FDA (Agenția Guvernamentală din Statele Unite, din domeniul medical, responsabilă cu protejarea sănătății publice, cu verificarea siguranței medicamentelor, a dispozitivelor medicale, a suplimentelor dietetice, a cosmeticelor, a alimentelor etc.) a anunțat recent că în mai mulți dezinfectanți pentru mâini există toxine deosebit de dăunătoare. Iată despre ce este vorba!
Potrivit FDA, în anumiți dezinfectanți pentru mâini din SUA s-au detectat urme de substanțe toxice. Pe de o parte, agenția a venit cu următorul avertisment: „…consumatorii și profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să fie la curent cu existența unor substanțe dezinfectante pentru mâini pentru care, pe etichetă, se preciza că au în componență etanol sau alcool isopropyl, dar în realitate au fost testate pozitiv pentru contaminare cu propanol-1”.
Propanol-1
Pe de altă parte, specialiștii din cadrul FDA au menționat că riscul cel mai mare din cauza propanol-1 este pentru copii, în special în cazul în are această substanță toxică ar fi ingerată în mod accidental. Explicația este următoarea: propanol-1 afectează sistemul nervos central, favorizând apariția confuziei, predispoziția spre stările de inconștiență, scade pulsul și încetinește ritmul respirației.
Citește continuarea pe Qbebe: https://bit.ly/3hknT1X
Imagine de Renate Köppel de la Pixabay