Sfatulparintilor.ro

Profesorii intră în grevă de luni 22 mai 2023 pe termen nelimitat. Un lider de sindicat cere părinților să țină copiii acasă

grevă de luni 22 mai

Scenariul în care greva profesorilor anunțată pentru luni, 22 mai 2023, ar fi anulată pare tot mai nerealist. Negocierile dintre Guvern și organizatorii protestelor pe tema salariilor trenează.  De altfel, părinții au fost înștiințați pe grupurile de Whatsapp să nu trimită copiii la școală.

Liderii de sindicat care cer beneficii extinse și în contractul de muncă, le-au transmis dascălilor să îi anunțe pe părinți că suspendarea cursurilor este o certitudine. Pentru cei care muncesc și nu au cu cine să-și lase copiii, greva generală reprezinta o reală problemă.

Sindicaliștii luptă pe două fronturi. Pe de o parte, extinderea avantajelor din contractul colectiv de muncă, discutată joi cu ministrul Educației, Ligia Deca.

În prezent, cadrele didactice au un concediu de 62 de zile lucrătoare pe an, plus 3 zile libere pentru schimbarea domiciliului, alte 5 zile pentru schimbarea postului.

Când redactează lucrări în interesul învățământului primesc 6 luni de concediu plătit. Și personalul nedidactic beneficiază de concedii care cresc odată cu vechimea.

Pe de altă parte, dascălii cer imperativ mărirea salariilor, de care răspund Ministerul Finanțelor și cel al Muncii. Acum, un debutant în învățământ ia în jur de 2.800 de lei. Câștigul crește în funcție de grade până la 6.000 de lei.

”Ar trebui și sindicaliștii să ne înțelegea pe noi ca părinți”

Între timp, cancelaria a devenit spațiu de dezbatere. Cei care au semnat deja pentru grevă încearcă să-și convingă colegii să li se alăture. Organizarea programului în școli cu o parte din dascăli activi și altă parte în grevă va fi oricum dificilă.

Am întrebat profesorii care e situația cu greva și, din câte am înțeles, nu vor opri cursurile”.

Adriana Stere: ”În grupurile de WhatsApp ale părinților au început să apară mesajele redirecționate, prin diriginte sau învățător, de la conducerea instituției, care anunță dacă luni elevii sunt așteptați sau nu să ia loc în bănci. Între timp, la Ministerul Educației, liderii de sindicat au luat loc la masa negocierilor. Oricum, aceștia sunt fermi pe poziții. Până luni, suspendarea se menține cu siguranță

”.

Iuliana Constantinescu, reprezentantul Federației Părinților: ”Ar trebui și sindicaliștii să ne înțeleagă pe noi ca părinți. Niciun părinte nu-și dorește o presiune în plus pentru copilul lui în acest moment, într-o stare totală de incertitudine. Este foarte complicat pentru un părinte de copil preșcolar sau antepreșcolar să găsească soluții de azi pe mâine

”.

Citeste continuarea aici.

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version