Cum influenteaza relatia parintilor stima de sine a copiilor

by Sfatul Parintilor | 24/10/2017 20:10

Potrivit unor studii realizate de catre Fundatia Casatoriei din Marea Britanie (Marriage Foundation – n.r.), adolescentii cu parinti casatoriti au, in medie, o imagine de sine mai buna decat semenii lor ce provin din alte tipuri de familii.

Presedintele organizatiei, fostul judecator Sir Paul Coleridge, a declarat pentru Daily Mail: „Casatoria nu influenteaza doar sansa unei familii de a nu se destrama, ci si starea de bine a copiilor din acea familie. Tocmai de aceea, este important de subliniat faptul ca mariajul este cea mai buna alegere pentru unitatea familei. Iar acest lucru este dovedit de nenumarate studii”.

Harry Benson, director de cercetare la Marriage Foundation si dr. Spencer James de la universitatea Young din Brigham au analizat peste 3.800 de copii cu varste intre 11 si 16 ani. Participatii au fost rugati sa raspunda la o serie de intrebari menite sa determine imaginea de sine si nivelul de acceptare. Raspunsurile au primit un punctaj, apoi s-a analizat legatura cu situatia din familie.

Cercetatorii au observat ca, in general, baietii au obtinut un punctaj mai bun, insa ambele sexe s-au descurcat mai bine daca aveau parintii casatoriti, decat daca acestia doar traiau impreuna fara forme legale.

Un baiat ai carui parinti sunt casatoriti a obtinut 57% punctaj din punctul de vedere al imaginii de sine comparativ cu 51% primit de un altul ai carui parinti nu sunt casatoriti. Fetele au obtinut 43% sau 38%, in functie de statutul marital al parintilor lor.

Coleridge a declarat: „Casnicia conteaza pentru ca este cel mai important predictor al viitorului unui copil. Nu doar ca mariajul creste sansele ca un copil sa nu se confrunte cu trauma unei despartiri, insa exista dovezi ca angajametul public (casatoria legala) luat de cei doi parinti influenteaza pozitiv perceptia de sine a copilului ca si imaginea sa”.

Sursa: yourtango.com

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/casnicie-cuplu/cum-influenteaza-relatia-parintilor-stima-de-sine-a-copiilor/