Sfatulparintilor.ro

Top lucruri de luat pentru copii in bagajul de vacanta

lucruri de luat pentru copii in bagaj - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - teddy-bear-2149742_1920

A venit vara si multe familii se pregatesc de vacanta. De cele mai multe ori, insa, in febra facutului de bagaje tot timpul uiti cate ceva sau nu te gandesti ca trebuie pus in valize.

Iata un top al celor mai importante lucruri pe care ar trebui sa le pui in bagaje atunci cand pleci in vacanta cu cei mici.

Pentru plaja si piscina

Protectia solara este cruciala in vacanta de vara. Asa ca este vital sa pui in bagaje costumul de baie din fibre speciale care blocheaza razele UV, precum si crema solara (pe care trebuie sa o aplici la fiecare jumatate de ora). De asemenea, pentru protectia capului, cea mai buna este palariuta care acopera si ceafa. Ochelarii de soare nu sunt un moft ci un lucru esential. Cere sfatul personalului dintr-un magazine specializat si nu cumpara ochelarii de la colt de strada. Lentilele trebuie sa fie speciale, cu filtre UV astfel incat cei mici sa nu aiba de suferit.

Pentru racoare

Un alt obiect pe care ar trebui sa-l pui in bagaje este un ventilator portabil, ce functioneaza pe baterii. El va fi de folos atunci cand copiilor li se face cald si nu sunteti inca intr-un loc care sa se racoreasca. De asemenea, el poate fi utilizat si in cazul in care camera de hotel nu are aer conditionat. Tot pentru situatii de urgenta, este bine sa pui in bagaje si spray-uri cu apa. El poate fi utilizat direct pe piele sau in masina, sau in tren, in timpul calatoriei, daca va este foarte cald. Cortul pentru copii este si el o idee buna. Incape usor pe fundul geamantanului si il poti amplasa rapid pe plaja pentru a-i feri pe copii de soare.

Citeste si: Si tu uiti sa pui in bagaje aceste 12 lucruri indispensabile in vacanta? Nu ar trebui sa iti lipseasca daca vrei un concediu fara complicatii!

Pentru distractie pe plaja

Ideale pentru plaja sunt jucariile gonflabile. Sunt usoare, poti lua o multime de forme si culori, nu deranjeaza “vecinii” de plaja in cazul in care ii lovesc. De asemenea, o masca de snorkeling poate fi ideala pentru copii, chiar si in piscina. Vor fi fascinati sa exploreze adancimile, iar inotul va capata o cu totul alta fateta.

Indicate pentru plaja, dar si in timpul calatoriei, sunt consolele de jocuri.  Ca sa nu te bata la cap cu fotografiile, ii poti cumpara o camera foto de unica folosinta, cu care sa faca poze si de care sa aiba grija.

Plan de urgenta

In cazul in care calatoriti cu avionul, ia in calcul si ratacirea bagajelor. In valiza de mana impacheteaza cateva lucruri esentiale pentru situatii de urgenta: un set de costume de baie, lenjerie intima de rezerva, cateva haine de schimb, inclusiv cu maneca lunga, papuci de plaja, ochelari de soare, periute si pasta de dinti, astfel incat sa te bucuri de vacanta pana iti ajung bagajele.

Trusa medicala

Din niciun bagaj de mana nu trebuie sa lipseasca trupa medicala. Aceasta contine: servetele antiseptic, pansament steril, plasturi rezistenti la apa, crema sau sirop antihistaminic, paracetamol si ibuprofen pentru copii, lotiuni dupa plaja, vata, betisoare de urechi, orice alt medicament pe care copilul il ia in mod frecvent.

Nu rata nici: Copilul pleaca in tabara. Ce-i pui in bagaje?

Imagine de Here and now, unfortunately, ends my journey on Pixabay de la Pixabay

Exit mobile version