4 boli cu nume de alimente

by Sfatul Parintilor | 29/05/2013 21:08

Imaginaţia oamenilor este bogată. Atât de bogată încât unele boli au nume de alimente. Când le auzi denumirile ţi se pot părea interesante, dar aceste boli sunt destul de serioase.

 

 

Ureche conopida

sfatulparintilor.ro - urechea conopida[1]

Amatorii de sporturi marţiale de contact sau rugby se pot confrunta cu această boală care presupune deformarea urechii din pricina traumelor repetate în zona urechii. Pentru a atenua loviturile, urechea se întăreşte cu cartilagii şi capătă aspectul unei conopide. Boala nu este reversibilă şi doar o vizită la chirurgul plastician poate rezolva problema.

 

 

Pata cafea cu lapte

Boala cu nume franţuzesc „cafe au lait” este de fapt un semn de naştere. Aceste pete sunt provocate de hipermelanoză (exces de melanină). Deşi petele de culoarea cafelei cu lapte nu sunt periculoase, în unele cazuri pot semnala prezenţa unei afecţiuni ereditare: boala lui Recklinghausen (neurofibromatoză), scleroza tuberoasă a lui Bourneville, sindromul Wiskott-Aldrich, sindromul Hunter.

Chisturi de ciocolată

sfatulparintilor.ro - chisturi de ciocolata[2]

Pe cât e ciocolata de delicioasă, pe atât este de nedorită boala. Chisturile endometriale mai sunt cunoscute şi sub numele de chisturi de ciocolată datorită faptului că sângele care se restrânge în aceste chisturi au o coloraţie maro. De multe ori tratamentul presupune tăierea din ovar pentru îndepărtarea chisturilor, însă se poate apela şi la tratamentele hormonale.

 

Pata vin de Porto

Iată un alt nume de băutură pentru acestă pată care ne duce cu gândul la fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Pata vin de Porto este un semn de naştere de culoare roşie-purpurie, asemănătoare cu cea a  vinului de Porto. Culoare se poate închide odată cu înaintarea în vârstă. Ca şi pata cafea cu lapte, acest semn este inofensiv, însă poate semnala probleme medicale precum: sindromul Sturge-Weber. Semnele apar destul de frecvent, 1 din 10 bebeluşi prezintă o astfel de pată. Specialiştii nu au găsit cauza, însă se pare că se transmit genetic.

Endnotes:
  1. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/4-boli-cu-nume-de-alimente/attachment/sfatulparintilor-ro-urechea-conopida/
  2. [Image]: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/4-boli-cu-nume-de-alimente/attachment/sfatulparintilor-ro-chisturi-de-ciocolata/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/4-boli-cu-nume-de-alimente/