Sfatulparintilor.ro

Vacanta ieftina in Bulgaria. In ce locuri poti merge cu familia

Vacanta ieftina in Bulgaria

Daca iti doresti o vacanta ieftina in Bulgaria si nu vrei nici sa mergi mult pe drum, atunci cea mai simpla varianta este Tiulenovo.

Tiulenovo este o mica localitate aflata la nici 40 de kilometri de Vama Veche (loc prin care poti iesi din Romania). Din Bucuresti, distanta este 303 km, conform google/maps.

Tiulenovo (pana in 1942 Kalacichioi – satul sabiei) este o localitate in partea de nord-est a Bulgariei, pe malul Marii Negre. Apartine de Obstina Sabla, Regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud. Locuitorii satului sunt de origine gagauza. Intre anii 1913-1940 a facut parte din plasa Balcic a judetului Caliacra, Romania. Localitatea se numea Calicichioi.

Tiulenovo este primul locatie in care s-a descoperit petrol in Bulgaria (la data de 31.05.1951). Numele localitatii provine de la tiulen, care inseamna foca. De altfel focile au locul lor de cinste la intrarea in localitate. Doar ca, se pare, nimeni n-a mai vazut foci prin zona de mai bine de 40 de ani.

Ce activitati poti practica in Tiulenovo

Fiind amplasat pe mal stancos, Tiulenovo nu este o destinatie clasica pentru plaja cu nisip. Dar, cu siguranta privelistea te va lasa fara aer. Localitatea este recomandata celor pasionati de camping salbatic.  Iti poti aseza rulota pe malul stancos aflat la cateva zeci de metri deasupra marii. Sau iti poti pune sacul de dormit intr-una din pesterile situate pe plaja.

In Tiulenovo poti practica sarituri in apa de la inaltime, sporturi nautice, precum si scufundari si catarari pe stanci. De altfel in Tiulenovo exista multe trasee de diferite grade de dificultate. Iar conditiile de scufundare sunt unele dintre cele mai bune din Marea Neagra.

Ce poti vedea in Tiulenovo

Daca nu esti atras de activitatile extreme, tot ai ce face aici. In sat vei gasi unitati de cazare, majoritatea pensiuni, dar restaurante, terase si piscine. Preturile sunt decente, iar oamenii primitori.

Plimbarile pe malul stancos sunt spectaculoase. Stancile din Tiulenovo (Tyulenovo Rocks) sunt o adevarata incantare pentru cei care adora astfel de peisaje. Arcul Tiulenovo este una dintre cele mai impresionante atractii ale zonei si totodata locul in care se fac fotografii spectaculoase.

Este recomandat, insa, ca incaltamintea sa fie una speciala (terenul este abrupt, umed si alunecos uneori). Prin alte locuri iarba este uscata si poate strapunge talpa sau te poate zgaria.

Daca mergi cu copii foarte mici, evita sa te apropii prea mult de margine, ca sa eviti orice fel de incident.

Te mai poate interesa: Baile Herculane. De ce sa alegi aceasta statiune pentru o vacanta in familie

Atractii turistice in apropiere de Tiulenovo

Daca vrei sa faci plimbari in afara localitatii, ai optiuni numeroase. Pentru plaja poti alege plaja din Sabla (Little Sea), aflata la 3 km distanta de Tiulenovo.

Plaja din Ezerets se afla la 19 km distanta, iar cea din Krapets la aproximativ 26 de kilometri. Acestea se situeaza tot in partea de nord. Daca vrei sa mergi spre sud, atunci ai la dispozitie plaja Bolata (aflata la 24 km de Tiulenovo). Se spune despre aceasta plaja ca este una dintre cele mai frumoase de pe intreg litoralul bulgaresc.

Foto: Depositphotos.com

Daca nu vrei plaja neaparat, atunci poti face o vizita catre Farul din Sabla. Farul a fost construit in 1856 si inaugurat un an mai tarziu. Este o cladire de calcar cu o inaltime de 36 m, care consta dintr-un turn octogonal cu balcoane. Lanternul cu trei etaje este vopsit in dungi rosii si albe. Acesta lumineaza alb si, fiind situat la 32 m deasupra nivelului marii, raza luminii sale poate fi vazute de la 16 mile maritime. Singura problema ar fi ca este zona militara si nu poti intra inauntru, dar il poti admira din afara poti face fotografii si vei gasi acolo si suveniruri.

foto: Depositphotos.com

Excursii catre Cap Caliacra

Si daca tot esti in zona, n-ar fi rau sa mergi si spre si cap Caliacra, aflat la o distanta de aproximativ 24 km de Tiulenovo. Capul Caliacra este un monument al naturii din Dobrogea bulgareasca (Cadrilaterul), cuprinzand o cetate medievala si o rezervatie naturala. Este compus din straturi calcaroase orizontale din Miocenul sarmatian, formand un promontoriu stancos care se ingusteaza spre sud, deasupra apelor Marii Negre. Promontoriul are o intaltime de 60-70 de metri deasupra marii.

foto: Depositphotos.com

Pe vremea dacilor, se ridica aici o cetate, numita Tirizis. Grecii au redenumit-o Kali Akra, insemnand „bun adapost” (fata de vanturile din nord-est), denumire pastrata pana in epoca bizantina si preluata de turci, sub forma Celigra. In anul 1396, cetatea a fost asediata de turci si salvata prin interventia voievozilor munteni, dar in 1421 ea a fost cucerita si distrusa. Legenda locala spune ca 40 de fecioare s-au aruncat de pe faleza in mare, ca sa nu fie prinse de turci. Intre anii 1913-1916 si 1918-1940, capul a facut parte din judetul Caliacra, Romania.

In anii 1930, naturalistul roman Grigore Antipa a intemeiat aici o statiune de cercetari zoologice marine a Institutului Bio-Oceanografic din Constanta, care, dupa razboi, a adapostit un pluton de graniceri bulgari si ale carei ruine se mai vad inca la dreapta soselei care duce la cetate, la un kilometru spre apus de aceasta. De altfel, in muzeul Antipa din Bucuresti, se afla o diorama cu focile Monachus monachus albiventer de la Caliacra.

foto

Balcic si Castelul Reginei Maria

Tot din Tiulenovo poti pleca si spre Balcic. Este o calatorie de aproximativ 50 de minute, iar distanta este de 47 km. Aici se afla Castelul din Balcic, resedinta de vara preferata a Reginei Maria, inconjurat de o la fel de celebra gradina botanica unicat in Europa centrala si de est, in special datorita colectiei de cactusi. Gradina are 35 de hectare si contine peste 3000 de specii de plante, fiind considerata a doua de gen din Europa. Parcul a fost realizat dupa modelul faimosului labirint cretan. De altfel, fiecare piatra ce a fost folosita la construirea Bisericii a fost adusa din Creta.

Castelul se afla pe un deal, gradinile din jurul lui coboara catre mare in sase terase (trepte) – se presupune ca fiecare a fost gandita pentru copiii Reginei.

foto: Depositphotos.com

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version