by Sfatul Parintilor | 22/12/2023 18:09
Autor : Cristina Niculescu
Aceasta este o metafora despre viata si sufletul meu, un om ca si tine. Poate ca este un pic si despre sufletul tau. Poate ca te ajuta cumva sa capeti un raspuns, o speranta, o claritate.
A fost o data ca niciodata o balerina numita Alina. Aceasta balerina muncitoare a visat de mica sa simta fericirea. Asa ca a inceput sa isi faureasca un drum prin lumea complicata dar fascinanta a circului acolo unde a fost dusa de o familie care tinea la ea. Alina a invatat cum sa isi mentina echilibrul pe sarma, a descoperit gratia pe ring, dar mai ales a simtit pe pielea ei cum doare munca asidua depusa. Julituri, spate intepenit, cate si mai cate s-au gravat pe corpul ambitioasei balerine.
Zi dupa zi, ea credea si spera ca fericirea va fi si de partea ei. Si ca eforturile ei o vor duce acolo negresit. De aceea, oricat de obosita era, seara dupa ce se terminau reprezentatiile de circ cu veteranii, ea ramanea si exersa. Visa ca acele lumini vor straluci si asupra ei candva. Luminile in sine nu insemnau mare lucru pentru Alina decat promisiunea atingerii fericirii.
Insa gratie felului ei de a fi, a cooptat in jur fiinte din fascinanta lume in care era, fiinte care o iubeau si care au decis sa exerseze alaturi de ea.
La un moment dat, intr-o seara cand repeta, Alina a avut o clipa de cadere si de ameteala si a lesinat. Intinsa pe jos, a avut o viziune. Un inger urias, auriu si cu aripi multicolore a aparut in fata ei si Alina a stiut ca nu este singura. Nu mai este singura cum se credea dintotdeauna. Ingerul i-a facut cumva promisiunea ca fiind alaturi de ea, visele ei vor deveni realitate sau cel putin asa a inteles ea. Pentru ca de aceea exista ingerii pentru oameni, nu? Sau …poate ca nu doar de aceea. Iar Alina urma sa afle acest adevar in curand.
Si iata ca alaturi de ingerul ei prieten, viata plina a balerinei parea ceva mai usoara. Si ea a inceput sa spere. Visul cu fericirea si luminile scenei continua sa existe dar ea stia ca mai e mult pana acolo.
Dar intr-o zi cursul povestii ei urma sa capete o schimbare si sa nu mai fie doar despre ea. In timp ce incerca sa fie si ea din ce in ce mai buna la sarma – lucru deloc usor si plin de riscuri – in preajma ei a aparut un barbat. Serios, priceput, care manuia multe din tainele circului ca nimeni altul. Alina s-a uitat cu admiratie la el. Apoi s-a judecat pe ea insasi ca nu este in stare sa fie ca el desi, uite, de atata timp exersa si muncea. O vreme il copia. El nu parea ca o baga in seama. Era preocupat de ale lui, de a fi din ce in ce mai bun desi nu parea ca mai e nevoie sa fie mai bun decat foarte bun cum oricum era.
Dar el nu vedea asa, nu se vedea asa ci ca permanent trebuia sa stie si mai mult si mai bine ca sa supravietuiasca la circ. In dorinta lui de a fi cel mai bun, continua sa se antreneze in ochii Alinei, creand sentimente contradictorii in ea. Oare ea va fi vreodata in stare de macar o parte din ce vedea la acest om? Alina continua sa munceasca asa cum era si ea in stare. Si se antrenau separat desi aparent impreuna pentru ca erau impreuna in acelasi spatiu desi fiecare in lumea sa interioara si in visele proprii.
A cazut si s-a ales cu o deteriorare semnificativa a corpului, insa nu atat de mare incat sa nu fie in stare sa continue. Si atunci, usor slabit fizic, a ridicat privirea, a dat ochii roata si a vazut-o pe Alina cu adevarat. Miscarile ei pana deunazi aparent stangace erau acum mai bune decat ale lui. Iar unele exercitii de circ ce se puteau face in doi au putut fi facute intre ei doi chiar cu gratie si pricepere. Secretul era ca acest acrobat incepuse sa se bazeze pe Alina. Iar ea incepuse sa creada ca si-a gasit un rost. Sa fie de folos acrobatului priceput.
Usor usor, miscarile lui au devenit mult mai bune din nou pentru ca oriunde se misca, Alina acolo era. Usor usor, miscarile ei au devenit concentrate pe ale lui, uitand de visul ei si de luminitele care puteau straluci si asupra ei asa cum candva credea. Dar ce mai conta. Ea credea ca are o misiune iar acrobatul, candva ranit, acum performa si avea si ea un rol in asta.
Alina reusea sa se intalneasca des cu ingerul ei pazitor mare si stralucitor care o privea, ii zambea si o incuraja.
Asa trecura zile, luni, ani. Pana intr-o zi. Desi numarul acrobatic realizat de cei doi era unul chiar bun si bine exersat, subit acrobatul s-a dezechilibrat si a alunecat. Alina s-a straduit cu mult peste puterile ei fizice sa impiedice caderea lui. L-a tinut si l-a tinut pana cand nu si-a mai putut simti bratele. A fost totusi o clipa in care privirile lor s-au intalnit si ea a stiut privindu-l ca trebuie sa ii dea drumul. O data pentru ca asa era firesc si a doua oara pentru ca ea nu mai putea nici fizic sa il tina, daramite emotional. Si i-a dat drumul. Acrobatul a cazut si a murit.
Alina a ramas inmarmurita privind acrobatul la sol. Era tacut si linistit. Era asa cum putea fi in urma cu niste ani cand el mai cazuse o data dar atunci nu a fost fatal. Era asa cum trebuia sa fie.
Alina a ramas in frigul salii de circ, in intunericul inconjurator. Nu era nimeni in afara de un clown ce se pregatea si el de plecare spre casa sa. Nici clownul nu mai era vesel, nici nimeni.
Alina a decis in acele clipe mai multe lucruri. Pe de-o parte ca efortul ei a fost in zadar. Pe de alta parte ca timpul investit a fost in zadar. Si cel mai grav, ca ingerul ei prieten pazitor a mintit-o. Da, cu asta a ramas in special Alina in minte. Tu, inger, mi-ai zambit mereu si tacut m-ai aprobat iar eu am crezut ca sunt pe calea cea buna. Iar acum sunt cazuta si sufar. Si ma intreb la ce bun toate acestea? Alina nu mai dorea nici macar sa se uite spre inger, daramite sa vorbeasca cu el. A ramas acolo la sol, singura, mult. Nici ea nu stie cat timp.
Intr-una din zilele ce au urmat acelui tragic moment, fiindu-i sete si putin foame, Alina s-a ridicat de pe jos. A privit in jur. Concluziile din mintea ei ramasesera pe loc. Ceva nu avea sens pentru ea. Cum era cu putinta ca munca sa, sufletul sau dedicat sa nu fi contat? Si totul sa se termine asa de brusc si trist, parand ca o eroare, ca un esec al vietii?
Citeste si Povestea de suflet: Cât costă un miracol?
Singura, asa cum era candva inainte sa apara acrobatul prea priceput la toate.
Simturile i s-au retrezit. Si-a amintit cum este sa avanseze singura pe sarma. Si-a amintit ca era chiar destul de buna la asta. Dar cel mai interesant, si-a amintit ca avea un vis. A inceput sa planga ca a uitat de visul ei. Si a mai gasit ea multe alte motive de plans, ca doar avea marfa din belsug. Ii tot rasunau in cap cuvintele “ce sens are, ce sens are, uite cum se poate termina orice intr-o clipa, oricat de mult muncesti si iti doresti”.
Dar placerea de a merge pe acea sarma a fost mai mare. Da, avansa pe sarma in timp ce isi stergea lacrimile si prin ochii cu privire incetosata de ele a inceput sa vada o stralucire. Credea ca sunt luminile scenei aprinse din greseala de un angajat la circ ce facea repetitie. Dar nu. Era ingerul ei mare si stralucitor. O astepta la capatul sarmei cu bratele deschise. Alina deveni si emotionata pentru ca lumina sa era de aceasta data total diferita decat o stia ea, dar si intrigata.
Coplesita de toate aceste emotii prin care a trecut in ultima vreme, cu cativa pasi inainte de capatul sarmei, Alinei au inceput sa ii tremure picioarele si mainile, sa ii bata inima prea tare si s-a dezechilibrat. Caderea ei era iminenta. Insa exact cand sa o ia in jos de pe sarma, sub ea s-a intins o mare plasa aurie. La vederea plasei pe care ingerul i-o oferise, fortele Alinei s-au revigorat si ea nu a mai cazut. Cumva ceva incepea sa se schimbe in ea.
Dar daca…? se intreba. Dar daca in tot acest timp ingerul meu a fost cu mine si a stiut si ce faceam, si ce va urma si a permis toate acestea cu zambetul pe buze pentru ca el vedea ca ceva este bine in tot ce traiam?
Cu aceste noi ganduri in cap, s-a uitat spre inger. El continua sa ii zambeasca la fel ca in toti acesti ani, sa dea din cap la fel de aprobator.
Satula de tacerea lui, Alina s-a hotarat sa il abordeze cu curaj si direct.
De ce nu m-ai oprit sa ma implic in munca alaturi de acrobat daca tu stiai ce va urma ?
De ce nu ai oprit caderea acrobatului ?
De ce nu m-ai dus spre visul meu cel de la inceput ?
Unde erai cand am fost pe jos in frig si intuneric ?
Ingerul a ascultat-o, i-a topit supararile pur umane si pamantesti, i-a sters lacrimile si a tinut-o strans la piept. Mult. Cald. Atat de mult si atat de cald incat Alina a simtit dupa atat de mult timp pace.
Brusc nu mai dorea raspunsuri.
Brusc a simtit ca el a fost mereu cu ea dintotdeauna, inca de dinainte ca ea sa isi faureasca visul cu lumini. Ba chiar el i-a trimis visul cu lumini. Insa ca sa il poata intalni, imbratisa si ajunge la lumini, avea nevoie sa se caleasca si sa capete dexteritatea pe care doar anii alaturi de acrobatul priceput puteau sa i-o dea. Sa stie ce inseamna sarma, caderea, solul, durerea, ridicarea. Ce farmec ar fi avut imbratisarea ingerului de la inceput? Cum ar fi putut ea aprecia caldura si lumina sa in alt moment din timp si spatiu?
S-a uitat in ochii ingerului inalt si a vazut ca are ochi albastri de Arhanghelul Mihail. Si i-a multumit ca exista. Si a stiut ca totul este asa cum trebuie sa fie. Ca tot acel timp ea chiar a devenit o acrobata buna la randul ei si ca acrobatul priceput s-a mutat in inima ei. Pentru prima data, dupa imbratisarea calda a ingerului, Alina a simtit despre intamplarea cu acrobatul nu suparare pentru moartea lui ci recunostinta pentru viata lui.
Si atunci ingerul, vazand ca intelege ce trebuia sa inteleaga, i-a vorbit : “Nu exista bine sau rau, nu exista corect sau gresit, nu exista alegeri eronate si nu exista garantii in viata. Exista doar iubire. Drumul tau a fost vegheat de iubire si continua in iubire.”
In ea era o telecomanda minuscula pe care a apasat si dintr-o data toata sala circului s-a luminat, toate reflectoarele s-au aprins pe Alina si pe ingerul ei multicolor cu ochi albastri si multe aplauze au rasunat. Acrobatul priceput zambea de undeva din jur. El stia ce stia. Si era multumit ca in priceperea lui a putut ajuta chiar si de dincolo de zari, mari, lumi, in colaborare cu ingerul, ca inima Alinei sa se vindece si sufletul ei sa isi gaseasca calea si menirea. Acele lumini erau forma lui de a-i multumi Alinei pentru tot. Si de a-i spune ca orice traiesti, luminile te scalda intotdeauna mai devreme sau mai tarziu.
Si cat de bine ar fi fost pentru ea sa fi stiut asa ceva de la bun inceput…dar cat din farmecul acestei descoperiri ar fi disparut…
Sa nu crezi vreodata ca ceva din ce traiesti este in van. Sa nu crezi vreodata ca puteai arde etape de viata. Tu esti rodul fiecarei clipe din istoria vietii tale si a sufletului tau. Sa multumim vietii ca exista exact asa cum e.
Esti vegheat, purtat, iubit oricat doare sau oricat de bine iti e. Ingerul tau este cu tine. Cere-i sa te ajute, sa iti ridice povara cand drumul e prea greu, sa iti arate bucuria atunci cand tu nu o vezi. Si astfel viata ta va capata sens.
Te mai poate interesa Povestea de suflet: 12 lucruri pe care le-am invatat cand tu credeai ca eu nu ma uitam[1]
Imagine de Rudy and Peter Skitterians[2] de la Pixabay[3]
Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/editoriale/poveste-de-suflet-calatoria-pe-sarma-a-sufletului-unei-balerine/
Copyright ©2024 Sfatulparintilor.ro unless otherwise noted.