De cate ori nu ai dorit un semn de la Dumnezeu, un semn al existentei si al puterii Lui? Un semn atat de puternic incat sa nu mai ai nicio indoiala, un semn la fel de vizibil ca un tatuaj pe frunte.
Iata o poveste emotionanta, inspirata din realitate, care ne face sa ne gandim ca semnele de la Dumnezeu sunt multe, dar ochii sunt diferiti si nimeni nu le percepe la fel.
Eram in tabara cu prietena mea si mi-a povestit ca a vazut un semn de la Dumnezeu. “Dumnezeu mi-a dat un semn, o dovada ca exista”, mi-a spus ea entuziasmata. Eram in clasa a V-a, a VI-a. Prietena mea se numea Mihaela, iar parintii nostri erau prieteni de familie. Sora cea mare a Mihaelei a murit intr-un accident. Nu-mi amintesc sa fi vorbit vreodata mai mult despe asta. Imi aduc insa aminte despre semnele de la Dumnezeu despre care mi-a povestit in timp ce ne beam sucul intr-o dupa-amiaza. “Dumnezeu chiar exista. Mi-a dat un semn. Am iesit afara, m-am intins pe terenul de tenis, m-am uitat la cerul instelat si l-am implorat sa-mi dea un semn ca exista. Si-atunci, o stea a licarit asa de tare, ca un foc de artificii. E clar, era de la Dumenzeu”, mi-a spus atunci Mihaela.
M-am gandit multa vreme la ce mi-a povestit.
M-am gandit cat de reconfortant trebuie sa fie sa fi vazut un semn de la Dumnezeu. Era ca o binecuvantare, un semn ca cineva acolo sus te urmareste, te iubeste si te ocroteste. Si pe masura ce imi aduceam aminte de vorbele ei m-am trezit lungita pe balcon, privind stelele si implorandu-l pe Dumnezeu sa-mi dea si mie un semn ca exista. Si-apoi am asteptat, am asteptat, am asteptat… N-am vazut nimic. Sau, mai bine zis, n-am vazut nimic deosebit. Niste stele sclipitoare, niste beculete de avion, am auzit niste greieri cantand. Si-atat. Nicio stea cazatoare, nici o lumina puternica. Nimic. Absolut nimic din ce imi povestise Mihaela.
Si-atunci ma intreb: unde trebuie sa te uiti pentru a vedea semnele de la Dumnezeu? Oare nu ne uitam noi gresit atunci cand nu le vedem? Oare aceste semne nu sunt in inima noastra si daca avem credinta, il vedem, de fapt, in sufletul nostru, pe Dumnezeu?
Cei care vor sa vada semne de la Dumnezeu sa se uite la locul unde soarele se uneste cu apa sau la locul unde cerul se uneste cu pamantul.
Cei care vor sa vada semne ca Dumnezeu exista sa-si aminteasca de Iisus. El a fost trimis pe pamant, asa cum Noe a trimis porumbelul pentru a vedea daca s-au retras apele dupa potop.
N-am vazut niciun semn atunci, dar am inteles ca nu avem nevoie de semne. Dumnezeu e in noi, si a intrat in noi prin apa cu care am fost botezati. Dumnezeu e in noi si ne ajuta sa facem fata tentatiilor, iar cand suntem jos ne intinde o mana si ne ofera o noua alternativa. Daca vrei un semn de la Dumnezeu, gandeste-te ca esti inca in viata. Daca nu te simti singur atunci cand esti singur, acela este un semn ca Dumnezeu exista.
Daca esti sanatos, daca ti se intampla sa traiesti fapte bune de la cei cunoscuti ori necunoscuti, daca cineva prin zambetul sau mana sa de ajutor te face sa vezi din nou speranta, e semn ca Dumnezeu exista. Fiecare simte semnul lui Dumnezeu in modul sau unic.
Dumnezeu ne trimite mereu semne ca exista, dar nu trebuie sa le uitam pe cele care sunt deja in noi.
Citeste si: Intamplare adevarata: Cand Dumnezeu ne lasa semne in cale