8 lucruri pe care nu trebuie să le spui şefului tău

by Sfatul Parintilor | 16/07/2013 21:08

Companiile mici şi mijlocii o duc din ce în ce mai rău, multe dintre ele se pregătesc să-şi închidă porţile, asta dacă n-au făcut-o deja, chiar şi unele dintre companiile mari se confruntă cu probleme din cauza scăderii veniturilor, ceea ce înseamnă că un loc de muncă[1] bun este la fel de uşor de găsit precum o bucată de gheaţă în Sahara. În aceste condiţii de penurie a locurilor de muncă ultimul lucru pe care ţi l-ai putea dori este un conflict cu şeful direct. Tocmai pentru că atât de mulţi oameni îşi doresc un loc de muncă[2], trebuie să te gândeşti de două ori înainte de a deschide gura în faţa managerului tău şi s-o dai în bară.

Este adevărat că într-o lume perfectă relaţia dintre şef şi subaltern ar trebui bazată pe încredere şi respect reciproc, pe comunicare şi pe faptul că amândoi faceţi tot ce depinde de voi pentru a îndeplini un ţel comun. Însă nu trebuie să te culci pe o ureche. Locurile de muncă[3] prietenoase sunt extraordinare, însă, ca o regulă de bază, ar trebui ca mereu să gândeşti înainte de a vorbi în prezenţa oricărei persoane cu autoritate, astfel încât mai târziu să nu regreţi că nu ţi-a ţinut gura.

Iată 8 lucruri pe care n-ar trebui niciodată să le spui la locul de muncă[4], mai ales şefului tău:

 

 

1: Ai auzit ce se vorbeşte despre X în IT? Scandalos, nu-i aşa?

În cazul în care un coleg de la locul de muncă[5] nu-ţi este un prieten apropiat pe care îl cunoşti încă din copilărie, n-ar trebui să-i spui nicio bârfă. Discuţiile despre persoanele din birou pot cauza multe probleme, însă dacă sunt împlicaţi şi superiorii, atunci scandalurile pot lua proporţii astronomice. Tocmai de aceea n-ar trebui să vorbeşti de rău sau să te plângi unui coleg despre şeful tău, indiferent de câtă încredere ai în el. Bârfele sunt asemeni bulăgărelui de zăpadă care se tot rostogoleşte până devine imens şi niciodată nu ştii ce ajunge la urechile superiorului tău. Prin urmare, nu-ţi băga singur capul în laţ.

 

2: Putem vorbi puţin despre prima de concediu?

Evită discuţiile despre bonusurile de concediu sau de sărbători, sau de lipsa lor, cu superiorul tău. Chiar nu este cea mai fericită idee, mai ales acum când, din punct de vedere economic, lucrurile se degradează în fiecare zi. Un bonus este un bonus şi ar trebui să-i mulţumeşti şefului dacă îl primeşti, indiferent de forma în care vine sau de mărimea lui. Iar când este vorba despre o mărire a salariului, nu cere, pur şi simplu, mai mulţi bani. Abordează subiectul cu diplomaţie şi evită să-ţi prinzi managerul la înghesuială şi să-l ameninţi că pleci dacă nu-ţi satisface dorinţa; este posibil ca şi el să fie de partea ta când este vorba despre o potenţială creştere a salariului. Însă, în acelaşi timp, nu uita că ultimul cuvânt nu-l are şeful tău, ci directorul de resurse umane sau chiar directorul general.

 


3: Sunt ocupat. Dă-i lui X sarcina aceasta

Niciodată, dar niciodată nu trebuie să rosteşti următoarele 4 propoziţii în faţa angajatorului: “Nu pot”, “N-o fac”, “Este imposibil”, “Dă-i lui X sarcina asta” sau “Fă-o tu”. Dacă superiorul tău îţi dă ceva de făcut, prima reacţie ar trebui să fie, “Ok” (poţi să-ţi dai ochii peste cap după ce şeful a părăsit încăperea). Chiar dacă sarcina pare imposibilă pentru tine n-o respinge din start. Mai bine îţi programezi o întâlnire cu superioarul tău în legătură cu volumul de muncă pe care îl ai de făcut şi despre ce soluţii ai la dispoziţie. Supervizorul ar trebui să realizeze că angajaţii stresaţi sau care au prea multe sarcini de îndeplinit au tendinţa de a avea o productivitate scăzută şi, prin urmare, ar trebui să dea dovadă de înţelegere.

 

4: Am descoperit că aveţi un profil pe site-ul de socializare Y şi că doriţi să vă întâlniţi cu venina mea, proaspăt divorţată

Nu încerca să te amesteci în viaţa romanică a superiorului tău. Poţi interveni între colegi şi să le faci cunoştinţă, este o practică comună şi acceptată, însă nu te implica când este vorba despre superiorul tău, decât dacă el/ea ţi-o cere în mod expres.
  

5: Oh, Doamne, sunt atât de plictisit

Aşa cum nu trebuie să-i spui superiorului tău să nu-ţi mai dea sarcini de îndeplinit sau o s-o iei razna, la fel nu trebuie să te plângi că eşti plictisit sau că job-ul tău este prea uşor. Dacă ai sentimentul că sarcinile pe care le ai de îndeplinit sunt prea uşoare, dă dovadă de proactivitate şi cere noi lucruri de făcut sau ajută pe cineva care are nevoie. Sunt şanse mari ca dorinţa ta să fie îndeplinită, iar superiorul tău va aprecia iniţiativa de care dai dovadă. Dacă totuşi, locul de muncă te plictiseşte, fie aplică pentru o altă poziţie din companie, sau schimbă-ţi jobul, dacă ţi se oferă oportunitatea.

 

6: Am stat pâna la 2 dimineaţa la o petrecere noaptea trecută. Pot să plec astăzi mai devreme?

Doar dacă n-a participat el însuşi la petrecere, şeful tău va da dovadă de prea puţină înţelegere în legătură cu activităţile tale extracurriculare, în special cele care implică alcoolul. Nu te plânge că eşti mahmur şi că ai nevoie de odihnă. Ai grijă să ai un tub cu antiinflamatoare pe birou, bea multă apă şi învaţă din propriile greşeli. Nu este problema superiorului tău. De asemenea, evită discuţiile cu supervizorul tău despre problemele financiare cu care te confrunţi, problemele maritale, dependenţa de jocurile de noroc, politică, religie sau orice altceva care ar putea duce la tăceri ciudate sau care l-ar putea face pe şef să creadă că problemele personale pot să-ţi afecteze abilitatea de a duce la bun sfârşit sarcinile de la birou.

 

 

7: Pe bune? Asta e tot ce ne poate oferi compania?

Nu contează că este vorba despre noile scaune din birou, de frigiderul comun sau de locul ales pentru petrecerea de sărbători. Nu te duce la superiorul tău să te plângi în legătură cu cât de puţin îi pasă companiei de angajaţii săi. Nicio firmă n-o să arunce banii pe fereastră şi să ofere angajaţilor cele mai scumpe băuturi sau cele mai fine mâncăruri şi niciunuia nu-i face plăcere ca subalternul lui să-şi exprime nemulţimirile în legătură cu acest subiect.

 

8: În weekend am văzut “Şefi de coşmar”. Ne putem întâlni într-o parcare pustie după muncă?

Să-ţi exprimi nemulţumirea în legătură cu şeful tiranic sau incompetent spunându-i că ai fantezii de răzbunare nu este cea mai bună abordare. Dacă modul agresiv în care îţi vorbeşte superiorul tău sau purtarea lui interferează cu performanţa ta, analizează bine unde şi cum ţi-au fost afectate rezultatele şi stabileşte o întâlnire cu cei de la resurse umane în legătură cu ceea ce te deranjează.

Endnotes:
  1. loc de muncă: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/job-bani-cariera/cum-sa-ai-un-loc-de-munca-sanatos-si-relaxant/
  2. loc de muncă: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/job-bani-cariera/fara-job-9-sfaturi-sa-nu-te-apuce-depresia-ca-nu-ti-gasesti-un-loc-de-munca/
  3. Locurile de muncă: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/job-bani-cariera/8-locuri-de-munca-ce-te-imping-spre-depresie/
  4. locul de muncă: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/job-bani-cariera/loc-de-munca-stresant-cum-sa-ti-imblanzesti-seful/
  5. locul de muncă: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/job-bani-cariera/cum-sa-ti-pastrezi-concentrarea-la-locul-de-munca/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/job-bani-cariera/loc-de-munca-8-lucruri-pe-care-nu-trebuie-sa-le-spui-sefului-tau/