Familie-Părinţi/Actualitate

Izvorul Tamadurii. Traditii si obiceiuri. Acatistul Izvorului Tamaduirii

izvorul tamaduirii

Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul[1] Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin.

Originea acestei sarbatori se afla in legenda unei minuni care s-ar fi petrecut langa un izvor de langa Constantinopol. Potrivit credintei, un orb si-ar fi recapatat vederea spalandu-se pe ochi cu apa acestuia. Orbul ar fi ajuns aici calauzit de Leon (viitorul imparat al Bizantului – 457-474), caruia ii ceruse apa. Imparatul fusese la randul lui calauzit si indemnat de glasul Maicii Domunlui. Ajuns mai tarziu in scaunul imparatesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserica din zid (actualul edificiu dateaza din 1835).

 

 

Izvorul Tamadurii. Traditii si obiceiuri romanesti

In aceasta zi, in lacasurile de cult dupa Liturghie, se face sfințirea agheasmei mici. In unele locuri exista credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli si duhuri rele pentru un an si se inzdravenesc. De asemenea, uneori se mai pastreaza obiceiul preoților de a merge in aceasta zi la izvoarele de apa pentru a le sfinți si, a le proteja de secare sau de adapostirea duhurilor rele in preajma lor. In unele zone prelații merg si fac stropirea caselor enoriasilor cu agheasma mica.

In tradiția populara, Izvorului Tamaduirii este pentru sapatorii de fantani cea mai spornica din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai usor de gasit.

 

In alte zone, tinerii fac legamant juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronunţarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insoţite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbraţişarea fraţeasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul. In unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuraţite şi baieţilor infartaţiţi. Persoanele legate, veri, varuţe, surate, fraţi de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copiii si apoi oamenii maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verisoara si se comportau unul faţa de altul ca adevaraţi fraţi şi surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viaţa, işi impartaşeau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.

 

Izvorul Tamadurii. Izvoare tamaduitoare din Romania

• Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus, com. Voila, jud. Brasov – izvor si fantana tamaduitoare
• Manastirea Bucium, sat Bucium, com. Sinca, jud. Brasov – izvor tamaduitor [sub care se zice ca sunt moaste ale Sf. Ioan Botezatorul]
• Manastirea Izbuc, sat Ponoarele, com. Carpinet, jud. Bihor – izvorul “Izbuc”
• Manastirea Prislop, sat Silvasu de Sus (Hateg), com. Prislop, jud. Hunedoara – izvor tamaduitor (tot aici se afla si mormantul parintelui Arsenie Boca, inca necanonizat)
• Manastirea Ramet, com. Ramet, jud. Alba – izvor tamaduitor in paraclis
• Schitul Posaga, com. Posaga, jud. Alba – izvor tamaduitor
• Schitul Calugara, com. Ciclova Montana (Oravita) – izvor tamaduitor in biserica
• Manastirea Izvorul Miron, sat Romanesti, com. Tomesti, jud. Timis – izvor tamaduitor cu ape termale
• Manastirea Saraca, com. Semlacu Mic, jud. Timis – izvor tamaduitor
• Schitul Vasiova, orasul Bocsa, jud. Caras Severin – izvor tamaduitor in capela
• Schitul Valiug de pe Muntele Semenic, jud. Caras Severin – lac sfant
• Manastirea Brancoveni, com. Brancoveni, jud. Olt – izvor tamaduitor
• Schitul Patrunsa, com. Barbatesti, jud. Valcea – izvor tamaduitor
• Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Valcea – izvor tamaduitor (Izvorul Frumos)
• Manastirea Bistrita, com. Costesti, jud. Valcea – izvor tamaduitor ce picura in pestera Sf. Grigorie (Vanturarita), Galeria Ascetilor
• Manastirea Frasinei, com. Muereasca, jud. Valcea – izvor tamaduitor (al Sf. Calinic)
• Schitul Jgheaburi, sat Piscu Mare, com. Stoenesti, jud. Valcea – izvor cu ape sulfuroase, tamaduitor in Vinerea de dupa Paste
• Schitul Horaicioara, com. Cracaoani, jud. Neamt – izvor tamaduitor
• Fantana din satul Smeeni – apa tamaduitoare
• Biserica “Greceasca”, Braila, jud. Braila – izvor tamaduitor
• Manastirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanta – izvor tamaduitor (al Sf. Andrei)
• Manastirea „Pestera Sf. Ap. Andrei” , comuna Ioan Corvin, jud. Constanta – izvoare tamaduitoare (ale Sf. Andrei)

Citeste continuarea aici[2].

 

 

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, izvorul tamaduirii

Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Marie, izvor al dumnezeiestii tamaduiri, grabnic ascultatoare si eliberatoare, aparatoare nebiruita a crestinilor, mijlocitoare statornica catre facatorul, nadejdea, acoperamantul si ajutorul celor ce alearga la tine, iti cer dumnezeiasca ta intelegere. Nimeni din cei ce au venit la tine nu a iesit afara lepadat, curata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, ci, cerand harul, a primit darul cererilor celor de folos.

Şi noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, intrand cu nevrednicie in preacurata ta casa, in aceasta sfanta manastire, alergam catre tine, scaparea noastra, aparatoarea noastra, nadejdea, acoperamantul, ajutorul nostru, iar tu, ca Maica noastra duhovniceasca, preaiubitoare si preamilostiva asculti cererile noastre.

In aceste zile viclene, cand, dupa cum profetul David zicea, cel cuvios pe pamant nu mai este si tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, caci pana la unul cu totii s-au sfarsit; cand a fugit dragostea celor multi, pentru ca s-a inmultit faradelegea, credinta s-a micsorat si dupa cuvantul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gura lui Hristos, oamenii au devenit – unii mai mult, iar altii mai putin – iubitori de sine, iubitori de argint, inselatori, trufasi, hulitori, nemultumitori, nestiutori, neinfranati, neiubitori de bine, tradatori, iubitori de placere, avand doar chip de evlavie si nu si lucrare a acesteia; deci in aceasta stare de plans a oamenilor din aceasta generatie vicleana si pacatoasa, a gasit prilej potrivit incepatorul intunericului, adancul uraciunii, sarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul si prearaul diavol ca sa-si arunce toate puterile lui, toate ostile lui, toti slujitorii lui vazuti si nevazuti asupra Bisericii Ortodoxe, asupra preacuratei si nenuntitei mirese a lui Hristos, ca fiarele cele salbatice urland si ca lupii cei salbatici apucand si sfasiind si imprastiind oile. Iar cei randuiti de Domnul pentru a se ingriji si a pazi oile, cu putine exceptii, s-au facut ajutatori ai stapanului intunericului, ingrijindu-se cum sa predea turma lupilor celor eretici. Altii, vazandu-i pe lupi apucand si sfasiind oile, fiind naimiti, au fugit si au lasat oile, iar corabia bisericii, din cauza vanturilor celor puternice si a valurilor celor furioase, a multelor razboaie vazute si nevazute, dinauntru sau dinafara, este in pericol sa se scufunde.

Maica noastra duhovniceasca, izvorule al tamaduirilor, noi cei mici, cei pacatosi, cei nevrednici robi ai tai si fii ai tai duhovnicesti, madularele cuvantatoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, ca niste bolnavi si neputinciosi, cu frica de a nu fi sfasiati de lupii cei turbati, ca niste oameni cu putina credinta, neputand sa ne impotrivim maniei valurilor salbatice ale ereticilor, scapam cu pocainta si cu lacrimi la ajutorul tau cel nebiruit si la acoperamantul tau cel tare. Intinde, Stapana, acoperamantul tau cel tare si ocroteste-ne pe noi, fiii tai, sub acoperamantul aripilor milostivirii tale si al dragostei tale de maica si pazeste-ne de incornoratii cei nevazuti, care cauta sa ne sfasie pe noi. Pazeste si manastirea ta si fiii tai de toata erezia cea desarta, de toata ratacirea si de orice alt rau. Mijloceste catre Fiul tau si Dumnezeul nostru pentru iertarea pacatelor noastre, pentru luminarea sufletelor si a cugetelor noastre, pentru calauzirea pe calea adevarului, pentru intarirea noastra in adevarata credinta ortodoxa si pentru predaniile cele apostolice si patristice. Tine-ne pe noi in dragostea cea adevarata si curata catre aceasta si catre aproapele nostru, intareste-ne pe noi in tine, spre marturisirea si spre lupta virtutii si descopera-ne noua voia lui Dumnezeu cea preabuna, cea desavarsita.

Mijloceste catre Fiul tau sa-i lumineze pe arhierei, sa se pocaiasca, sa se spovedeasca, sa fie aparatorii viteji ai canoanelor si predaniilor apostolice si patristice, si nu inselatori si calcatori ai acestora. Sa-i lumineze pe mai-marii tarii acesteia ca sa lase necuviinta, certurile dintre ei si ambitiile politice, sa se inteleaga, sa se impace cu mai-marii bisericii, caci unde sunt trufiile, ambitiile si luptele, acolo este toata stricaciunea. Sa ii uneasca pe toti intru una sfanta, soborniceasca si apostoleasca biserica, intr-o singura credinta, intr-un botez, precum ne-au predanisit de-Dumnezeu-purtatorii Parinti la cele sapte sfinte sinoade ecumenice. Sa ne ierte si sa ne mantuiasca pe noi toti dupa marea si bogata Sa mila si sa ne invredniceasca de buna pocainta, de sfarsit bun si de Imparatia cerurilor. Amin. (Sursa: www.razbointrucuvant.ro[3])

 

 

Izvorul Tamadurii. ACATISTUL Izvorului Tamaduirilor Nascatoarei de Dumnezeu

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. (Continurea aici[4].)

 

 

Credit foto: www.sihastriaputnei.ro[5]

Endnotes:
  1. Izvorul: https://www.crestinortodox.ro/liturgica/sarbatorile-69646.html
  2. aici: http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/izvoare-tamaduitoare-romania-120005.html
  3. www.razbointrucuvant.ro: http://www.razbointrucuvant.ro
  4. aici: http://www.sfantulnectarie.ro/HTML/MENIU%20STANGA/ACATISTIER/acatistizvorultamaduirii.html
  5. www.sihastriaputnei.ro: http://www.sihastriaputnei.ro
 

Vizualizări: 38710
 

Cuvinte cheie: , , , , , ,