Viata sexuala dupa divort. E bine sau nu sa aduci noul partener acasa?

by Sfatul Parintilor | 14/02/2023 18:09

Daca pentru o familie nu e nici o problema sa faca dragoste in timp ce copiii dorm, lucrurile stau putin diferit in ceea ce-i priveste pe parintii singuri[1]. Dar si ei au dreptul la viata sexuala. Totusi, cat este de benefic sa aduciti noul partener acasa, tinand cont ca acasa exista un copil care va vedea prin casa lui o persoana straina ce ia locul celuilalt parinte?

Aici lucrurile se complica. Intervin foarte multe probleme pe care trebuie sa le analizati inainte de a va reincepe viata sexuala[2], cel putin desfasurata pe taramul propriului camin[3].

Sunteti pregatiti pentru a reincepe viata sexuala?

In primul rand trebuie sa fiti voi pregatiti. Sunteti gata sa primiti pe cineva in viata voastra? Si daca da, pentru cat timp? Sunteti siguri ca noul partener[4] nu este cineva de care sa va para apoi rau ca va stie adresa? Ce parere va avea copilul? Aveti pe umeri o uriasa responsabilitate. Pana la urma, voi sunteti niste exemple de comportament pentru ei.

Iata cateva sfaturi[5] pe care ar trebui sa le urmati:

– La inceputul relatiei, dati-va intalniri cat mai departe de casa. Daca va ganditi la cel cu care va intalniti doar ca la un partener de sex ocazional, nu-l aduceti acasa. Cu atat mai mult daca doriti sa va „distrati” si sa schimbati mai multi parteneri.

– Dupa ce l-ati cunoscut suficient de bine si credeti ca ati putea avea o relatie bazata pe incredere si respect, faceti-i cunostinta copilului cu noul partener, pe care trebuie sa-l prezentati neaparat ca pe un prieten. Explicati-i ca mami (sau tati) au nevoie si de prieteni adulti. Cu cat trece mai mult timp ca ei sa se cunoasca, cu atat mai bine. Nu grabiti lucrurile, s-ar putea sa afecteze copilul iremediabil fara sa va dati seama.

– Fiti pregatiti si pentru un sabotaj din partea copilului. S-ar putea ca acesta sa vada in noul partener un competitor. Asa ca sa nu va mire daca are un comportament necivilizat, vorbeste urat sau „uita” sa va transmita eventuale mesaje. Daca va confruntati cu astfel de probleme explicati-i copilului ca ii intelegeti sentimentele, numai ca si el trebuie sa va respecte alegerile. Cat despre viata sexuala, copiii sunt oricum stanjeniti de idee. Asa ca ar fi mai bine ca intalnirile amoroase sa se petreaca in afara casei, cel putin pana cand va hotarati sa intemeiati o noua familie alaturi de noul partener.

Endnotes:
  1. parintii singuri: http://www.sfatulparintilor.ro/forum/viewtopic.php?f=7&t=573&start=10
  2. viata sexuala: http://sfatulparintilor.ro/35809/cum-sa-imbunatatesti-viata-sexuala-in-cuplu/
  3. camin: http://sfatulparintilor.ro/29843/viata-sexuala-dupa-ce-ai-un-copil-motiv-de-conflict/
  4. partener: http://sfatulparintilor.ro/31247/14-factori-care-distrug-viata-sexuala/
  5. sfaturi: http://sfatulparintilor.ro/30577/7-sfaturi-pentru-a-ti-imbunatati-viata-sexuala-dupa-40-de-ani/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/casnicie-cuplu/viata-sexuala-dupa-divort-e-bine-sau-nu-sa-aduci-noul-partener-acasa/