Sfatulparintilor.ro

Istoria Valentine’s Day. De ce sărbătorim Ziua Îndrăgostiților

Istoria Valentine’s Day

Simți? Dragostea plutește în aer. Este acea perioadă din an în care totul este romantic și roz. Deși dragostea ar trebui sărbătorită în fiecare zi, Valentine’s Day se apropie cu repeziciune. Cei mai mulți dintre noi ne pregătim să exprimăm dragostea față de cineva special și să-i spunem cât de important este pentru noi.

Dar știi adevărul despre Ziua Îndrăgostiților?

Ziua Îndrăgostiților este acum asociată cu flori, ciocolată, cadouri, cine romantice și întâlniri. Dar istoria Zilei Îndrăgostiților nu este neapărat înrădăcinată în dragoste. Sunt oameni care știu că ziua este menită să venereze moartea Sfântului Valentin, deci originea acestei zile nu este, de fapt, atât de romantică.

Ce este Valentine’s Day?

Ziua Îndrăgostiților, sau Ziua Sfântului Valentin, este un obicei social care sărbătorit anual de cuplurile de toate vârstele din întreaga lume pe 14 februarie. Este o zi în care îndrăgostiții își exprimă afecțiunea și aprecierea față de partenerul lor prin cadouri și urări. Din păcate, odată cu comercializarea sărbătorii, cei mai mulți dintre noi fie am uitat, fie nu suntem conștienți de adevărata istorie a Zilei Îndrăgostiților.

Această sărbătoare  este adânc înrădăcinată în Roma antică și a fost sărbătorită inițial în Anglia victoriană. Cu toate acestea, povestea originii poate să nu fie atât de romantică pe cât am dori să credem.

Te mai poate interesa: Ce-si doreste CU ADEVARAT de Ziua Indragostitilor. Cadoul IDEAL pentru fiecare zodie

De ce sărbătorim Ziua Îndrăgostiților

Știai că prima Ziua Îndrăgostiților a fost sărbătorită în anul 496? Istoria Zilei Îndrăgostiților este puțin mai complicată. Potrivit BBC, sărbătoarea ar putea proveni din vechiul festival roman Lupercalia, un festival păgân al fertilităţii, care a fost sărbătorit la începutul primăverii… mijlocul lunii februarie. Deși originile Lupercaliei sunt neclare, festivalul a fost organizat de Luperci, o tagmă preoțească. Festivitățile au început cu sacrificarea caprelor pentru fertilitate și a unui câine pentru purificare. Apoi caprele erau consumate la sărbătoarea jertfei. Lupercii foloseau ulterior pielea animalelor sacrificate pentru a lovi femeile care se apropiau de ei. Acest ritual era menit să încurajeze fertilitatea, atât a femeilor, cât și a culturilor.

Festivalul presupunea și împerecherea bărbaților și femeilor pe bază de loterie. Burlacii de sex masculin eligibili etrageau dintr-o cutie sau borcan bilete cu nume de femei tinere singure, iar apoi deveneau cuplu.

In secolul al V-lea, sărbătorirea păgână Lupercalia a fost interzisă de Papa Gelasius I, deoarece se crede că biserica a dorit să facă această sărbătoare mai creștină. Deși nu există dovezi clare, mulți cred că acesta este momentul în care sărbătoarea păgână a fost înlocuită cu Sfânta Zi a Îndrăgostiților, care a început să fie sărbătorită pe 14 februarie. Chiar dacă vechea petrecere romană a fost interzisă, ziua era în continuare asociată cu dragostea și fertilitatea.

Legenda Sfantului Valentin

Adevărul despre Ziua Îndrăgostiților și Sfântul Valentin nu este foarte clar. În prezent știm că Sfântul Valentin a fost asociat cu Ziua Îndrăgostiților. Dar știai că au existat 3 Sfinți Îndrăgostiți care au legătură cu această sărbătoare? Mai mulți sfinți creștini timpurii pe nume Valentin au fost martirizați. De aici ideea de a marca în calendarul sărbătorilor  Ziua Sfântului Valentin. Legendele îi pomenesc pe Sfântul Valentin de la Roma, Sfântul Valentin din Terni și al treilea Sfânt Valentin care a fost martirizat în Africa pe 14 februarie.

Sfântul Valentin de la Roma a fost martirizat în secolul al III-lea și a fost onorat în calendarul sfinților în 496 de către Papa Gelasius I. A fost persecutat în 269 sub Imperiul Roman pentru convertirea romanilor la creștinism. Împăratul Claudius al II-lea, care era păgân, credea că soldații romani ar fi mai angajați la datorie dacă li s-ar interzice să se căsătorească. Așa că împăratul a dat ordin ca soldații să nu aibă voie să se căsătorească și a stabilit legi stricte pentru creștini. Sfântul Valentin, care considerat nedrepte astfel de reguli, i-a ajutat pe soldați să se căsătorească în secret.

Din păcate, împăratul Claudius al II-lea a aflat și l-a condamnat la moarte pe Valentin al Romei pentru încălcarea regulilor. În timp ce era închis, Valentin a ajutat alți prizonieri. Mai mult, a vindecat-o și pe fiica unui temnicer, care nu putea vedea. Potrivit legendei, Valentin s-a îndrăgostit de fată și i-a scris o scrisoare de dragoste, care a fost semnată „de la Valentin al tău”. Sfântul Valentin al Romei a fost martirizat pe 14 februarie 270.

Și despre ceilalți doi sfinți Valentin se spune ca sunt asociați cu istoria Zilei Îndrăgostiților, desi nu există foarte multe informații.  Valentine din Terni a fost un preot al templului și ajuta tinerii îndrăgostiți creștini să se căsătorească. Despre cel de-al treilea Sfânt Valentin și despre modul în care el este asociat în mod specific cu această zi a dragostei nu se știe mai nimic.

Adevărul despre Valentine’s Day?

Ziua Sfântului Valentin a devenit în cele din urmă o zi pentru sărbătorirea dragostei în timpul secolelor XIV-XV. Cu toate acestea, a devenit o adevărată sărbătoare în secolul al XVIII-lea când cuplurile din Anglia au început să-și exprime dragostea romantică oferind cadouri, flori și felicitări scrise de mână, care se numeau Valentines. Acesta a marcat, probabil, adevăratul început al Zilei Îndrăgostiților așa cum o știm noi astăzi. Deși scrisul de felicitări romantice era un obicei în Evul Mediu, nu era popular deoarece multă lume era analfabetă.

Felicitările de Valentine’s Day au devenit cu adevărat populare, după apariția tiparului. In Statele Unite, Esther A. Howland a introdus conceptul de felicitări tipărite în masă în anul 1840. Felicitările ei au fost considerate adevărate opere de artă, iar femeia și-a căpătat titlul de ”Mama Valentinului”. În această perioadă, ciocolata s-a asociat și cu romantismul datorită eforturilor lui Richard Cadbury. În 1861, au fost introduse cutiile de ciocolată în formă de inimă, care au fost comercializate folosindu-se imagini ale zeului iubirii și atracției, Cupidon. Făcând aceste ciocolate accesibile, Cadbury a scos ciocolata din zona de lux, elitistă, în zona consumului  ordinar. Nu există nicio îndoială că istoria Zilei Îndrăgostiților și ritualurile asociate au influențat foarte mult modul în care sărbătorim astăzi sărbătoarea.

Te mai poate interesa: Sarbatorim sau nu Sfantul Valentin?

Valentine’s Day în lume

Pornită din Europa, sărbătoarirea Zilei Îndrăgăstiților s-a extins în toată lumea. Valentine’s Day este foarte populară în Regatul Unit, Statele Unite, Australia, Canada, Franța, Corea de Sud, Argentina și Mexic.

În unele țări din America Latină, cum ar fi Puerto Rico, Costa Rica și Mexic, această zi specială este cunoscută sub numele de Día de los Enamorados sau Ziua Îndrăgostiților, în care cuplurile își fac cadou flori și ciocolată. Dar, mai este cunoscută sub numele de Día del Amor y la Amistad sau Ziua iubirii și a prieteniei. Mulți oameni își exprimă recunoștința și aprecierea pentru prieteni și cei dragi, care nu sunt neapărat partenerii lor romantici.

În Japonia, o eroare de traducere de la o marcă de ciocolată a dat naștere obiceiului ca femeile să ofere ciocolată bărbaților în această zi, mai ales în rândul colegilor de serviciu. Cu toate acestea, cadourile, felicitările sau întâlnirile și cinele romantice nu sunt la fel de populare în această zi. În Filipine, această sărbătoare romantică este sărbătorită prin organizarea de nunți în masă. Mulți îndrăgostiți fac cereri în căsătorie de Ziua Îndrăgostiților, fiind considerat un gest extrem de romantic.

Happy Valentine’s Day!

sursa: themindsjournal.com

Imagine de Jill Wellington de la Pixabay

Exit mobile version