Sfatulparintilor.ro

6 metode prin care ne reparăm tenul la începutul toamnei, recomandate de medicul estetician

ne reparăm tenul la începutul toamnei

 La schimbarea de anotimp, tenul are nevoie de o îngrijire specială, astfel încât tranziția de la vară la toamnă și diferențele de temperaturi să nu lase urme nedorite asupra sa. Medicul chirurg estetician Iancu Morad ne spune ce trebuie să facem pentru ca pielea noastră să arate bine și în sezonul rece.

„Întotdeauna, la momentul schimbării anotimpurilor, este bine să acordăm o atenție sporită modului în care ne îngrijim tenul. În special acum, la trecerea de la vară la toamnă, după perioada vacanțelor, când tenul a fost expus la radiațiile UV și acum trebuie să treacă la schimbările de temperaturi și condiții atmosferice. Sunt câteva lucruri pe care le putem face și acasă, dar e important să apelăm și la tratamente profesionale de hidratare intensă și reparare a tenului, pentru că acestea acționează din profunzime și pot face diferența”, declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.

E foarte important să ne hidratăm tenul

„Pe măsură ce vremea devine mai răcoroasă și aerul mai uscat, pielea începe să se simtă deshidratată. Trebuie să folosim creme de hidratare potrivite, ideal recomandate de medic, pentru a ne menține tenul sănătos și plăcut din punct de vedere estetic. Nu sunt însă suficiente. Eu recomand să folosim aceste produse cosmetice în completarea unui tratament minim invaziv profesional, realizat în clinici, care hidratează tenul până în straturile profunde, acolo unde cremele și serumurile nu pot ajunge. În plus, trebuie să și bem suficientă apă pentru a hidrata organismul de la interior”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Ghid complet de frumusete si ingrijire cand e vreme rece

Continuăm să folosim creme cu factor de protecție solară

„Deși toamna ni se pare că soarele nu mai este atât de puternic și poate că sunt zile în care cerul este înnorat, folosirea cremelor cu factor de protecție solară trebuie să se regăsească în ritualul zilnic de îngirjire. Razele UV ajung în continuare la nivelul pielii noastre și sunt nocive. Recomand creme cu cel puțin SPF 30 aplicate în fiecare dimineață, înainte să ieșim din casă. Expunerea la razele UV fără protecție duce la îmbătrânirea prematură a pielii și tot felul de alte probleme nedorite”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Ne exfoliem tenul și folosim geluri de curățare cât mai ușoare

„Din cauza aerului mai uscat și temperaturilor scăzute, celulele moarte se acumulează mai rapid pe suprafața pielii, făcând ca tenul să arate tern și obosit. E important să folosim produse cu o exfoliere ușoară, dar care sa nu irite pielea. Chiar și gelul de curățate trebuie să fie unul cu o textură cât mai lejeră, astfel încâ să nu afecteze producția naturală de uleiuri de la nivelul pielii, esențială pentru o piele sănătoasă și radiantă.
În completare, recomand un peeling profesional. Acesta este un tratament complex, nechirurgical, care constă într-o exfoliere controlată la nivelul pielii. Practic descuamăm și regenerăm tegumentul din straturile profunde, având drept rezultat un aspect întinerit și atenuarea imperfecțiunilor. În funcție de vârstă și de tipologia tenului, medicul va alege concentrația potrivită de substanță activă. Există trei tipuri de peeling. El poate fi ușor, mediu sau adânc, în funcție de necesitățile pacientului. Uneori, în tratarea acestui tip de probleme faciale, se apelează și la microdermabraziune, proces mecanic de îndepărtare a stratului superficial al pielii”, declară Dr. Iancu Morad.

Tratăm petele hiperpigmentare

„Pentru tratamentul petelor hiperpigmentare, problemă cu care se confruntă multe persoane după sezonul de vară, sunt indicate tratamentele profesionale de înlăturare a acestor pete inestetice. Pentru că avem tipuri de piele diferite și suntem fiecare unici în felul nostru, este important să apelăm mai întâi la medic pentru ca acesta să ne recomande ce este potrivit în cazul nostru”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Tenul are nevoie de antioxidanți

„În această perioadă, tenul are nevoie de produse bogate în antioxidanți, cum ar fi vitaminele C și E. Antioxodanții protejează tenul de radicalii liberi și factorii externi ce l-ar putea afecta într-un mod negativ, stimulând totodată producția de colagen. Pe lângă folosirea de serumuri și creme acasă, putem apela la un tratament de mezoterapie sau dermapen, ambele constând în microinjecții cu substanțe active, oligoelemente, multivitamine și acid hialuronic ce stimulează producția de colagen și elastină, precum și antioxidanți ce combat radicalii liberi”, continuă medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Acid hialuronic pentru hidratarea buzelor

„Pe lângă atenția acordată tenului, este indicat să  găsim soluții și pentru aspectul buzelor noastre. Procedura de augmentare a buzelor cu acid hialuronic are nu doar rolul de a mări volumul acestora, dar și de a le hidrata intens, un tratament binevenit acum, la schimbarea de anotimpuri”, încheie medicul estetician Iancu Morad.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version