Luni, 5 martie, incepe simularea Evaluare Nationala pentru clasa a VIII-a. Ce trebuie sa stie toti parintii si elevii

by Sfatul Parintilor | 02/03/2018 10:42

Ministerul Educatiei Nationale organizeaza, in perioada 5 – 7 martie 2018, la nivel national, simularea Evaluare Nationala pentru clasa a VIII-a (EN VIII). Sunt asteptati sa participe cei aproape 180.000 de elevi inscrisi in clasa a VIII-a la inceputul anului scolar 2017-2018.

Calendarul simularii Evaluare Nationala clasa a VIII-a are urmatoarea configuratie: 5 martie – Limba si literatura romana6 martie – Matematica si 7 martie – Limba si literatura materna. Comunicarea rezultatelor este prevazuta pentru data de 16 martie.

 

Afla calendarul Evaluarii Nationale aici[1].

 

Simularea Evaluare Nationala pentru Clasa a VIII-a. Probele incep la ora 9:00, moment in care, in fiecare sala, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor in sali este permis pana la ora 8:30. Timpul destinat elaborarii unei lucrari scrise este de doua ore, din momentul in care s-a incheiat distribuirea subiectelor fiecarui elev.

Subiectele sunt elaborate de catre specialistii Centrului National de Evaluare si Examinare (CNEE), in mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro[2], si sunt proiectate astfel incat tratarea lor sa valorifice capacitatile elevilor pe temele prevazute in programa de examen si parcurse pana la aceasta data. Corectarea lucrarilor va fi realizata, in baza unor bareme care asigura unitatea si obiectivitatea evaluarii si notarii la nivel national, de catre doi profesori din unitatile de invatamant in care elevii sustin simularea.

 

Programa si modele de subiecte pentru Limba romana le gasesti aici[3].

 

Simularea Evaluare Nationala pentru Clasa a VIII-a. Notele obtinute la simulare nu se contesta si nu se trec in catalog. Totusi, in situatiile exceptionale in care se doreste consemnarea notelor in catalog, acest lucru se poate face in baza unei cereri scrise depuse de cei interesati. In acelasi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecarei unitati de invatamant prin discutii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, sedinte cu parintii, precum si la nivelul consiliului profesoral in vederea adoptarii unor masuri adecvate fiecarei situatii in parte, scopul fiind imbunatatirea performantelor scolare.

Precizam ca obiectivele acestei simulari sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care il vor sustine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregatire atins in aceasta etapa, precum si optimizarea pregatirii in vederea obtinerii unor rezultate satisfacatoare la probele din luna iunie.

 

Programa si modelele de subiecte pentru Matematica le gasesti aici[4].

Endnotes:
  1. aici: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/evaluare-nationala-2018-calendarul-examenelor-la-capacitate-2018-modele-de-subiecte/
  2. subiecte.edu.ro: http://www.subiecte.edu.ro/
  3. aici: http://sfatulparintilor.ro/adolescenti/educatie-adolescenti/modele-de-subiecte-limba-romana-evaluare-nationala-programa-pentru-examenul-de-limba-romana-regulamentul-de-examen/
  4. aici: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/modele-de-subiecte-matematica-evaluare-nationala-programa-pentru-examenul-de-matematica-regulamentul-de-examen/

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/luni-5-martie-incepe-simularea-evaluare-nationala-pentru-clasa-a-viii-a-ce-trebuie-sa-stie-toti-parintii-si-elevii/