Metode de epilare acasa. Cum sa scapi rapid de parul de pe picioare, brate, axile

by Sfatul Parintilor | 09/07/2023 18:09

Pielea fina a fost dintotdeauna unul dintre atributele supreme ale feminitatii. O piele epilata perfect este placuta la atingere si, bineinteles, foarte sexy. Daca epilatul cu lama de ras nu te incanta si la fel de putin te incanta sa lasi o gramada de bani la salon, iti propunem cateva metode de epilare acasa rapide, eficiente si sigure.

Metode de epilare acasa: epilarea cu zahar

Una dintre cele mai simple metode de epilare acasa este epilarea cu zahar. Spre deosebire de alte metode care te ajuta sa scapi de parul nedorit, aceasta nu irita pielea, pentru ca zaharul nu se lipeste de piele, ci doar de firul de par.

Iata cum procedezi: amesteca bine doua cani de zahar tos, cu zeama de la o jumatate de lamaie si cu o jumatate de pahar cu apa. Dupa ce obtii un sirop, pune-l la foc mic si amesteca permanent in el pana da in fiert si se formeaza o pasta maronie. Stinge focul si lasa pasta la racit pana se va putea modela usor cu mana. Umezeste-ti mana inainte de a lua pasta din recipientul in care a fiert. Aplica pe zonele dorite, apoi trage cu o miscare rapida, in sensul invers cresterii firului de par.

Te mai poate interesa: Epilarea la fete.[1] Cand sa incepi. Care sunt avantajele si dezavantajele metodelor de epilare

Metode de epilare pentru picioare, axile, zona inghinala

Epilarea cu zahar poate fi folosita pentru a scapa de parul nedorit din toate aceste zone, plus zona bratelor, insa exista si metode dedicate pentru fiecare din aceste zone.

Pentru epilarea picioarelor este recomandata ceara. Intinde ceara incalzita pe o suprafata mica de piele, in sensul cresterii firelor de par. Las-o sa se raceasca un pic pret de cateva secunde, apoi smulge-o cu o miscare ferma si rapida, in sensul invers cresterii firului de par. Dupa epilare, aplica o crema anti-iritatii. Nu folosi cremele pe baza de alcool. Ceara este, de asemenea, recomandata si pentru epilarea bratelor.

Pentru indepartarea parului din zona axilelor foloseste o spuma care sa contina aloe vera, vitamina E, ulei de migdale sau germeni de grau. Intinde spuma in strat uniform si las-o sa actioneze cateva minute. Timpul de actiune este indicat pe ambalaj. Indeparteaz-o cu un burete umezit, apoi clateste zona cu apa calda din abundenta, apoi cu apa rece pentru a preveni iritatiile. Poti folosi, de asemenea, o crema anti-iritatii.

Pentru epilarea in zona inghinala foloseste crema depilatoare. Aplica crema din abundenta si las-o sa actioneze cateva minute, conform mentiunilor de pe ambalaj. Dupa scurgerea timpului, indeparteaza crema cu un burete aspru umed, clateste bine cu apa calduta, apoi cu apa rece. La fel ca in cazurile anterioare, aplica o crema anti-iritatii.

Imagine de SplitShire[2] de la Pixabay[3]

Endnotes:
  1. Epilarea la fete.: https://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/epilarea-la-fete-cand-sa-incepi-care-sunt-avantajele-si-dezavantajele-metodelor-de-epilare/
  2. SplitShire: https://pixabay.com/ro/users/splitshire-364019/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=407196
  3. Pixabay: https://pixabay.com/ro/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=407196

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/frumusete-si-stil/metode-de-epilare-acasa-cum-sa-scapi-rapid-de-parul-de-pe-picioare-brate-axile/