Sfatulparintilor.ro

Recensamantul populatiei 2022. 14 martie – 15 mai, perioada de autorecenzare. Cine primeste o zi libera de la stat!

recensamantul populatiei 2022

Recensamantul populatiei 2022 incepe luni, 14 martie 2022, cu etapa de autorecenzare. Aceasta se va desfasura pana in 15 mai 2022 si presupune completarea unui formular online. Potrivit reprezentantilor Institutului National de Statistica (INS), autorecentazarea se face pe platforma www.recensamantromania.ro

“De pe acest site puteti intra foarte usor pe platforma de autorecenzare. Este linkul de sus, linkul va fi activ la ora zero a zilei de 14 martie, adica incepand de luni. Tot pe site-ul recensamantului veti avea posibilitatea, dupa ce va autorecenzati, sa intrati in posesia codului de auto-recenzare, in termen de maxim 7 zile de la momentul in care ati completat chestionarul de recensamant. Acel cod se poate accesa tot din prima pagina a site-ului.

De asemenea, acest link va fi activ din 14 martie. Iar in partea de sus a paginii vor exista doua tutoriale, unul video si unul text, care va vor ghida in procesul de auto-recenzare. Pe site veti gasi, de asemenea, toate materialele referitoare la recensamant din punct de vedere legislativ, hotararile Comisiei Centrale a Recensamantului”, a declarat purtatorul de cuvant al Institutului National de Statistica pentru activitatea Recensamantului Populatiei si Locuintelor, Bogdan Draghia, intr-o conferinta de presa, citat de Digi

.

Zi libera pentru romanii care se vor autorecenza

Presedintele INS, Tudorel Andrei, a subliniat ca persoanele care se vor autorecenza vor primi o zi libera de la locul de munca. „Cei care se inscriu in format online vor beneficia de o zi libera, ceea ce inseamna poate un stimul. Avantajele autorecenzarii: completarea formularului in orice moment din perioada specificata. Datele sunt usor de completat, nu este ceva foarte complicat. Vreau sa subliniez ca protectia datelor este garantata 100%. Din momentul in care s-au validat datele, ele au fost criptate si au fost trimise in baza de date. Fiecare inregistrare nu se mai identifica prin codul numeric personal, ci printr-un identificator statistic care nu mai poate crea o legatura intre persoana si datele inregistrate”, a adaugat Tudorel Andrei.

Presedintele INS a afirmat ca fiecare unitate administrativ-teritoriala ar trebui sa aiba un recenzor care sa-i asiste pe cetateni la completarea datelor.

Exit mobile version