Sfantul Mare Mucenic Gheorghe (Sfantul Gheorghe) este unul dintre cei mai importanti sfinti in calendarul crestin-ortodox. El se sarbatoreste, in fiecare an, la 23 aprilie. Anul aceasta este o exceptie, deoarece Sfantul Gheorghe se praznuieste in 25 aprilie, in a doua zi de Pasti. Motivele le gasesti aici.
In traditia populara, Sfantul Gheorghe mai este intalnit ca San-George sau Sangeorz, patronul naturii inverzite, al vegetatiei, al vitelor si al oilor.
In credinta populara se zice ca atunci cand broastele canta pentru prima data, Sfantul Gheorghe ia cheile de la Samedru (Sfantul Dumitru) si deschide portile naturii catre viata.
In unele zone, in ziua de Sf. Gheorghe, barbatul pune ramuri verzi la stalpii portilor, la ferestre si usi, la grajduri si gradini, dar si la mormintele neamurilor, pentru a se feri de forte malefice. Aceste ramuri se pastrau apoi peste an, ca leacuri impotriva diverselor boli. O parte dintre aceste ramuri verzi se dadeau hrana animalelor pentru a le feri de duhurile rele.
Se zice ca fetele mari daca priveau intr-o galeata cu apa la miezul noptii, in ajunul zilei de Sangeorz, isi puteau vedea ursitul. In unele zone ale tarii, fetele impleteau cununi verzi si le presarau pe ulita. Apoi urmareau ce feciori calca pe ele. Daca baietii pe care ii indrageau nu calcau cununele, era semn ca fetele urmau sa se marite in acel an. Apoi coronitele erau pastrate peste an pentru vraji de dragoste. In alte zone, fetele mergeau in ziua de Sf. Gheorghe in padure pentru a aduna matraguna, apoi atarnau plantele sub streasina pentru a avea petitori bogati.
Si feciorii aveau ritualurile lor. In ziua de Sfantul Gheorghe plecau in cautarea ierbii fiarelor, planta miraculoasa care deschide orice lacat.
De asemenea, in ajun, flacaii puneau intr-o dumbrava, intr-un loc ascuns o galeata cu apa. Apoi, la rasaritul soarelui, in ziua de Sf. Gheorghe, plecau sa vada galeata. Daca in galeata gaseau iarba verde, era semn ca flacaul se va insura in acel an cu fata care ii era draga. Daca era ceva uscat, era semn ca nu se insoara in acel an. Iar daca gasea pamant, era semn rau si se credea ca feciorul va muri curand.
In unele zone se zice ca cine doarme in ziua de Sfantul Gheorghe, va dormi tot anul.
O alta traditie din ziua de Sf. Gheorghe este urzicatul. Se spune ca cine este urzicat va fi mai ager, mai harnic si mai sanatos intreaga vara.
In ziua de Sangeorz, se aleg ciobanii care urmeaza sa ia in primire oile pana la sarbatoarea de Sf. Dumitru.
Gunoiul din adunat in ziua de Sf. Gheorghe se pune la radacina pomilor, pentru a rodi.
Se zice ca data in dimineata de Sfantul Gheorghe e multa roua, anul va fi imbelsugat.
In Bucovina, Maramures, Apuseni, Valea Muresului, Turda, mai exista practia Focului Viu. Focul era aprins de flacai, in gospodariile din sat sau pe pasuni. Trebuia folosite exclusiv lemn si iasca pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Cand fumul incepea sa se ridice, oamenii il directionau catre animale pentru a le apara de strigoi si a le feri de boli. Apoi, tinerii si copiii sareau peste foc pentru a fi feriti de rele si necazuri peste an.
Acatistul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta
Condac 1:
Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toti din suflet sa-i cantam, laudandu-l pe el in sfintitele locasuri, ca pe un preastralucit mare soare al mucenicilor; si ca unui aparator al credinciosilor si ajutator, cu credinta sa-i cantam: Bucura-te, purtatorule de biruinta, mare mucenice Gheorghe!
Icos 1:
inger intru nevointa cu adevarat te-ai aratat, purtatorule de biruinta al lui Hristos Gheorghe; ca materialnic si cu trup fiind, vitejeste pentru credinta ca un nematerialnic si fara de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem tie unele ca acestea:
Bucura-te, ca te-ai aratat fire mai presus de fire;
Bucura-te, ca te-ai aratat materie mai presus de materie;
Bucura-te, tanarule, veselule si preafrumosule;
Bucura-te, incepatorule de nevointa al lui Hristos preaalesule;
Bucura-te, inger intrupat, care covarsesti pe cei muritori;
Bucura-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucura-te, ca intru nevointa in chipul soarelui te-ai aratat;
Bucura-te, ca, dupa fel, ca un inger te-ai infatisat;
Bucura-te, adevarata lucrare a darului;
Bucura-te, curata nelucrare a firii;
Bucura-te, prin care credinta s-a inaltat;
Bucura-te, prin care ratacirea s-a stricat;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 2:
Vederile mintii avandu-le curatite, ai ales mai mult a patimi pentru Ziditorul si impreuna a muri cu El, decat a trai si a avea castigare vremelnica; pentru ca ai dorit a te incununa cu cununa mucenicilor si a canta Domnului: Aliluia!
Icos 2:
Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai aratat dupa numire; iar necinstirii dezradacinator, toata inselaciunea idolilor din radacina smulgand-o. Pentru aceasta, vrednic esti a auzi de la toti acestea:
Bucura-te, semanatorul copacilor dreptei credinte;
Bucura-te, taietorul neghinelor inselaciunii;
Bucura-te, ca ai smuls spinii idolilor;
Bucura-te, ca ai semanat holda credintei;
Bucura-te, ca pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucura-te, ca pe multi ai adus mantuiti lui Dumnezeu;
Bucura-te, purtatorule de grija al sadurilor slujirii Treimii;
Bucura-te, taietorul radacinilor credintei pagane;
Bucura-te, cel ce ai arat pamantul cel neroditor;
Bucura-te, cel ce l-ai aratat lui Dumnezeu roditor;
Bucura-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucura-te, prin care cunostinta de Dumnezeu a rasarit;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 3:
Din inaltime putere primind, te-ai aratat viteaz ostean, nevoitorule, al nestricatului imparat Iisus, de stricaciosul imparat netemandu-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului canti asa: Aliluia!
Icos 3:
Avand, o, purtatorule de biruinta, ca o mare pavaza credinta lui Hristos in inima, ca un leu ravnind, in mijlocul nevointei barbateste ai stat cu indrazneata cugetare. Pentru aceasta te binecuvantam, zicand:
Bucura-te, incepatorule de toata biruinta al lui Dumnezeu;
Bucura-te, voievodule al lui Hristos;
Bucura-te, luptatorule nebiruit al credintei;
Bucura-te, de biruinta purtatorule, mare nevoitorule al Duhului;
Bucura-te, prea tare David, care ai omorat pe Goliat;
Bucura-te, prea viteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam;
Bucura-te, al dreptei credinte in lupte biruitorule;
Bucura-te, al relei credinte puternic cioplitorule;
Bucura-te, ca esti imbogatit cu inima de fier;
Bucura-te, ca te lauzi cu piept de diamant;
Bucura-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucura-te, uriasul credinciosilor cel de cununa purtator;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 4:
Ziditorului cu ravna ravnind, ca Ilie de demult, de sineti chemat, intru nevointe ai intrat; ca n-ai suferit a unge capul tau, sfinte, cu untdelemnul pacatosilor. Pentru aceea, vrednicia de voievod ai aruncat-o lor, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Ale slujitorilor de idoli defaimatoare porunci cele scrise impotriva crestinilor si a lui Hristos auzindu-le, purtatorule de lupte, cu sufletul te-ai ranit ca un urmator al lui Hristos; pentru aceea lumea si trupul dispretuind, auzi acestea:
Bucura-te, ca pe stricacioasa bogatie ai urat;
Bucura-te, ca pe aceasta saracilor ai impartit-o;
Bucura-te, impotriva indulcirilor pamantesti, razboitorule;
Bucura-te, decat bunatatile cele materialnice mai inaltule;
Bucura-te, ca pe toata lumea cu picioarele ai calcat-o;
Bucura-te, ca marirea cea trecatoare ai dispretuit-o;
Bucura-te, ca floarea tineretii cu vederea ai trecut-o;
Bucura-te, ca de frumusetea trupului nu te-ai milostivit;
Bucura-te, ca viata intru nimic nu ti-ai crutat;
Bucura-te, al trupului vrajmas neimpacat;
Bucura-te, ca ai avut neimpatimirea de catre toate;
Bucura-te, ca ai luat biruinta peste patimile tale;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 5:
Dumnezeiasca iubire ai avut in inima ta, mucenice, si foc al dragostei celei catre Hristos; de care infierbantandu-ti-se mintea, indumnezeit cu totul si infocat te-ai facut; si pe toate acestea de fata ca un vis le-ai socotit, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5:
Catre inchinatorul de idoli, Diocletian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce intarzii, judecatorule, si nu-mi gatesti in graba toate chinurile? Caci pe toate sunt gata a le primi pentru Ziditorul meu! De aceea auzi:
Bucura-te, nemasurata iubire catre Dumnezeu;
Bucura-te, infocata dorinta catre Hristos;
Bucura-te, foc nestins al dragostei celei dumnezeiesti;
Bucura-te, iubirea cea neincetata a Stapanului;
Bucura-te, ca pe toate le-ai dat si pe Hristos L-ai cumparat;
Bucura-te, ca, pentru Dumnezeu, pe toate cele dureroase desfatari le-ai socotit;
Bucura-te, ca prin dor dorul trupului ai biruit;
Bucura-te, ca vapaia prin vapaie ai stins-o;
Bucura-te, primitorul bunei desfatari;
Bucura-te, cel ce duhovniceste iubeai si impreuna asemenea erai iubit;
Bucura-te, cel ce de sineti cu totul te-ai instrainat;
Bucura-te, ca de Hristos cu totul te-ai apropiat;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 6:
Cu totul s-a spaimantat tiranul de preaminunata vitejie a ta, mucenice Gheorghe, si de cuvintele tale detunandu-se, peste uimit si fara de glas s-a facut, caci nu avea ce sa zica, nici nu stia sa cante Domnului: Aliluia!
Icos 6:
Luminat, o, mucenice, in auzul tuturor in mijlocul luptei ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tatal si Fiul si Duhul Sfant, si Hristos este Dumnezeu; pentru aceea te binecuvantam pe tine, zicand:
Bucura-te, stralucite al Treimii propovaduitorule;
Bucura-te, al credintei vesel trambitatorule;
Bucura-te, privighetoare cu dulce glas si mult versuitoare;
Bucura-te, randunea cantatoare si rasunatoare;
Bucura-te, buze in cer tunatoare ale Dumnezeirii lui Hristos;
Bucura-te, limba de miere curgatoare a iconomiei lui Hristos;
Bucura-te, al cuvantarii de Dumnezeu propovaduitorule;
Bucura-te, marturisitor, impodobitor al credintei;
Bucura-te, a Parintelui sirena strigatoare;
Bucura-te, psaltire a Duhului bine rasunatoare;
Bucura-te, prin care adevarul s-a aratat;
Bucura-te, prin care minciuna s-a infruntat;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 7:
Mari, dupa tot chipul, sunt felurile chinurilor pe care le-ai suferit, mucenice; caci, numai cugetand cineva la ele, i se frange chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai suferit, cu bucurie cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Tanar cu varsta, dar batran cu mintea te-ai aratat, o, Mucenice Gheorghe; pentru aceea si chinurile cu barbatie, ca si cum altul le-ar fi patimit, le-ai suferit cu viteaza cugetare; de aceea cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, ca pantecele cu ascutisul sulitei ti-a fost impuns;
Bucura-te, ca trupul cu vine de bou ti-a fost lovit;
Bucura-te, ca peste gura cu multe toiege ai fost batut;
Bucura-te, ca mainile cu lanturi ti s-au legat;
Bucura-te, ca pe roata cea cu ascutisuri ai fost tras;
Bucura-te, ca pieptul tau cu pietre a fost strivit;
Bucura-te, ca incaltaminte inrosita in foc ai purtat;
Bucura-te, ca in groapa cu var trei zile ai petrecut;
Bucura-te, ca inveninatoare bauturi ai baut;
Bucura-te, ca adeseori in temnita ai locuit;
Bucura-te, ca ai fost pus in sulite prea ascutite;
Bucura-te, ca ai luat sfarsitul prin sabie;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 8:
Cu totul straine si preamarite sunt toate minunile cate le-ai facut, Mucenice Gheorghe, in luptele tale, si, dupa suferinte nenumarate, cu barbatie mare si cu putere, dand lauda lui Dumnezeu, ai cantat: Aliluia!
Icos 8:
Purtatorule de chinuri, avand in pieptul tau intreg pe Hristos, Cel ce este minunat intre sfinti, prin Acesta lucrai minunile cele infricosatoare si mai presus de minte; de care noi, inspaimantandu-ne, cu mirare zicem:
Bucura-te, cel ce varfurile sulitelor ai nesocotit;
Bucura-te, cel ce chinul rotii l-ai biruit;
Bucura-te, ca te-ai aratat mai tare decat varul;
Bucura-te, ca ai invins puterea veninului;
Bucura-te, ca pe un mort de demult din mormant l-ai ridicat;
Bucura-te, ca pe boul lui Glicherie l-ai inviat;
Bucura-te, cel ce ai izbavit un copil din Bulgaria;
Bucura-te, cel ce ai scapat un copil din Creta;
Bucura-te, prin care copilul a biruit;
Bucura-te, de care negutatorii s-au oprit;
Bucura-te, ca stalpul vaduvei l-ai primit;
Bucura-te, ca pe zeii elinilor i-ai surpat;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 9:
Pe tine toata firea ingerilor vazandu-te stand in mijlocul luptei, tanar si puternic prin Hristos, singur luptandu-te, plesnind cu mainile te lauda; si bucurandu-se, pe Domnul slavea, cantand: Aliluia!
Icos 9:
Marturisitor al dogmelor credintei fiind, de trei ori fericite, si minuni multe savarsind, pe tine vazandu-te popoarele pe pamant, catre credinta dumnezeiasca a lui Hristos se indemnau, si se bucurau cu duhul, zicand tie unele ca acestea:
Bucura-te, privelistea ingerilor;
Bucura-te, privirea oamenilor;
Bucura-te, indulcirea puterilor ceresti;
Bucura-te, veselia oamenilor pamantesti;
Bucura-te, ca te-ai facut marire cerului si pamantului;
Bucura-te, ca bucurie ai adus ingerilor si oamenilor;
Bucura-te, desfatare frumoasa a lumii celei de sus;
Bucura-te, lauda dumnezeiasca a lumii celei de jos;
Bucura-te, dulce stralucire a mintilor;
Bucura-te, dulce infrumusetare a sufletelor;
Bucura-te, prin care Biserica se veseleste;
Bucura-te, prin care toata lumea dantuieste;
Bucura-te, purtatorile de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 10:
Ceata demonilor, vazandu-te pe tine, mucenice, ca i-ai biruit pe ei prin lupta, caderea lor cu suspin amar o plangeau si acestea ziceau: Cum purtatorul de trup pe cei fara de trup i-a biruit si lui Dumnezeu canta: Aliluia!
Icos 10:
Toiag de biruinta mare si atotputernic ai ridicat asupra amagirii elinilor; pentru aceasta si purtator de biruinta te numesti, Mucenice Gheorghe, de care noi, minunandu-ne spre lauda zicem tie unele ca acestea:
Bucura-te, pierzatorul demonilor;
Bucura-te, surpatorul elinilor;
Bucura-te, cel ce ai sfaramat pe idolii cei neinsufletiti;
Bucura-te, cel ce ai vadit mestesugirile lor;
Bucura-te, ca stapaniri si incepatorii ai infruntat;
Bucura-te, caci cu varsarea sangelui tau pe Leviatan l-ai inecat;
Bucura-te, cel ce focul amagirii l-ai stins;
Bucura-te, cel ce latirea politeismului ai stins;
Bucura-te, infricosatorule arzator al capistilor;
Bucura-te, prea puternicule sfaramator al idolilor;
Bucura-te, prin care satana suspina;
Bucura-te, prin care paganismul ofteaza;
Bucura-te, purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe! (Citeste continuarea aici).
foto: Depositphotos.com