Sfatulparintilor.ro

Plecarea soțului de acasă. Este sau nu „părăsire de domiciliu” / „abandon de familie”? Ce răspunde avocat Paula Lupu

Plecarea soțului de acasă

Unele dintre întrebările cel mai des întâlnite în dosarele de divorț (mai ales cu minori) sunt următoarele:

– Mă poate acuza soțul/soția de abandon de familie? 

– Trebuie să dau o declarație la poliție dacă am plecat de acasă?

Răspuns: În fapt, obligația de a anunța la poliție plecarea de acasă reprezintă doar un mit care circulă în popor. Nu a existat în trecut, după cum nu există nici în prezent, un cadru legal care să oblige vreunul dintre soți să declare plecarea din domiciliul conjugal

, dar cu toate acestea, este adevărat faptul că, în trecut, se formulau deseori astfel de sesizări, iar motivul pentru care procedau așa îl vom analiza mai jos.

De asemenea, situația mai sus descrisă este deseori confundată cu abandonul de familie.

❓Așadar, haideți să vedem ce este abandonul de familie?

Abandonul de familie este o infracțiune (art. 378 Cod penal), săvâșită de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:

✔ Ei bine, motivul pentru care soții își formulau, în trecut, unii altora, plângere pentru „părăsirea familiei”, „abandonul familiei” sau „părăsirea domiciliului conjugal” era confuzia care se făcea cu infracțiunea de abandon de familie.

Citeste continuarea aici.

Articolul a fost scris de catre avocat Paula-Alina Lupu, iar distribuirea este permisa cu indicarea autorului si a sursei.©

Avocat Paula Alina Lupu

Tel: 0755.795.608
Mail: avocatpaulalupu@gmail.com
Facebook: https://www.facebook.com/avocatpaulalupu

Exit mobile version