Top 9 alimente care imbunatatesc sanatatea unui barbat

by Sfatul Parintilor | 08/11/2012 21:07

Esti ceea ce mananci! Aceasta zicala este din ce in ce mai actuala. Pentru a te asigura ca sanatatea ta este la cote maxime, trebuie in primul rand sa ai grija ce contine meniul tau. Iata mai jos o lista a alimentelor mai mult decat potrivite pentru dieta unui barbat.

 

1. Carnea rosie slaba

Daca iti place friptura la gratar[1], atunci esti norocos. Carnea rosie, atat de vita, cat si de porc, contine multe proteine si are doar cu un pic mai multe grasimi decat un piept de pui, considera Leslie Bonci, consultant nutritionist al echipei de fotbal american Pittsburgh Steelers. Trebuie doar sa te asiguri ca este degresata, ca nu o prajesti, ci o prepari la gratar sau la aburi. Carnea este buna si datorita leucinei, un aminoacid care incetineste degradarea tesuturilor musculare, marind sinteza proteinelor musculare la barbati[2].

 

2. Produsele lactate degresate

Leucina contin si laptele si iaurtul degresate. In plus, aceste lactate contin proteine, potasiu si bacterii care mentin sanatatea aparatului digestiv al barbatilor.

 

3. Ciocolata

O tableta nu face rau nimanui. Flavanolii din ciocolata neagra reduc nivelul colesterolului rau[3], imbunatatesc circulatia sangvina (deci ajuta si la erectie[4]), tin sub control tensiunea arteriala. Atentie insa sa nu depasiti „doza”. Prea multa ciocolata duce la crestere in greutate.

 

4. Scoicile

Scoicile, dar si celelalte fructe de mare au un continut ridicat de zinc, un mineral foarte important pentru sanatate in general, si pentru muschi si sistemul reproducator la barbati, in special. Potrivit unor studii recente, un nivel scazut de zinc a fost asociat cu reducerea calitatii spermei si cu infertilitatea masculina[5].

 

5. Pestele gras

Somonul sau halibutul sunt surse excelente de grasimi sanatoase. Acizii grasi omega 3 va vor proteja de bolile cardiovasculare, cancer si artrita. Studii recente sugereaza faptul ca, mancand de doua ori pe saptamana peste, va reduceti riscul de a fi afectati de boli de inima.

 

6. Alimentele din soia

Studii realizate in peste 40 de tari au aratat ca alimentul care protejeaza cel mai mult organismul impotriva cancerului este soia (inclusiv branza tofu, supa miso sau laptele de soia). Tarile asiatice consuma de 90 de ori mai multe produse din soia, iar numarul de persoane afectate de cancerul la prostata[6] este mult mai mic decat in statele americane.

 

7. Ouale

Ouale contin luteina, proteine si fier. Totusi, pentru barbatii cu probleme de colesterol, e de preferat sa fie consultat doctorul in privinta cantitatii in care pot fi consumate. Insa nu le scoate de tot din dieta ta. Renunta la dulciuri si mananca mai bine un ou.

8. Cereale integrale

Fibrele continute de cereale, imbunatatesc sistemul digestiv, ajuta la tractul intestinal, dar mentin si inima sanatoasa. O alta sursa sanatoasa de fibre este orezul brun.

 

9. Cafeaua

Cafeaua fara zahar este mult mai buna decat orice alte bauturi energizante care, pe langa faptul ca au foarte multe calorii, sunt si mult mai scumpe.

 

 

Foto: dreamstime.com

Endnotes:
  1. friptura la gratar: http://www.sfatulparintilor.ro/retete-la-sfat/articol/1122/friptura-la-gratar-cu-legume
  2. barbati: http://www.sfatulparintilor.ro/bucura-te-de-copilul-tau/articol/1121/pentru-barbati-top-6-temeri-pentru-sanatatea-ta-care-nu-te-lasa-sa-dormi-noaptea
  3. colesterolului rau: http://www.sfatulparintilor.ro/articol/728/6-metode-de-a-lupta-cu-colesterolul-rau
  4. erectie: http://www.sfatulparintilor.ro/bucura-te-de-tine/cuplu-relatii-sex/articol/1452/14-factori-care-distrug-viata-sexuala
  5. infertilitatea masculina: http://www.sfatulparintilor.ro/articol/1338/8-factori-care-scad-fertilitatea-la-barbati
  6. cancerul la prostata: http://www.sfatulparintilor.ro/bucura-te-de-copilul-tau/articol/1191/ce-trebuie-sa-stii-despre-cancerul-de-prostata

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/alimentatie-sanatoasa/top-9-alimente-care-imbunatatesc-sanatatea-unui-barbat/