Care sunt cele mai bune combinații de zodii este o întrebare ce se află în mintea oricărui om. Chiar și cei care nu sunt pasionați de horoscop sunt curioși să le afle. Astrologii n-au stat nici ei prea mult pe gânduri și au calculat care sunt cele mai bune combinații de zodii.
Iată care sunt cele mai bune combinații de zodii. Ești pe listă? Iată ce ai de făcut dacă nu ești în acest top.
Pești și Taur
Cele două semne sunt depărtate în zodiac, însă au legături karmice și conexiuni empatice. Uniunea lor generează fericire. Deși Peștii au tendința să fie mai visători și idealiști, ei sunt aduși imediat cu picioarele pe pământ de către Tauri. Fac un echilibru perfect. Se poate spune despre ei că sunt suflete pereche.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Berbec și Balanță
Ambele semne sunt patronate de planete ale pasiunii – Marte și Venus. Sunt zodii sociabile, extrovertite, cel mai probabil sufletul petrecerilor la care merg. Sunt firi deschise, petrecărețe, iar relația lor este una „zgomotoasă”.
Berbec și Gemeni
Foc și Aer, două semne care lucrează foarte bine împreună. O pereche optimistă, care încearcă să vadă luminița de la capătul tunelului, indiferent cât de greu le-ar fi. Își depășesc problemele cu zâmbetul pe buze, nu se lasă doborâți ușor. Dragostea lor este pasională.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Scorpion și Rac
Și această combinație poate fi catalogată drept „suflete pereche”. Sunt zodii pasionale, posesive, dar foarte loiale. Pot fi foarte geloși, își arată des afecțiunea în public pentru a-și „marca teritoriul” și pentru a-i îndepărta pe eventualii rivali.
Săgetător și Leu
O combinație din care sar scântei, doar sunt semne de Foc. Sunt firi ambițioase, dinamice, care se forțează reciproc să-și depășească limitele. Se ambiționează unul pe altul să-și urmeze visele, au simțul umorului și depășesc cu zâmbetul pe buze orice obstacol. Câteodată, însă, între ei poate exista și o luptă pentru „putere”, însă fac schimb de roluri – șef/subaltern – destul de des.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Fecioară și Vărsător
Două firi opuse care se atrag ca un magnet. Fecioara analitică și Vărsătorul emoțional fac casă bună împreună. Niciunul nu vrea să-l schimbe pe celălalt și nici nu se așteaptă ca celălalt să se schimbe de dragul lui. Se respectă reciproc și se iubesc pentru ceea ce reprezintă fiecare.
Capricorn și Taur
Întotdeauna va exista un cuplu care va sta discret într-un colț și îi va urmări pe ceilalți. Aceștia sunt Capricornul și Taurul care, atunci când sunt împreună, ai senzația că sunt de viță nobilă. Strălucesc pur și simplu.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Pești și Scorpion
Două semne de Apă care fac casă bună împreună. Nu se mai satură unul de celălalt, sunt romantici, afectuoși. Se iubesc și se respectă reciproc, iar când sunt doar ei singuri, sunt niște „nebunatici”.
Gemeni și Fecioară
Știi acel prieten care te sună la 3 dimineața și care se plânge că i-a intrat nisip în ochi, iar tu trebuie să-l liniștești că nu e sfârșitul lumii?! Exact așa sunt și cei doi. Se ajută reciproc, se înțeleg reciproc, dar se și analizează reciproc cine e mai deștept. Pot fi foarte încăpățânați în a-și susține ideile, își exteriorizează foarte des sentimentele și le merge foarte bine împreună.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Berbec și Capricorn
Se cuplează greu, dar când ajung să-și dea seama că au sentimente reciproce, nimic nu-i mai desparte. Pur și simplu este o legătură magică, un parteneriat pe care nu-l poți doborî cu una, cu două. Fac o echipă minunată împreună, nu încearcă să concureze unul cu celălalt, ci se sincronizează perfect.
Gemeni și Balanță
În cuplul lor este inteligență, dragoste, compatibilitate, armonie. Gemenilor le place cearta, însă Balanțele au darul de a ocoli cu grație un conflict. Relația este pasională și fac împreună un cuplu perfect.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Berbec și Săgetător
Foc în stradă, foc în dormitor. Cele două semne sunt compatibile până la perfecțiune. Trei cuvinte descriu în totalitate relația lor: pasiune, entuziasm și energie. Se distrează de minune împreună, sunt aventuroși, pleacă în călătorii.
Pești și Rac
Intuiția și firea gentilă a Racilor îi fac partenerii perfecți pentru Peștii care au nevoie constantă de afecțiune. Legătura dintre cele două semne de Apă este puternică, însă nu o arată în public. Ei preferă ca dragostea lor să rămână privată, departe de ochii celorlalți.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Fecioară și Taur
Sunt firi practice și foarte devotate. Nu renunță ușor la celălalt și analizează mult înainte de a se despărți. Trebuie să se fi comis erori grave între cei doi ca să se ajungă la ruperea relației.
Berbec și Vărsător
Sunt perfecți unul pentru celălalt. Fiecare știe exact ce dorește celălalt și îi oferă. Nu obosesc niciodată, sunt firi aventuroase și în afara dormitorului, și în interiorul lui. Încearcă tot timpul lucruri noi care să le satisfacă pofta de adrenalină.
Video Sfatulparintilor.ro: De ce trăim accidente? Ce ne transmite un accident?
Ce ai de făcut dacă nu ești în top
Te-ai regăsit în perechile descrise mai sus? Dacă nu, nu-ți face griji. Nu contează dacă ești Leu, Rac, Berbec sau Scorpion. Important este să îți iubești partenerul, să-l respecți și să nu lași lucrurile mărunte să-ți umbrească relația. Iar dacă ajungi la despărțire, înseamnă că n-a fost scris să fiți împreună, indiferent de combinația dintre zodii.
Sursa: dailyplug.com
Image by Jack Drafahl from Pixabay
