Transpiri mult? Cum sa te descurci cu mirosul urat si petele de la axila

by Sfatul Parintilor | 18/01/2024 18:09

Cu totii stim cat de greu este sa iti pastrezi hainele uscate in zona axilei[1], mai ales cand afara este o caldura inabusitoare. Ca sa nu mai vorbim de mirosul de transpiratie[2], care iti poate crea neplaceri, la birou, in mijloacele de transport in comun sau pe strada.

Ce e de facut pentru a scapa de cele doua probleme atunci cand transpiri foarte mult din cauza caldurii? Iata cateva sfaturi oferite de specialistii everydayhealth.com.

Alege hainele potrivite

Hainele au un rol foarte important atunci cand te confrunti cu transpiratia in exces. Alege doar produsele care iti lasa pielea sa respire, din fibre naturale (bumbac sau in), care vor absorbi umezeala si care se vor usca usor. De asemenea, pentru a evita petele urate de la subrat poti imbraca doua randuri de haine subtiri si usoare (un tricou si o camasa), din fibre naturale. Tricoul va absorbi usor transpiratia, iar camasa de deasupra va acoperi petele. Daca transpiri abundent, poti incerca si absorbantele de subrat. Se gasesc la farmacie si in magazine on-line.

Culorile sunt si ele importante. Negrul sau albastrul marin “ascund” petele de la subrat. La fel si culorile deschise – alb sau roz. Totusi, la culorile deschise, cu timpul vor aparea pete galbene. Sunt de evitat culori precum gri, bleu. Pentru a-ti face o idee cum va arata un obiect vestimentar cand transpiri, toarna pe el putina apa.

Mai poti incerca si varianta de a purta tot timpul cu tine, un tricou sau o camasa de rezerva.

Cum sa indepartezi mirosul de transpiratie. 6 trucuri rapide[3]

Cum scapi de miros

Transpiratia excesiva conduce si la un miros aparte, greu de suportat de cei din jur. Totusi, nu transpiratia conduce la miros, ci bacteriile din transpiratie care se descompun la suprafata pielii.

Antiperspirantele sunt o solutie pentru a scapa de mirosurile neplacute. Nu incerca sa folosesti servetele umede pentru a te spala sau sa dai cu spray pentru ca este posibil sa inrautatesti situatia. Te poti spala cu un sapun antibacterian. De asemenea, este indicat sa speli hainele dupa fiecare purtare.

De ajutor iti poate fi si pudra de bicarbonat de sodiu care impiedica dezvoltarea bacteriilor, fiind astfel un foarte util agent natural impotriva mirosurilor urate. O puteti aplica pe stick-ul antiperspirant sau pe bila roll-on-ului. Puteti adauga putin bicarbonat si in masina de spalat pentru a scoate mirosul de transpiratie imbibat in haine. De asemenea, o puteti presara in incaltari. Nu numai ca se va impiedica dezvoltarea bacteriilor in pantofi, dar puteti scapa si de mirosurile neplacute.

Mai poti incerca, de asemenea, piatra de alaun. Ea regleaza secretiile si neutralizeaza mirosurile neplacute. Piatra de alaun este tolerata si de pilea sensibila, nu irita si, in plus, nu afecteaza hainele.

Piatra de alaun poate fi naturala sau sintetica. Produsele pe care scrie potassium alun sunt naturale, cele pe care scrie ammonium alun sunt sintetice.

Ce trebuie sa stii despre perimenopauza. Ai simptomele deja?[4]

Imagine de un-perfekt[5] de la Pixabay[6]

Endnotes:
  1. axilei: https://dozadesanatate.ro/6-elimina-mirosul-urat-al-hainelor/
  2. transpiratie: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/relaxare-si-wellness/10-ponturi-pentru-a-tine-departe-transpiratia/
  3. Cum sa indepartezi mirosul de transpiratie. 6 trucuri rapide: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/6-sfaturi-rapide-sa-indepartezi-mirosul-de-transpiratie/
  4. Ce trebuie sa stii despre perimenopauza. Ai simptomele deja?: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/sanatate-fizica-si-mentala/ce-trebuie-sa-stii-despre-perimenopauza-ai-simptomele-deja/
  5. un-perfekt: https://pixabay.com/ro/users/un-perfekt-9295476/?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=3581502
  6. Pixabay: https://pixabay.com/ro//?utm_source=link-attribution&utm_medium=referral&utm_campaign=image&utm_content=3581502

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/transpiri-mult-cum-sa-te-descurci-cu-mirosul-urat-si-petele-de-la-axila/