Sfatulparintilor.ro

Duminica Mare. Pogorârea Sfântului Duh. Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Rugăciuni puternice de Rusalii

pogorarea sfantului duh - sfatulparintilor.ro - Depositphotos_167835852_L

Duminica Mare, cunoscută și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, este sărbătoarea creștină care încheie Ciclul Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor și este, astfel, foarte greu să diferențiezi obiceiurile și practicile creștine de cele precreștine.

Duminica Mare a asimilat și elemente specifice renovării timpului. Acum se deschidea sezonul culegerii plantelor de leac ce se considerau a fi contaminate, până la această dată, de către Rusalii.

Potrivit credințelor populare, Rusaliile sunt niște ființe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paști) și provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc și îi înnebunesc pe toți cei care nu le respectă zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare.

Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obișnuiesc și astăzi, în virtutea tradiției, să arboreze la porți, în foișoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei. De asemenea, pentru a se feri de Rusalii, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întâlnesc, să nu le vorbească. Fiind zâne ale apelor, de ziua lor e bine să nu te scalzi, căci te paște înecul.

Știai că aceste nume sunt sărbătorite de RUSALII? Iată 100 mesaje de felicitare pe care să le trimiți pe Whatsapp sau SMS!

În sâmbăta Rusaliilor, se pomenesc Moșii de Vară, unul dintre cele mai importante momente dedicate cultului morților.

În credința populară se zice că sufletele morților părăsesc mormintele în Joia Mare și zboară slobode timp de 50 de zile, apoi se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor.

Pentru că această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase.

De Duminica Mare (Rusalii) se dau de pomană vase de lut sau de porțelan, căni, străchini și vase de lemn, împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. Aceste obiceiuri se mai păstrează încă în sate din Bucovina.

Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor și a grindinii. Altădată, preotul și sătenii ieșeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinți apa și a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina.

Duminica Mare. Călușul

Legat de Rusalii este și faimosul joc al călușarilor (executat de cete de flăcăi), dans ritual de origine străveche și neclară, cu funcție magică, pe de o parte patronat de iele, pe de altă capabil să vindece relele acestora. În Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir nota: „Mulțimea superstițioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a așternut la pământ, aceia încep săriturile lor și, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârșit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite și poruncesc bolii să iasă. Dacă bolnavul nu se lecuiește nici după aceasta, se zice că el nu mai are scăpare”.

În a doua zi de Rusalii, în Oltenia, cete de feciori dansează din casă în casă, pentru a alunga spiritele malefice. Oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apă, sare sau bani.

În Ardeal, se regăsește „Împănatul boului”. Pe ulițele satului, se desfășoară o procesiune în care personajul principal, boul împodobit cu flori, este dus la biserică, unde este sfințit de preot. Animalul este la un moment dat eliberat și o fată tânără va trebui să-l stăpânească și să ocolească o masă de trei ori. Tradiția spune că tânăra se va căsători în anul ce urmează.

De Rusalii, se ține „Udatul nevestelor”. Potrivit tradiției, femeile trebuie stropite cu apă, să rămână sănătoase și frumoase tot anul.

Duminica Mare. Rugăciuni puternice

Credincioșii care participă în Duminica Rusaliilor la Sfânta Liturghie primesc ramuri binecuvântate de nuc sau tei, ramuri care simbolizează limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimiși de El să binevestească Evanghelia Sa în limbi diferite, la toate neamurile.

În Duminica Mare, imediat după Sfânta Liturghie, se oficiază și Vecernia Rusaliilor, în cadrul căreia se rostesc șapte rugăciuni speciale de cerere a harului Duhului Sfânt.

Începând cu această zi, se rostește rugăciunea „Împărate Ceresc”, rugăciune care nu se spune în perioada de la Paști până la Rusalii.

În prima săptămână după Rusalii, miercuri și vineri este harți, urmându-se aceeași rânduială ca în Săptămâna Luminată sau în prima săptămână după Nașterea Domnului.

Duminica Mare. Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt (Împărate ceresc)

Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi și întru Fiul pururea Te odihnești; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiești, pe care le împarți precum voiești; prin care și noi nemernicii ne-am sfințit și ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi și Te sălășluiește întru noi și curățește sufletele noastre, ca să putem a ne face locaș Preasfintei Treimi.

Așa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăția noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduiește pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaștem deșertăciunea lumii și a celor ce sunt în lume; înviază știința noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine a face și ce se cuvine a lepăda; îndepărtează și înnoiește inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua și noaptea gânduri rele și pofte necuviincioase. Îmblânzește trupul și stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert gonește-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeții și al dreptății, ca îndreptând inimile cele slăbite și genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și așa, ferindu-ne de tot păcatul și împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârșit creștinesc și nerușinat și a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ție, împreună cu Tatăl și cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ție!

A doua zi de Rusalii. Lunea Sfantului Duh. Ce trebuie sa faci ca sa te feresti de grindina si duhuri rele!

Duminica Mare. Rugăciune de Rusalii

Preacurate, neîntinate, Cel ce ești fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat și fără de răutate, Doamne; Care singur ai nemurire, Cel ce locuiești întru lumina cea neapropiată, Cel ce ai făcut cerul și pământul, marea și toate cele zidite într-însele; Care mai înainte de cerere plinești tuturor cererile;

Ție ne rugăm și pe Tine Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Tatăl Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri și s-a întrupat din Spiritul Sfânt și din Maria cea pururea Fecioară și mărită Maică lui Dumnezeu;

Care, mai întâi în cuvinte învățând, iar mai pe urmă și cu fapte arătând, când a răbdat patima Sa cea mântuitoare, ne-a învățat pe noi, umiliții și păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, să aducem Ție rugăciuni, cu capetele și cu genunchii plecați, pentru păcatele noastre și pentru neștiințele poporului.

Însuți, mult Îndurate și Iubitorule de oameni, auzi-ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua aceasta a Cincizecimii, în care, după ce s-a înălțat Domnul nostru Isus Cristos la ceruri și a șezut de-a dreapta Ta, a lui Dumnezeu și Tatăl, a trimis pe Sfântul Spirit peste sfinții Săi Învățăcei și Apostoli, Care s-a și așezat peste fiecare dintr-înșii, și s-au umplut toți de darul Lui cel neîmpuținat, și au grăit în alte limbi mărețiile Tale și au proorocit. Deci, auzi-ne pe noi, care acum ne rugăm Ție, și adu-Ți aminte de noi, umiliții și osândiții, și alungă robia sufletelor noastre, Cel ce cu milostivirea Ta mijlocești pentru noi. Primește-ne pe noi, cei ce cădem înaintea Ta și strigăm: Greșit-am!

Înaintea Ta suntem puși din pântecele maicii noastre; Dumnezeul nostru Tu ești. Dar.

Pentru că s-au împuținat întru deșertăciune zilele noastre, am pierdut ajutorul Tău și suntem lipsiți de toată apărarea. Însă nădăjduind spre îndurările Tale, strigăm Ție: păcatele tinereților noastre și ale neștiinței nu le pomeni, și de cele ascunse ale noastre ne curățește. Nu ne lepăda în vremea bătrâneților; când scade tăria noastră nu ne părăsi. Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învrednicește-ne să ne întoarcem la Tine și caută spre noi cu blândețe și cu har. Cumpănește fărădelegile noastre cu îndurările Tale; pune adâncul îndurărilor Tale împotriva mulțimii păcatelor noastre.

Caută din înălțimea Ta cea sfântă, Doamne, spre poporul care stă înainte și așteaptă de la Tine multă îndurare. Cercetează-ne cu bunătatea Ta; mântuiește-ne de tirania diavolului; întărește viața noastră cu legile Tale cele sfinte și sfințite. Înger păzitor credincios pune poporului Tău; pe noi, pe toți, ne adună întru împărăția Ta. Dă iertare celor ce nădăjduiesc în Tine; iartă-le lor și nouă păcatele; curățește-ne cu lucrarea Sfântului Tău Spirit; nimicește uneltirile vrăjmașului cele ce sunt asupra noastră.

Amin!

Duminica Mare. Rugăciune de Rusalii către Iisus Hristos

Doamne Isuse Cristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai dat pacea Ta oamenilor și darul Preasfântului Spirit, încă fiind cu noi întru viața aceasta, L-ai dat pururea celor credincioși spre moștenire neînstrăinată, iar astăzi, mai arătat, ai trimis acest dar Învățăceilor și Apostolilor Tăi, și buzele lor cu limbi de foc le-ai întărit, prin care tot neamul omenesc întru a sa limbă și întru auzul urechii luând cunoștință de Dumnezeu, cu lumina Spiritului ne-am luminat, și dintru înșelăciune ca dintru întuneric ne-am mutat, și cu împărțirea limbilor celor de foc înțelegătoare și cu lucrare mai presus de fire ne-am învățat a crede în Tine, și pe Tine Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Spirit, întru o Dumnezeire și o Putere și o Tărie a Te cuvânta ne-am luminat.

Tu, dar, Cel ce ești strălucirea Tatălui, chipul ființei și al firii Lui, Cel neschimbat și nemutat, Izvorule al înțelepciunii și al darului, deschide-mi și mie păcătosului buzele și mă învață cum se cuvine și pentru ce trebuie să mă rog. Ca Tu ești Cel ce știi mulțimea cea multă a păcatelor mele, dar milostivirea Ta va învinge mulțimea acestora.

Că, iată, cu frică stăm înaintea Ta, punând deznădăjduirea sufletului meu întru adâncul milei Tale. Îndreptează viața mea, Cel ce îndreptezi toată făptura cu cuvântul și cu puterea cea negrăită a înțelepciunii. Cel ce ești liman lin celor înviforați, și-mi arată calea pe care voi merge. Dă gândurilor mele Spiritul înțelepciunii Tale; Spiritul înțelegerii dăruiește-L nepriceperii mele; cu Spiritul temerii de Tine adumbrește faptele mele, și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele și cu Spiritul Cel stăpânitor întărește alunecarea cugetului meu.

Ca în toate zilele, fiind îndreptat, spre cele de folos, cu Spiritul Tău Cel bun, să mă învrednicesc a împlini poruncile Tale, și pururea să-mi aduc aminte de preamărita venirea Ta, care va cerceta faptele noastre; și să nu mă treci cu vederea, ca să mă înșel cu plăcerile cele stricăcioase ale lumii acesteia, ci mă întărește, să doresc îndulcirea din vistieriile Tale, ce vor să fie, că Tu ai zis, Stăpâne, că oricâte ar cere cineva întru numele Tău, negreșit va lua, de la Dumnezeu, Părintele Tău, Cel împreună veșnic cu Tine.

Pentru aceasta, și eu, păcătosul, întru venirea Sfântului Tău Spirit, mă rog bunătății Tale:

Câte am cerut să mi le dai spre mântuire. Așa, Doamne, Cel ce ești bogat dătător de toată facerea de bine și bun dăruitor, Tu, Cel ce dai din belșug cele ce cerem, că Tu ești îndurător, milostiv, Care Te-ai făcut părtaș fără de păcat trupului nostru, și către cei ce-și pleacă genunchii înaintea Ta, te pleci cu iubire și milostivire, curățind păcatelor noastre. Dă, dar, Doamne, poporului Tău îndurările Tale; auzi-ne pe noi din cerul cel sfânt al Tău; sfințește-ne cu puterea dreptei Tale celei mântuitoare; acoperă-ne cu acoperământul aripilor Tale; nu trece cu vederea făptura mâinilor Tale. Ție Unuia am păcătuit, dar Ție Unuia și slujim.

Nu știm să ne închinăm la vreun dumnezeu străin, nici să tindem mâinile noastre, Stăpâne, la alt dumnezeu. Iartă-ne nouă greșelile, și primind rugăciunile noastre cele cu plecare de genunchi, tinde-ne nouă tuturor mâna de ajutor. Primește rugăciunea tuturor, ca o tămâie bineprimită, ce se înalță înaintea împărăției Tale celei preabune.

Urmareste si documentarul video de aici!

Credit foto: doxologia.ro, solodchimihail.blogspot.ro, crestinordotox.ro

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version