5 obiceiuri rele care iti fac bine

by Sfatul Parintilor | 13/04/2019 18:00

Obiceiurile zilnice ne pot pastra in forma maxima sau, dimpotriva, sa ne dea peste cap intregul organism. Insa care sunt obiceiurile bune si care sunt cele gresite? Iata cateva studii care dau peste cap vechile credinte in ceea ce priveste obiceiurile [1]nesanatoase si cele bune pentru organism, conform specialistilor cercetatori citati de weather.com.

Obiceiul 1: Bei cafea in loc de apa

Cercetatorii de la Universitatea Vanderbilt din Nashville dau liber la cafea. Potrivit acestora, cafeaua ajuta la buna circulatie a sangelui in muschi si in celulele creierului. In plus, scade la jumatate riscul de a dezvolta diabet. Cat despre efectul de deshidratare, cercetatorii de la Universitatea din Nebraska spun ca organismul absoarbe exact aceeasi cantitate de lichid, fie ca e vorba de apa, ceai sau cafea. Asta nu inseamna insa ca de-acum incolo vei bea numai cafea in loc de apa. Stim foarte bine ca ce e mult strica, indiferent despre ce e vorba.

Obiceiul 2: Amani treburile de facut

Aproximativ 75% dintre persoane amana cateodata sarcinile programate in agenda, cel putin asa reiese dintr-un sondaj realizat la Universitatea din Calgary, Canada. Iar asta face bine pentru sanatate, potrivit cercetatorilor de la Facultatea de Medicina din Hamburg, Germania. Pauzele in care te joci, citesti si trimiti un e-mail haios, in care iti verifici contul de Facebook etc.  ajuta corpul sa se destreseze si previn aparitia durerilor de orice fel. Specialistii germani recomanda pauzele de scurta durata (8 minute) cu o frecventa mai mare in locul unei pauze prelungite de o ora.

Obiceiul 3: Nu faci curat dupa masa

Nu trebuie sa te simti vinovat daca nu ai bucataria luna mereu. De fapt, exagerarea cu prafurile de curatat antibacteriene iti poate face mai mult rau decat bine. Cercetatorii de la Universitatea din Michigan sunt de parere ca uciderea anumitor germeni le da posibilitatea altora, mult mai periculosi, sa se inmulteasca in tihna. Pentru a mentine curatenia este suficient sa folosesti detergent de vase obisnuit si sa cureti regulat suprafetele. Dupa ce gatesti spala vasele si ustensilele cu detergent de vase si apa fierbinte. Poti folosi dezinfectat o data la doua saptamani.

Obiceiul 4: Trimiti SMS-uri

Studii realizate la Universitatea Linda Loma din California arata ca socializarea, chiar si prin trimiterea de SMS-uri, ajuta la pastrarea bunei dispozitii si la reducerea riscului de a intra in depresie. Socializarea, sub toate formele ei, duce la sporirea productiei de serotonina si dopamina, hormoni antidrepresivi.

Obiceiul 5: Mananci dulciuri la micul dejun

Cu totii stim ca nu e tocmai sanatos sa ai la micul dejun gogosi sau prajituri. Insa cercetatorii de la Virginia Commonwealth University combat aceasta teorie pe care se bazeaza, aparent, o buna sanatate.

Ei au demonstrat ca persoanele care servesc la sfarsitul micului dejun cate o gogoasa sau un croissant ori o prajiturica, slabesc de trei ori mai mult decat cei care sunt loiali cerealelor integrale neindulcite si atat, in conditiile unei diete sanatoase pe durata zilei. Potrivit specialistilor americani, un mic dejun care se incheie cu ceva dulce face creierul sa produca mai multa serotonina.

“Serotonina taie senzatia de foame, reduce la jumatate pofta de a consuma carbohidrati si sporeste viteza de ardere a caloriilor cu 25%”, explica dr. Daniela Jacubowicz, coordonatoarea studiului.

Endnotes:
  1. obiceiurile : https://suntfericita.manager.ro/5-obiceiuri-rele-care-ti-fac-bine-la-sanatate-5283.htm

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/5-obiceiuri-rele-care-iti-fac-bine/