Ce alimente sunt interzise prințului William și ducesei Kate?

by Sfatul Parintilor | 11/03/2019 18:06

Membrii familiei regale britanice nu au parte doar de răsfăț. Cel puțin în ceea ce privește alimentația. Aceștia trebuie să respecte un protocol extrem de strict atunci când vine vorba de mâncăruri, mai ales când merg în vizite oficiale. Regina Elisabeta a II-a, prinții William și Harry, ducesa Kate și cei trei copii, precum și prințul Charles trebuie să se abțină de la a consuma anumite alimente. 

Fețele regale britanice au interzis la fructe de mare[1] și crustacee. Scoici, creveți, moluște, homari se alterează foarte ușor și pot duce la afecțiuni serioase. Mai mult, conform protocolului de siguranță, Casa regală informează înainte să plece în călătorii oficiale ca astfel de alimente să nu apară pe masa niciunuia dintre membrii săi.

Nu au voie apă de la robinet

Carnea gătită în sânge nu poate fi servită fețelor regale. Acest fel se consumă doar în cadrul reședințelor oficiale. La fel ca și în cazul fructelor de mare. Protocolul este respectat de gazde atunci când un membru cu sânge albastru britanic e invitat la masă.

Oricât de sete le-ar fi, oriunde în lume s-ar afla, prinții William și Harry nu au voie să consume apă de la robinet. Potrivit protocolului strict semnat de Regina Elisabeta a II-a, moștenitorii nu au voie să bea decât apă îmbuteliată, de teama unei posibile intoxicări sau a otrăvirii.

 

Citeste continuarea pe libertateapentrufemei.ro[2]

Endnotes:
  1. fructe de mare: http://fructe%20de%20mare
  2. libertateapentrufemei.ro: https://www.libertateapentrufemei.ro/articol/familia-regala-britanica-printul-william-ducesa-kate-143128

Source URL: https://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/ce-alimente-sunt-interzise-printului-william-si-ducesei-kate/