Povestea de suflet: Iubirea unui tata gresit inteleasa

by Sfatul Parintilor | 08/12/2016 20:08

Un tanar se pregatea de absolvirea facultatii. Avea rezultate stralucite la invatatura, fiind mandria familiei sale. Parintii i-au spus ca ii pot oferi un cadou pe care si-l doreste mult, cu ocazia terminarii facultatii si a unui nou start in viata. De foarte multe luni, baiatul admira in vitrina unui show-room o masina sport. Stiind ca tatal sau si-o poate permite financiar, i-a spus ca si-ar dori foarte mult acea masina drept cadou de absolvire.

 

Aboneaza-te la Newsletterul cu noutatile zilnice Sfatulparintilor.ro intre 1-8 martie si castigi automat un gift card de la Elefant.ro! Detalii aici[1].

Urca-ti poza preferata a copilului tau la Galeria foto Sfatulparintilor.ro[2], cheama-ti prietenii sa iti voteze poza si poti castiga gift card de cumparaturi la Diverta! Detalii aici[3].

 

Cu cat ziua cea mare se apropia, cu atat tanarul era mai nerabdator sa gaseasca semne, indicii de la tatal sau ca i-ar fi cumparat masina. In sfarsit, ziua absolvirii a sosit. Tatal l-a chemat pe fiul sau in birou si i-a spus cat de mandru este ca are un fiu atat de bun. Spunandu-i “Te iubesc”, barbatul i-a inmanat fiului un cadou foarte frumos impachetat. Curios si totusi cumva dezamagit, tanarul a deschis cadoul. Spre surprinderea lui, inauntru era o Biblie eleganta, cu copertile imbracate in piele.

 

Manios, baiatul a inceput sa tipe la tatal sau. “Cu toti banii tai, tu-mi dai o Biblie? Eu astept masina sport despre care ti-am vorbit atat si tu imi daruiesti o Biblie??”, a spus baiatul si a iesit furtunos din casa, aruncand Biblia cat colo.

 

De suparare si dezamagire pe alegerea facuta de tatal sau cu privire la cadoul de absolvire, tanarul independent a decis sa plece de acasa si sa isi implineasca viata departe de parinti.

 

Anii au trecut, iar proaspatul absolvent a devenit un om de afaceri de succes. Avea o casa frumoasa, o familie minunata si era angrenat in noua sa viata. Cu parintii nu mentinuse legatura in ultimii ani. Pe tatal sau nu-l mai vazuse de ani buni si ramasese, ce-i drept, cu un cui impotriva lui din cauza cadoului din ziua absolvirii pe care nu l-a inteles niciodata. Barbatul decise sa isi faca totusi timp si sa se duca la casa parinteasca sa isi viziteze parintii.

Inainte de a face ultimele aranjamente inainte de plecare, barbatul a primit o telegrama care il anunta ca tatal sau murise si ca ii lasase intreaga avere lui, unicul sau fiu. Trebuia sa se intoarca pentru a face toate cele necesare.

 

Cand a ajuns in casa tatalui sau, inima barbatului a fost cuprinsa de tristete si regrete. A inceput sa caute prin actele importante ale tatalui sau… Printre diversele obiecte a gasit Biblia, inca noua, neatinsa, lasata exact asa cum o aruncase el cand a plecat furios. Cu lacrimi in ochi, a deschis Cartea Sfanta si a inceput sa rasfoiasca paginile. Deodata, din Carte a cazut un plic, care fusese lipit de coperta. Inauntru era o cheie, de care statea atarnata o eticheta cu numele dealerului auto (acelasi de la care el voia masina visurilor), data absolvirii si cuvintele “ACHITATA INTEGRAL”.

 

Cuvintele au devenit de prisos.

 

La fel ca in cazul acestui exemplu inspirat dintr-o poveste reala, sa fim atenti la  oportunitatile trimise de Dumnezeu: doar pentru ca ele nu sunt impachetate asa cum ne-am fi asteptat, nu inseamna ca ele nu exista. Iar cand ne lasam ghidati de aparente si de superficialitati, pierderea poate fi iremediabila.

Endnotes:
  1. aici: http://../50097/49885/concurs-martie-aboneaza-te-la-newsletterul-zilnic-sfatulparintilor-ro-si-esti-mai-castigat/
  2. Galeria foto Sfatulparintilor.ro: http://../50097/galerii-foto/
  3. aici: http://../50097/49934/concurs-martie-galeria-foto-vino-cu-poza-preferata-aduna-voturi-si-castigi/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/inspirational-motivational-emotional/povestea-de-suflet-iubirea-unui-tata-gresit-inteleasa/