Ce este „LOIALITATEA TOXICĂ” și cum afectează COPIII

Loialitatea toxică este una dintre cele mai profunde și invizibile forme de blocaj emoțional, pentru că vine din iubire, dar se manifestă ca durere, autosabotaj sau stagnare.

Este acea legătură nevindecată și inconștientă cu un părinte (sau cu familia ta), prin care:

nu îți dai voie să trăiești diferit de părintele tău (ex: să ai o relație fericită dacă mama nu a avut, sau să ai succes dacă tata a eșuat);

rămâi blocat(ă) în suferințele lor, chiar dacă tu ai crescut și ai avea opțiuni diferite;

te pedepsești singur(ă) dacă lucrurile merg bine la tine, pentru că “ei nu au avut”;

repeți dureros modele de viață pe care le detestai în părintele tău.

Loialitatea toxică poate fi:

cu părintele de același sex:

…apare ca o dorință profund inconștientă de a rămâne fidelă felului în care a trăit mama;…

de exemplu: dacă mama a fost umilită, nefericită, „pe locul doi”, tu simți că dacă tu ai fi împlinită, e ca și cum ai trăda-o.

cu părintele de sex opus:

….apare dacă ai fost copilul „soț” sau „sprijin” pentru acel părinte;

sau dacă ai fost rănită profund de acel părinte (ex: tată absent, rece, violent) și îți alegi parteneri asemănători, pentru a încerca să „repari” rana inițială.

Este toxică pentru că:

te ține într-o versiune mai mică a ta, de parcă nu ai voie să fii liberă și întreagă;

îți distruge relațiile (de obicei alegi bărbați ca „umbra tatălui tău”);

te face să te simți vinovată dacă evoluezi sau ești fericită;

te menține într-o durere familiară, dar nesănătoasă;

îți dă o identitate falsă: „eu sunt cea care trebuie să duc tot”.

Cum știi că e activă la tine

Simți des:

„Mă simt responsabilă pentru toată lumea.”

„Nu pot pleca, că mi-e milă de el / de mama.”

„Mi-e frică să fiu mai fericită decât mama mea.”

„Nu-mi permit să am o viață ușoară.”

„Parcă am un zid interior care mă oprește exact când ar putea fi bine.”

Recunoașterea loialității toxice este un act de curaj și sinceritate profundă.

Ea nu se vede ușor pentru că, la suprafață, pare iubire, grijă, responsabilitate sau chiar „caracter puternic”.

….Dar în profunzime, este o formă de autoanulare, autosabotaj sau durere moștenită, dusă mai departe fără să ne dăm seama.

• O AI DACĂ:

Trăiești sub nivelul potențialului tău.

Nu-ți dai voie să câștigi mai mult, să fii iubită sănătos, să strălucești.

Ai impresia că „nu meriți” sau că „e prea frumos să fie adevărat”.

Ex: mama ta a fost umilită, și tu inconștient simți că nu ai voie să ai o relație fericită.

Te simți vinovat(ă) când lucrurile merg bine.

Ai un fel de autocenzură: când apare bucuria sau succesul, o sabotezi.

Mintea ta creează automat scenarii negative.

Ex: „Dacă eu sunt bine, parcă o trădez pe mama/tata.”

Simți că trebuie să salvezi sau să cari pe toți în spate.

Ești „adultul responsabil” pentru întreaga familie.

Nu poți să pleci, să te rupi, să spui „nu”.

Îți e „milă” de ceilalți și rămâi blocat(ă) în relații obositoare.

Ex: Nu poți să-ți lași partenerul, chiar dacă e toxic, pentru că ți se pare că „se prăbușește fără tine”.

Repeti relații dureroase cu aceeași dinamică.

Relațiile tale actuale seamănă cu cele dintre părinții tăi.

Atragi parteneri care nu te protejează, te neglijează sau te domină – exact cum a făcut tatăl/mama.

Ex: Alegi bărbați absenți sau dependenți emoțional – pentru că în copilărie, ai vrut să-l salvezi pe tata.

Ai senzația că trebuie să „plătești” sau să „te sacrifici” ca să meriți iubire.

Te chinui să fii iubită, acceptată, validată.

Nu știi cum e să primești ușor, cu naturalețe.

Ex: Nu îți dai voie să ceri ajutor sau să fii vulnerabilă.

Ai un conflict interior constant între ce vrei și ce „ar trebui” să faci.

Vrei libertate, dar te simți prins(ă) în datorie, vină sau frică.

Ai o voce interioară care îți spune:

„nu e corect să pleci / să te bucuri / să nu suferi.”

Exemple de gânduri din loialitate toxică:

„Ce o să spună mama dacă fac asta?”

„Nu pot fi mai fericită decât a fost ea.”

„Tata n-a putut, de ce aș putea eu?”

„E datoria mea să am grijă de toți.”

„Dacă îl las, se duce de râpă. Cum să fac asta?”

Ce te TREZEȘTE

De obicei, semnalul de alarmă este o durere repetitivă care nu are logică:

…faci tot „cum trebuie”, dar te simți mereu blocat(ă), vinovat(ă), epuizat(ă) sau trist(ă) fără motiv clar.

Din păcate :

….copiii dezvoltă o loialitate toxică față de părinți pentru că iubesc mai mult decât pot duce, iar mintea lor imatură găsește singura formă de a se simți în siguranță: să se sacrifice pentru legătură.

Copiii devin părinții părinților lor

Se numește parentificare.

Adică un copil este pus (sau se pune singur, inconștient) într-un rol de adult:

… are grijă de părintele său, îl consolează, îl salvează emoțional, îi preia responsabilitățile.

Acești copii sunt cei care:

Știu să citească rapid emoțiile celuilalt („Are chef? E nervos?”).

Devin perfecționiști sau „copii buni” ca să nu încarce și mai mult părinții.

Nu cer, nu plâng, nu deranjează – pentru că știu că nu e loc pentru ei cu adevărat.

Încep să creadă că iubirea înseamnă să ai grijă de ceilalți, nu de tine.

În cuplu devin părinții partenerului

Este urmarea firească a copilului care nu a fost niciodată copil.

Ajuns adult:

Alege parteneri care au nevoie să fie „salvați”.

Îi crește, îi ajută, le ține spațiu, îi motivează… dar nu primește egalitate, sprijin sau protecție.

Intră în relații dezechilibrate, în care unul e adultul, celălalt copilul.

Ajunge să se simtă obosit(ă), furios/furioasă, neiubit(ă) – dar nu înțelege de ce.

De ce face copilul asta

Pentru că în sufletul lui se activează loialitatea toxică:

„Dacă eu sunt bine și tu, mama/tata, suferi… înseamnă că nu te iubesc.”

„Dacă eu mă bucur, și tu plângi… e greșit.”

„Mai bine să-mi fie mie greu decât să te văd pe tine că nu te descurci.”

Și apoi, în cuplu:

„Dacă partenerul meu are nevoie de mine, nu-l pot părăsi.”

„Trebuie să trag eu tot, el/ea nu știe…”

„Cum să mă aleg pe mine când el/ea are nevoie de mine?”

Atrag:

Relații de cuplu dezechilibrate.

Burnout emoțional.

Neîncredere în viață.

Furie reprimată, frustrare, vinovăție constantă.

Incapacitatea de a primi susținere reală, iubire sănătoasă.

Vindecarea începe când…

Înțelegi că nu e responsabilitatea ta să ai grijă de părinți sau parteneri ca un părinte.

Înveți să te pui pe tine pe primul loc, nu din egoism, ci din adevăr și echilibru.

Te desprinzi energetic de acel legământ inconștient de loialitate și alegi tu cine ești.

Îți accesezi partea matură și spui: „Eu nu mai sunt copilul care salvează.”

Te mai poate interesa si urmatoarele articole ale autorului:
Responsabilitatea SACRĂ a unui părinte CONȘTIENT

De ce copilul tău nu este al tău?

RĂNILE NESPUSE ALE PĂRINȚILOR se transferă energetic!

Copilul gras cu telefonul în mână nu e pierdut. E Profetul unei lumi noi

Părinții biologici sunt doar decorul. Lecția este despre tine

De ce face copilul meu asta? De ce nu ascultă? Și tu crezi ca ești sabotat de copilul tău?

Ruperea lanțului transgenerațional – când în sfârșit alegi să fii Tu

Vrei bani, dar nu te întrebi ce sunt cu adevărat banii pentru tine?

Ce înseamnă, cu adevărat, să fii mama?

ADOLESCENTA nu este doar o etapă de viață. Ce îți reflectă rebeliunea copilului tău?

Cum ești tu cel mai mare dar pentru copilul tău (și invers)!

Autor: Ligia Constantin/ Life & Business Mentor

Pagina Facebook: https://www.facebook.com/emma.maria.908579
Pagina Instagram: https://www.instagram.com/ligia_constantin_/

Credit foto: Imagine generată cu ajutorul AI – ChatGPT/DALL·E (OpenAI)