioare.
Citeste AICI mesajele zilelor anterioare, de actualitate oricand!
Iata mesajul zilei pentru claritatea ta de la TD Jakes
Biserica are o problemă cu păcatele cărnii și le condamnă, dar nu are o problemă și cu alt gen de păcate. Atât timp cât nu faci sex în afara căsniciei și nu te îmbeți atât de tare, încât să te vadă toți vecinii că nu te poți ține pe picioare, e în regulă, poți fi cât de arogant vrei să fii, poți fi cât de neiertător vrei să fii, poți fi cât de acru vrei să fii, poți fi cât de invidios vrei să fii, poți fi cât de dușmănos vrei să fii.
Poate că ți-ai curățat trupul, dar este necesar să-ți cureți la modul conștient și mintea, să cureți și ura, invidia, aroganța, neiertarea, gelozia din tine. Acest gen de păcate sunt mai grave decât cele ale cărnii, pentru că nu sunt atât de evidente și dacă nu sunt detectate la timp, proliferează.
Dacă nu mă credeți, uitați-vă la ce s-a întâmplat cu Lucifer: el a dat dovadă de o mare aroganță și a fost izgonit din ceruri.
Nu a fost izgonit pentru că avea o viață sexuală dezordonată, a fost izgonit pentru că era arogant.
Păcatele cărnii vă fac să ajungeți în genunchi la un moment dat în viața voastră, însă celălalt tip de păcate vă împiedică să vă așezați în genunchi în fața lui Dumnezeu, fiindcă sunteți prea aroganți ca să faceți asta, fiindcă aveți impresia că le știți pe toate și n-aveți nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Sunt în lumea asta o mulțime de oameni care au har, dar care sunt plini de frustrări. Sunt frustrați pentru că voiau să ajungă la un nivel mai înalt decât au ajuns, pentru că nu le este recunoscută valoarea de cei din jur, pentru că au mai puțini bani decât cred că ar merita să aibă.
Dați afară frustrarea, invidia, gelozia, dușmănia, aroganța, neiertarea, acreala din interiorul vostru! Acea acreală pe care o purtați în interior face ca fructele pe care le dați să fie acre!
Dați afară din voi toată acea negativitate și numărați-vă binecuvântările! (TD Jakes)
Omenirea traverseaza vremuri fara precedent. Suntem in plin proces de schimbare prin care ne desprindem de o lume asa cum o stiam dintotdeauna si sub ochii nostri se cladeste o lume noua in care functionarea noastra va fi din spatiul si energia inimii si mai putin a mentalului. Daca traiesti in aceste vremuri pe Terra, inseamna ca sufletul tau a ales sa participe la acest unic fenomen prin care vibratia planetei creste si automat totul se transforma – actiuni, comportamente, tipare, ganduri, emotii. Toate trebuie sa fie de o vibratie mai inalta, compatibila cu cea a codurilor de lumina ce scalda Pamantul de cel putin 2 ani incoace. De ce multi am trait si traim crize existentiale profunde pe plan personal, profesional, de relatii, de identitate? De ce multi ne simtim rataciti, fara directie, in timp ce altii parcurg drumul cu usurinta? Acest articol zilnic isi propune sa aduca raspunsuri si ceva mai multa claritate – atat cat avem acces la acest moment.