FILM: Viata asa cum este ea

by Sfatul Parintilor | 17/12/2010 13:49

In mod normal, cand apare un bebelus in viata ta, ai avut timp sa te pregatesti cat de cat emotional, financiar, practic, pentru acest eveniment care iti da viata peste cap pentru totdeauna. Insa Holly, proprietara unei cafenele de succes, femeie libera si cu planuri de viitor pentru cariera ei, se trezeste peste noapte raspunzatoare pentru bunastarea si fericirea bebelusului celei mai bune prietene, cand aceasta moare intr-un accident impreuna cu sotul. Ca sa se complice si mai tare lucrurile, Holly trebuie sa o creasca pe bebe Sophie impreuna cu Eric, cel mai bun prieten al tatalui micutei si, ca si Holly, nasul fetitei. Eric e infantil, burlac convins, usor iresponsabil, cam arrogant si tupeist, dar, (desigur!) fermecator. El e tehnician de transmisiuni sportive tv, dar viseaza sa ajunga regizor la o televiziune nationala de sport. Numai ca Sophie, pe care amandoi o iubesc si pentru care ar face orice, are nevoie de amandoi si cei doi vor trebui sa treaca peste antipatia dintre ei, peste amintirile neplacute de la singura lor intalnire (aranjata de parintii lui Sophie) si peste visurile spulberate de intorsatura sortii si sa aiba grija impreuna de bebelus, onorand dorintele prietenilor lor. Bineinteles ca adaptarea la viata de parinte si la viata de “cuplu” ne-cuplu e grea pentru ei si amuzanta pentru noi. Insa in final… cred ca stii ce se intampla in final, dar asta nu inseamna ca aceasta comedie romantica usurica, luminoasa, cu un bebelus adorabil si doi oameni frumosi, nu iti va oferi un pretext placut sa iesi in oras.

 

Titlu original: Life As We Know It

Regia: Greg Berlanti

Cu: Katherine Heigl, Josh Duhamel, Josh Lucas, Christina Hendricks

Distribuit de InterComFilm

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/fara-categorie/film-viata-asa-cum-este-ea/