Sambata mortilor 2023. Ce se da de pomana de Mosii de Toamna 2023

by Sfatul Parintilor | 03/11/2023 18:09

In fiecare an, in prima sambata[1] din luna noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor. Doar ca in acest an, Mosii de Toamna se praznuiesc in 4 noiembrie 2023.

Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Sambata mortilor / Mosii de toamna. Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

De ce se face Sambata mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului „adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara[2], in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc. Si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi, ortodocsii, ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.

20 de zile de Mosi

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea „Trilogia vietii” ca “pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi”. Cuvantul „mosi” vine de la „stramosi”, si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul „mosi” sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei. Din zilele de Mosi amintim: „Mosii de primavara” (de Macinici), „Mosii de vara” (sambata dinaintea Rusaliilor), „Mosii de toamna” (in prima sambata din luna noiembrie), „Mosii de iarna” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

Afla aici[3] care este semnificatia Colivei!

Ce se da de pomana de Sambata mortilor

Atunci cand sunt Mosii de Toamna, credinciosii merg la biserica, rostesc rugaciunii pentru cei care nu se mai afla printre cei vii, le amintesc numele la Sfanta Liturghie si fac fapte de milostenie, impartind sarmanilor coliva, vin, colaci, pachete cu mancare, lumanari, haine si alte diverse obiecte.

Coliva semnifica trupul celui adormit, este expresia materiala a credintei noastre in Inviere, pentru ca este preparata din boabe de grau, iar Mantuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grau, prevestind Invierea Sa. Vinul reprezinta sangele Mantuitorului, iar lumanarile, lumina credintei.

Iata aici[4] o reteta simpla de Coliva.

Traditii, obiceiuri, superstitii pentru Sambata mortilor

Mosii de Toamna au o serie de traditii si superstitii pe care oamenii le tin pentru a avea noroc si sanatate.

Traditia spune ca astazi e bine sa fim impacati cu toti oamenii, sa fim imbracati curat, iar femeile sa aiba capul acoperit. De asemenea, in aceasta zi nu este bine sa spalam haine sau sa facem alte munci.

In zilele de pomenire, in timpul ritualului, tamaia trebuie sa arda din belsug, iar preotul sa tamaieze ofrandele si mormantele celor pomeniti. Tamaia aprinsa reprezinta, de asemenea, increderea in viata vesnica.

Traditia crestina spune ca ofrandele oferite de sufletul celui adormit au puterea sa mijloceasca pe langa Dumnezeu pentru iertarea unor pacate, savarsite de acesta cu gandul sau cu fapta, in timpul vietii.

De sambata mortilor, finii se duc la nasi cu colacei. Obiceiul anticipeaza darul colacilor mari, pe care finii il vor duce nasilor de Craciun.

Surse: CrestinOrtodox.ro, Basilica.ro

foto: Pixabay.com[5]

Endnotes:
  1. sambata: http://basilica.ro/pomenirea-mortilor-mosii-de-toamna-3/
  2. Judecata particulara: https://www.crestinortodox.ro/viata-de-apoi/69157-judecata-particulara-si-universala
  3. aici: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/ce-semnificatie-are-coliva-cand-si-de-ce-facem-coliva/
  4. aici: https://sfatulparintilor.ro/reteteletale/dulciuri/reteta-coliva-cu-arpacas-nuca-si-stafide/
  5. Pixabay.com: http://Pixabay.com

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/sambata-mortilor-ce-se-da-de-pomana-de-mosii-de-toamna/