Frica poate fi la fel de veche ca viața de pe acest Pământ. Este o reacție fundamentală, evoluată de-a lungul istoriei biologiei pentru a proteja organismele împotriva amenințărilor percepute la adresa integrității sau existenței lor. Frica poate fi la fel de simplă ca o încremenire a antenei la un melc care este atins sau la fel de complexă precum anxietatea existențială la un om.
Gândindu-ne la circuitele creierului și la psihologia umană, unele dintre principalele substanțe chimice care contribuie la răspunsul „luptă sau fugă” sunt implicate și în alte stări emoționale pozitive, cum ar fi fericirea și entuziasmul. Deci totul are un sens anume… Starea de excitare ridicată pe care o trăim în timpul unei sperieturi poate fi trăită și dintr-o perspectivă mai pozitivă. Dar ce anume stă la baza acestei diferențieri?
Studiile cercetătorilor din domeniu și interacțiunile clinice sugerează că un factor major în modul în care trăim frica are de-a face cu contextul.
Atunci când creierul nostru „gânditor” oferă feedback creierului nostru „emoțional” și ne percepem ca fiind într-un spațiu sigur, putem apoi schimba rapid modul în care trăim acea stare de excitare ridicată, trecând de la una de frică la una de bucurie sau emoție pozitivă.
Reacția de frică începe în creier și se răspândește prin corp pentru a face ajustări pentru cea mai bună reacție de apărare sau de fugă. Răspunsul de frică începe într-o regiune a creierului care se numește amigdala. Acest set de nuclei în formă de migdale din lobul temporal al creierului este dedicat detectării importanței emoționale a stimulilor – cât de mult iese ceva în evidență pentru noi. Un stimul de amenințare, cum ar fi vederea unui prădător, declanșează un răspuns de frică în amigdală care activează zonele implicate în pregătirea pentru funcțiile motorii implicate în luptă sau fugă. De asemenea, declanșează eliberarea hormonilor de stres și funcționarea sistemului nervos simpatic.
Acest lucru duce la schimbări corporale care ne pregătesc să fim mai eficienți când ne aflăm în pericol:
- creierul devine hiperalert, pupilele se dilată, bronhiile se dilată și respirația accelerează
- ritmul cardiac și tensiunea arterială cresc
- fluxul sanguin și fluxul de glucoză către mușchii scheletici cresc
- organele care nu sunt vitale pentru supraviețuire, cum ar fi sistemul gastrointestinal, încetinesc.
Activarea amigdalei nu schimbă doar percepția senzațiilor corporale, ridicând pulsul şi crescând tensiunea arterială și cea musculară. Pe lângă toate acestea, ea ne transformă gândirea: cine se teme, gândeşte clar și concentrat, iar asta înseamnă că frica ne face să fim mai atenţi și, de pildă, devenim capabili să găsim mai multe greșeli decât în mod obişnuit într-un text pe care trebuie să îl revizuim. Partea negativă a acestei precizii este limitarea cu care vine la pachet; sub influența fricii nu gândim “lateral”, adică expansiv și deschis – adică nu suntem creativi.
Similar altor animale, de foarte multe ori învățăm frica prin experiențele personale, cum ar fi să fim atacați de un câine agresiv sau să observăm că alți oameni sunt atacați de un câine agresiv. Cu toate acestea, un mod evolutiv unic și fascinant de a învăța la oameni este prin instruire – învățăm din cuvintele rostite sau din notele scrise! Dacă un semn spune că ne aflăm într-o zonă cu câine periculos, apropierea de câine va declanșa un răspuns de frică.
În plus, atunci când experimentăm lucruri înfricoșătoare alături de oamenii din viața noastră, de multe ori descoperim că emoțiile pot fi contagioase într-un mod pozitiv.
Suntem creaturi sociale, capabile să învățăm unul de la altul. Așadar, când ne uităm la prietena noastră din casa bântuită și care a trecut rapid de la țipat la râs, din punct de vedere social putem să înțelegem starea sa emoțională care o va influența pozitiv pe a noastră.
În timp ce fiecare dintre acești factori – contextul, distragerea atenției, învățarea socială – au potențialul de a influența modul în care trăim frica, o temă comună care îi leagă pe toți este sentimentul nostru de control. Când suntem capabili să recunoaștem ceea ce este și ce nu este o amenințare reală, redenumim o experiență și ne bucurăm de emoția acelui moment și asta înseamnă că suntem într-un loc în care ne simțim în control. Acea percepție a controlului este vitală pentru modul în care trăim și răspundem la frică. Când depășim intenția inițială de „luptă sau fugă”, resimțim adesea mulțumire, liniște, siguranță și ajungem să fim încrezători în capacitatea noastră de a ne confrunta cu lucrurile care inițial ne-au speriat.
Cauzele și simptomele fricii
Potrivit cercetărilor psihologice, frica este o emoție primordială care implică un răspuns biochimic universal și un răspuns emoțional individual ridicat. Frica ne avertizează asupra prezenței pericolului sau a amenințării cu un rău, indiferent dacă acel pericol este fizic sau psihologic. Uneori, frica provine din amenințări reale, dar poate proveni și din pericole imaginate. În timp ce frica este un răspuns natural la unele situații, ea poate duce, de asemenea, la stres și perturbare atunci când este extremă sau disproporționată cu amenințarea reală.
Frica poate fi, de asemenea, un simptom al unor afecțiuni de sănătate mintală, inclusiv tulburarea de panică, tulburarea de anxietate socială, fobiile și tulburarea de stres post-traumatic (PTSD).
Frica este compusă din două reacții primare la un tip de amenințare percepută: biochimică și emoțională.
Reacție biochimică
Frica este o emoție naturală și un mecanism de supraviețuire. Când ne confruntăm cu o amenințare percepută, corpurile noastre răspund în moduri specifice. Reacțiile fizice la frică includ transpirație, ritm cardiac crescut și niveluri ridicate de adrenalină, care ne fac extrem de alerti.
Acest răspuns fizic este cunoscut și ca răspunsul „luptă sau fugă”, prin care corpul se pregătește fie să intre în luptă, fie să fugă. Această reacție biochimică este probabil o dezvoltare evolutivă. Este un răspuns automat care este crucial pentru supraviețuirea noastră.
Răspuns emoțional
Răspunsul emoțional la frică, pe de altă parte, este personalizat. Deoarece frica implică unele dintre aceleași reacții chimice din creierul nostru pe care le fac emoțiile pozitive, cum ar fi fericirea și entuziasmul, simțirea fricii în anumite circumstanțe poate fi văzută ca distracție, cum ar fi atunci când ne uităm la filme înfricoșătoare.
Unii oameni sunt căutători de adrenalină, se bucură de sporturi extreme și de alte situații emoționale care provoacă frică. Alții au o reacție negativă la sentimentul de frică, evitând cu orice preț situațiile care provoacă frică. Deși reacția fizică este aceeași, experiența fricii poate fi percepută ca pozitivă sau negativă, în funcție de persoană.
Frica implică adesea atât simptome fizice, cât și emoționale.
Fiecare persoană poate experimenta frica în mod diferit, dar unele dintre semnele și simptomele comune includ:
- Dureri în piept
- Frisoane
- Gură uscată
- Greaţă
- Bătăi rapide ale inimii
- Dificultăți de respirație
- Transpiraţie
- Tremurat
- Simptome digestive
Pe lângă simptomele fizice ale fricii, oamenii pot experimenta simptome psihologice de a fi copleșiți, supărați, senzația de a scăpa de sub control sau un sentiment de moarte iminentă.
Frica este incredibil de complexă și nu există o cauză unică, primară. Unele temeri pot rezulta din experiențe sau traume, în timp ce altele pot reprezenta o teamă de cu totul altceva, cum ar fi pierderea controlului. Unele declanșatoare comune ale fricii includ:
- Anumite obiecte sau situații specifice (păianjeni, șerpi, înălțimi, zbor etc.)
- Evenimente viitoare
- Evenimente imaginate
- Pericole reale pentru mediu
- Necunoscutul
Anumite temeri tind să fie înnăscute și pot fi influențate evolutiv deoarece ajută la supraviețuire. Alții sunt învățați și sunt conectați la asocieri sau experiențe traumatice.
Citeste continuarea aici.
Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!
Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape
Imagine de Khusen Rustamov de la Pixabay