Horoscopul norocului: Ce aduce zodiilor Jupiter, Marele Benefic, in ultimele luni in Sagetator, pana in decembrie 2019?

by Sfatul Parintilor | 16/10/2019 18:10

Incepand cu 11 august 2019, Jupiter, planeta norocului, a expansiunii, a oportunitatilor, cea de-a cincea planeta de la Soare si cea mai mare a sistemului solar, a iesit din tranzitul sau retrograd anual ce a inceput acum 4 luni, in aprilie.

Vara 2019 a adus doua eclipse si sase planete retrograde care au incetinit multe din planurile de actiune si drum spre viitor, trimitandu-ne cu atentia spre lumea interioara pentru a face analizele si ajustarile necesare inainte de a reporni la drum.

Iesirea lui Jupiter, Marele Benefic al astologiei, din retrograd este una din cele mai bune vesti ale anului.

Avand alaturi pe Jupiter[1], puterile ne sunt mult mai mari si sansele cresc. Iar Jupiter este, asa cum stim, in acest an 2019 in zodia pe care o patroneaza, in Sagetator, unde are cea mai mare energie benefica. Viata ar fi trista si fara sens daca nu am avea pe Jupiter in ea.

La momentul la care Jupiter revine in miscare directa, Mercur nu mai este retrograd ba chiar in aceeasi zi ajunge in zodia Leu. Vom fi astfel propulsati spre viitor. Focul va conduce prin Sagetator si Leu, iar schimbarea este de netagaduit.

Jupiter direct ne imbiba cu speranta si cu anticiparea faptului ca ceva minunat este pe cale sa se intample. Jupiter ne vorbeste prin inima unde putem simti cum creste gradat entuziasmul, chiar daca nu stim pentru ce. Prin Sagetator, intreaga omenire ca un intreg evolueaza spre aspiratiile si visele sale.

Cu Jupiter direct, ni se cere sa fim din nou foarte atenti si constienti care ne este marea viziune pentru viitor, ca sa primim energia dinamica si pofta de viata necesare implinirii acestei viziuni.

Atunci cand Jupiter a intrat in retrograd in aprilie, am avut ocazia sa ne privim sperantele pentru viitor insa a fost nevoie ca mai intai sa vedem unele aspecte esentiale de care sa ne ocupam mai intai ce tin de lumea interioara (conceptii, gandiri, credinte, valori, de ce vrem ceea ce vrem, cat de autentici suntem in ceea ce vrem, este pentru noi sau pentru ca asa vrea altcineva, etc).

Acum ca Jupiter revine direct in Sagetator, in sfarsit lucrurile se vor aseza firesc ca piesele de puzzle si vom fi sustinuti spre cele mai mari sperante si aspiratii pentru viitor. Lumea fiecaruia se va expanda. Fii atent, asadar, ce iti doresti pentru ca se poate implini !

Acum incepe timpul de a avansa creativ, de a face un efort sa stralucesti iar recompensele vor veni spre tine ulterior.

Iata tranzitul lui Jupiter in 2019:

–        intre 8 noiembrie 2018 si 2 decembrie 2019, Jupiter este in Sagetator, la el acasa, cea mai buna gazda pentru Marele Benefic.

–        Intre 11 aprilie si 12 august, Jupiter este retrograd in Sagetator,

–        Din 3 decembrie 2019, Jupiter intra in Capricorn.

Ce inseamna pentru fiecare zodie tranzitul lui Jupiter in continuare in Sagetator pana in decembrie 2019, dupa cele 4 luni de retrograd?

BERBEC

Pentru Berbec, Jupiter in Sagetator te-a solicitat sa iti expandezi orizonturile prin conexiuni straine, educatie si explorare. Este un an in care sunt favorizate calatoriile, inscrierea la cursuri de dezvoltare si orientarea interesului mai mult spre a invata. Prin studiu, te poti conecta usor la oamenii potriviti ai momentului. Orice iti este favorizat : carti, blogging, credinta, religie, domenii noi intelectuale, filozofii noi, toate sunt sustinute cu entuziasm. Cu Jupiter retrograd ai putut revizui mesajele, invatamintele si cresterea spirituala.

Cand Jupiter revine direct in Sagetator pana in decembrie, experiente semnificative vor fi posibile in aceste domenii. Jupiter te vrea sa cresti si sa iti expandezi viziunea despre lume. Vei deveni mai matur si intelept dar vei si impartasi din aceasta intelegere profunda cu altii prin procesul educational, ce inveti, ce predai. Practic, nu va mai fi loc in lumea ta pentru credinte limitative si constiinta redusa, gratie expunerii tale in fata unor idei si perspective foarte ample. Lumea ta indrazneste sa fie mult mai ampla decat credeai iar prin ochii tai nu o vei mai vedea vreodata asa cum era.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

TAUR

Pentru Taur, Jupiter in Sagetator este totalmente despre putere, resurse comune si banii care vin din alte surse (venit pasiv, de la un partener sau membru de familie, de la o mostenire, etc). Te poate invata cum sa iti faci rost de bani pentru calea ta sau cum sa te ocupi de datorii. Aspecte de proprietate sunt mai mult in atentia ta sau poti fi solicitat sa investesti alaturi de un partener. Sunt posibile si divorturi cu separari de bunuri materiale.

Jupiter retrograd a pus putina pauza pe aspectele financiare, iar revenirea sa in miscare directa iti va recapta atentia inclusiv pe taxe sau facturi comune. Situatia ta financiara revine in actiune iar circumstantele despre bani vor fi mai usoare. Ti se promite o schimbare benefica ce poate aparea, in sfarsit, care sa iti aduca o oportunitate mai mare sau o libertate mai mare. Cadoul lui Jupiter poate fi material, ca un cadou, un imprumut generos sau mai subtil si mai profund de atat. Recompensele materiale te vor ajuta pentru un nou inceput, dar si cadourile sub forma de inspiratie noua, vindecare si intelegerea adevaratului scop al vietii tale sunt de nepretuit.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

GEMENI

Pentru Gemeni, Jupiter in Sagetator te ajuta sa intelegi importanta parteneriatelor, iubire, afaceri si toate interactiunile importante. Sub acest tranzit, atentia ta catre altii este considerabila si iei relatiile mult mai in serios, manifestand si primind mai multa loialitate. Poate ca ai inceput sau vei incepe o relatie terapeut client sau vei incepe un nou parteneriat, o legatura romantica mai profunda sau te vei apropia de un coleg de munca, un frate sau un amic.

Sub Jupiter retrograd ai avut ocazia sa rafinezi motivatiile pentru care vrei anumite uniuni si ce esti dispus sa oferi si sa primesti din ele. Acum ca Jupiter revine direct in Sagetator, parteneriatele benefice reciproce se vor imbunatati si vor inflori. Aspectele complicate se vor rezolva si respectul reciproc pentru viziunea celeilalte parti va aduce o capacitate mai mare de a creste impreuna. Sau te va ajuta sa te separi si sa o faci cu inima deschisa, urmand o expandare urmare a acestei separari. Cheia aici este ca orice este necesar pentru ca parteneriatele si relatiile sa se dezvolte va aparea si se va manifesta, chiar daca asta inseamna sa o luati fericiti pe cai separate. Este timpul sa cresti ceva mai mult decat erai.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

RAC

Pentru Rac, Jupiter in Sagetator inseamna aducerea atentiei asupra sanatatii si starii de bine, asupra ritualurilor zilnice si programului ocupat de viata. Poate ceva te-a facut sa fii mai atent ce mananci, ce bei, sa fii la timp la munca, sa nu te extenuezi, sa stii cum sa iti organizezi eficient rutina. Poate ca ai inteles ca trebuie sa te ocupi de aspectele din corp care cer atentia ta.

Jupiter retrograd a pus putina pauza asupra progresului tau pe aceasta zona insa dupa ce revine direct, mancarea sanatoasa, gimnastica, sportul, ritualurile zilnice benefice revin in actualitate si prioritate. Ai oportunitatea sa mergi mai departe cu elan cu orice asemenea aspect si sa actionezi pentru schimbari pozitive. Racul are o relatie speciala cu Jupiter deci asteapta-te ca toate imbunatatirile pentru rutina ta zilnica, inclusiv la munca, sa te faca sa te simti implinit cu adevarat.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

LEU

Pentru Leu, Jupiter in Sagetator este despre pasiunile creative, notiunile jucause, despre copii, distractie si romantism. Pe durata acestui an ai fost si esti determinat sa faci ceva (inclusiv un copil) si sa vezi cum apare creatia ta in mod concret, tangibil in lume. Jupiter cel imbelsugat imprastie cadouri romantice asupra ta, deci poti fi indragostit si norocos. Pasiunea sexuala, copiii, mestesugaritul creativ si performantele sunt toate activate. Dupa o scurta pauza pentru reflectare a ceea ce vrei si iti e benefic, Marele Benefic iti da forta de a progresa in viata sentimentala si in proiectele creative.

Asculta acum ce iti spune inima pentru ca prietenii si aliante importante se pot stabili sau reactiva, ele aducandu-ti bucurie si speranta pentru viitor. Jupiter direct din 11 august iti aduce noroc, sanse si multe motive pentru care sa o tot tii in sarbatoriri. Definitia lui Jupiter direct din nou pentru tine este entuziasm si optimism pentru tine si pentru cei iubiti. Lasa-ti inima sa se imbibe de mandrie si impartaseste-o cu altii.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

FECIOARA

Pentru Fecioara, Jupiter in Sagetator iti creste radacinile adanc sau iti dezvolta cuibul. Acest an ti-a oferit si iti ofera un timp in care poti adauga membri in familia ta, te poti muta sau pur si simplu poti deveni mult mai implicat in radacinile tale stramosesti. Munca emotionala cu tine insuti este fireasca acum si iti poti rezolva relatia cu mama sau alte aspecte ce tin de parinti. Pe durata lui Jupiter retrograd, ai avut ocazia sa revizuiesti aceste aspecte, iar dupa revenirea sa direct, viata de acasa si ritmurile domestice vor cunoaste o binemeritata usurare, iar decizii cu privire la unde locuiesti vor fi mai clare si nu te vor mai tulbura in confuzie.

In timpul retrogradului, au putut aparea aspecte care au adus o greutate si un blocaj referitor la o locuinta a ta sau la o mutare. Insa cu Jupiter direct, asteapta-te ca normalitatea sa revina si viata de familie sa cunoasca din nou progres. Acum vei sti raspunsul la intrebarea : cum sa imi creez o mai mare siguranta si stabilitate in viata mea personala si in mediul meu, ce imi aduce o stare mai mare de apartenenta ? Asteapta-te ca totul sa se aseze in matca fireasca si sa ai parte de bucurii.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

BALANTA

Pentru Balanta, Jupiter in Sagetator te ajuta sa te conectezi cu cei mai apropiati tie, fortandu-te sa te focusezi la felul in care comunici. Frati, surori, calatorii scurte si scolarizare, toate sunt activate in acest an prin relationarile tale sociale ce infloresc si se expandeaza. Prieteni apropiati sau noi amicitii se dezvolta si chiar vei invata noi abilitati ce tin de exprimare scrisa si verbala.

Iti poti construi un nou cerc de prieteni si contacte, care continua sa existe chiar daca in timpul lui Jupiter retrograd ai simtit o oarecare frustrare pe tema asta. Cand Jupiter revine direct, telefoanele iti vor fi raspunse, emailurile se vor intoarce cu reply si te vei conecta bine cu clanul tau. Iti vei umple rezervele de bunatate, generozitate si bucurie impartasita prin toate aceste relatii si contacte care iti aduc si oportunitati pentru viitor, nu doar pentru mintea si perspectiva ta de viata.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

SCORPION

Pentru Scorpion, Jupiter in Sagetator te aliniaza cu veniturile tale personale, cu prosperitatea si cu un sentiment de incredere cu privire la ceea ce aduci tu acasa financiar si material. Universul ti-a trimis deja semne ca esti pretuit si valorizat. Respectul si valoarea de sine si contributia ta personala au putut fi in stare de asteptare in timpul lui Jupiter retrograd, dar o data cu revenirea in miscare directa, pregateste-te sa castigi.

Aspectele de bani vor incepe sa se rezolve iar tu sa incasezi. Pana la urma, totul tine de valorile tale personale si te cum te pozitionezi in lume in raport cu ele. De aceea, in loc sa te focusezi pe ce nu ai tu in comun cu altii, mai bine apreciaza ca esti diferit, ca ai un alt tip de contributie in lume. Cu Jupiter direct pana in decembrie in Sagetator, iti vei simti potentialul inflorind pentru tot ce inseamna valoare pentru tine si calitatea a ce ai de oferit oamenilor.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

SAGETATOR

Pentru Sagetator, Jupiter in zodia ta ofera un an de expansiune personala si crestere atat de puternica incat ai putea literalmente sa cresti exceptional un copil chiar si daca nu e facut de tine sau sa pregatesti o ambarcatiune pentru o mare aventura. Esti binecuvantat de una din cele mai norocoase experiente astrologice si poti considera ca ai zana buna alaturi de tine tot anul 2019. O data la 12 ani ai parte de acest tranzit astral si acum este cu tine. Planteaza cat mai multe seminte de progres, calatoreste, expandeaza-ti limite propriului trup, educa-te si creste-ti entuziasmul pentru tot ce inseamna teritoriu nou.

Cat timp Jupiter a fost retrograd, posibil sa te fi simtit cam confuz, prins pe loc in privinta cresterii si planurilor personale. Insa, de indata ce Jupiter revine direct, asteapta-te la noi lucruri minunate. Sunt vremuri in care promisiunea oportunitatilor si cresterilor se vor implini. Aproape ca poti simti entuziasmul crescand pe masura ce toate elementele se pun cap la cap. Jupiter reprezinta viziunea noastra mare pentru viitor si sperantele, deci vei avea din belsug acest sentiment de anticipare a ceva bun ce va veni. Planurile puse in stand by au acum liber de a merge mai departe. Indrazneste cu mult mai mult decat credeai ca poti, ca meriti.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

CAPRICORN

Pentru Capricorn, Jupiter in Sagetator ofera o zona de incubator pentru pregatirea anului norocos 2020 in care vei fi gazda lui Jupiter. Permite-ti sa te acomodezi cu blandete, permitand vechilor tipare de comportament, gandire sau proaste obiceiuri sa te paraseasca. Este o miscare foarte delicata si ai de munca mult cu tine in spatele cortinei. Jupiter se afla in zona viselor tale private si cu multa incredere in sine poti obtine progres pentru un proiect special.

De la inceput de decembrie, vei avea parte de cresteri masive, cu oportunitati puternice de expandarea orizonturilor. Pana atunci, nu face nimic special, doar permite sa fii, permite vietii sa fie asa cum este si fii deschis la orice vine. Vei simti mai multa conexiune, implinire, acceptare, iertare si pace. Daca te mentii centrat, poti invata multe doar ascultand si fiind atent la informatii ce ies la lumina din jur sau din colturile mintii tale. Felul in care esti sustinut sa cresti in interior te face sa te conectezi usor si frumos si diferit si cu cei din exterior.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

VARSATOR

Pentru Varsator, Jupiter in Sagetator iti creste exponential oportunitatile in comunitate si in special reuniunea cu grupuri de oameni. Devii in unitate si uniune cu un clan, simti ca iti stii locul intr-un grup care te sustine. Poate fi vorba de familie, de colegi sau de alt grup de prieteni sau cunostinte profesionale care sunt importante pentru tine, chiar si comunitati online. Esti capabil sa iti marchezi locul in lume, cu cei din jurul tau care iti dau vant in pupa.

Dupa pauza retrograda, Jupiter revenit direct in Sagetator pana in decembrie iti anunta oportunitati de a-ti expanda o retea de asociati, cunostinte prieteni iar planurile tale legate de acestia vor fi usor functionale. Poti fi chiar liderul unui grup foarte potent profesional. Foloseste orice conexiuni deja formate ca sa iti expandezi lumea precum si oportunitatile ce pot veni printr-un prieten sau o organizatie cu care lucrezi. Orice iti poate aduce o mai mare recunoastere dar si tu poti oferi aceleasi beneficii. Orice ajutor si sustinere oferi altora va duce la recompense frumoase si pentru tine in viitor.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

PESTI

Pentru Pesti, Jupiter in Sagetator in acest an inseamna inflorirea ta in sectorul reputatiei tale publice, a directiei carierei si a vietii in general. Cea mai evidenta manifestare a acestei influente este faptul ca devii mult mai cunoscut, avand parte de faima si notorietate in doemniul tau, fie in bine fie in mai putin bine. Acest an este important pentru profilul tau personal si Jupiter te ajuta sa aduni onoruri publice si directii bune in cariera. Esti capabil sa difuzezi mesaje inspirationale sau care influenteaza lumea prin platformele sociale si sa te bucuri de succes, oamenii te aud tare si clar. Poti striga de pe acoperis si sa fii auzit de multi !

Dupa o pauza retrograda de 4 luni, suficient cat sa iti reintaresti energiile, fii pregatit sa iti expandezi profilul personal si social in viitor. Jupiter este al doilea coordonator al tau alaturi de Neptun si te sustine cu un sentiment de anticipare a unor lucruri mai mari si mai bune pentru tine. Te poti promova cu incredere, poti indrazni sa tintesti sus. Orice efort investesti in munca ta va duce la rezultate si la o forma de promovare/avansare. Se pare ca starea de incredere de sine pe care Jupiter ti-o aduce actioneaza ca un magnet care atrage noroc spre tine. Lumea ta indrazneste sa fie cu mult mai mare decat e.

Citeste aici HOROSCOPUL INDIAN saptamanal pentru zodia ta.

Documentare si adaptare surse : elsaelsa.com[2] ; starsignstyle.com[3] ; astrologybylauren.com[4] ; astrobutterfly.com[5]

Endnotes:
  1. Jupiter: https://www.ascella.ro/jupiter-sagetator-perspectiva-astrologica-8-noiembrie-2018-3-decembrie-2019-2342
  2. elsaelsa.com: http://elsaelsa.com
  3. starsignstyle.com: http://starsignstyle.com
  4. astrologybylauren.com: http://astrologybylauren.com
  5. astrobutterfly.com: http://astrobutterfly.com

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/horoscop-3/horoscop-lunar/horoscopul-norocului-din-11-august-jupiter-in-sagetator-din-nou-direct-ce-ne-aduce-marele-benefic-dupa-4-luni-de-retrograd-pana-in-decembrie-2019/