O centrală termică va fi aleasă în funcție de mai multe criterii tehnice determinate de necesarul de energie al locuinței. Atunci când te decizi să cumperi o centrală termică trebuie să ai în vedere agentul termic pe baza căruia aceasta funcționează.
Vei avea de ales astfel între o instalație pe gaz, electrică și pe combustibil solid
(lemn, peleți sau cărbune). Aceasta din urmă se regăsește cel mai adesea în locuințe cu o suprafață mai mare. Dar cea mai populară centrală termică este cu siguranță cea pe gaz, folosită mai ales de consumatorii casnici de la bloc.Dacă îți dorești o centrală proprie, dar nu locuiești în apropiere de o conductă de gaze naturale și nu vrei să montezi o instalație pe lemne, poți alege o centrală electrică. Această reprezintă cea mai simplă, elegantă și comodă soluție ca să ai în permanență apă caldă și o temperatură optimă în casă.
Cum alegi centrala termică
Cei mai mulți se orientează către un preț cât mai mic atunci când aleg o centrală termică. Specialiștii ne îndeamnă însă să luăm în calcul necesarul de încălzire al locuinței. Așadar, trebuie să ținem cont de gradul de izolare, volumul, suprafața casei și numărul de consumatori. De asemenea, sunt importante și eficiența centralei, siguranța în exploatare, sistemul de diagnoză și informare, precum și perioada de garanție.
Citeste continuarea pe REDACTIA.RO.
Foto: REDACTIA.RO.