Sfatulparintilor.ro

1 septembrie – începe Anul Nou Bisericesc. Ce semnifică această zi importantă pentru creștini? Rugăciuni puternice la început de an nou bisericesc

Anul nou bisericesc 1 septembrie

Pe 1 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește începutul Anului Nou Bisericesc, spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie. Potrivit tradiției bisericești, alegerea acestei date este legată atât de începutul creației lumii, cât și de începutul activității publice a Mântuitorului Iisus Hristos. În bisericile ortodoxe se oficiază în această zi slujba Te Deum-ului, prin care credincioșii Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru anul care s-a încheiat și cer binecuvântare pentru cel care începe.

Anul Nou Bisericesc are o semnificație profundă pentru creștini, pentru că întregul an liturgic urmărește istoria mântuirii și îi poartă pe credincioși prin principalele momente ale vieții și lucrării lui Hristos. În centrul său se află Sfintele Paști, iar anul bisericesc este împărțit în trei mari perioade: Triodul, perioada de pregătire pentru Paște, care include și Postul Mare; Penticostarul, perioada de la Paște până la Duminica Tuturor Sfinților, după Rusalii; și Octoihul, cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, care se întinde de la sfârșitul Penticostarului până la începutul următorului Triod. Totodată, începutul lunii septembrie este legat în tradiția Bisericii de momentul în care Mântuitorul a intrat în sinagoga din Nazaret și a vestit „anul Domnului cel bine primit”, motiv pentru care această zi este privită și ca un timp al înnoirii spirituale.

Pentru credincioși, 1 septembrie poate fi un moment de rugăciune, mulțumire și așezare sufletească pentru lunile care urmează. Biserica mulțumește lui Dumnezeu pentru darurile anului trecut și Îl roagă să binecuvânteze „cununa anului” care începe, cerând pace, ocrotire și ajutor. Este, așadar, un prilej potrivit pentru a pune înaintea lui Dumnezeu familia, copiii, sănătatea, munca și toate grijile sau speranțele pentru noul an bisericesc. Rostește aceste rugăciuni la început de An Nou Bisericesc, pentru binecuvântare, pace în familie, sănătate și ajutor de la Dumnezeu în anul care începe.

Rugăciuni puternice de dimineață pentru lumină, pace și binecuvântări în viața ta

Rugăciune la începutul anului bisericesc

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire.

Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare. Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin. (Sursa: Doxologia.ro

)

Rugăciunea pentru întreaga lume a celui între sfinți Părintelui nostrum Clement Romanul († 101)

Făcătorule al lumii, păstrează întreg în tot pământul numărul aleșilor Tăi, așa cum a fost socotit de preaiubitul Tău Fiu, Iisus Hristos, prin care ne-ai chemat dintru întuneric la lumină, dintru neștiință la cunoașterea slavei Numelui Tău. Pentru aceasta nădăjduim întru Numele Tău, începătorule al tuturor celor făcute. Tu ne-ai deschis ochii inimii pentru a Te cunoaște pe Tine, Cela ce rămâi Cel Preaînalt între cei preaînalți, Sfinte al sfinților.

Tu pogori trufia celor mândri, risipești urzelile păgânilor, îi înalți pe cei smeriți și îi dobori pe cei puternici, ne faci bogați, ne faci săraci, omori, mântuiești și dai viață. Tu singur ești binefăcătorul sufletelor și Dumnezeul a tot trupul. Tu cercetezi adâncurile, cauți asupra lucrărilor oamenilor, ajuți pe cel aflat în primejdie, izbăvești pe cei deznădăjduiți, Făcătorule și Doamne a tot ce este viu. Tu înmulțești popoarele pe pământ, și, între toți, i-ai ales pre aceia care Te iubesc pentru Iisus Hristos, Fiul Tău cel preaiubit; pentru El i-ai învățat, i-ai sfințit și i-ai slăvit.

Pe Tine  Te rugăm, Doamne, fii ajutorul și apărătorul nostru. Izbăvește pe cei care între noi sunt în supărări, miluiește pe cei sărmani, ridică pe cel căzut, arată-Te la cine are nevoie, tămăduiește pe cei bolnavi, adu-i înapoi pe cei care s-au rătăcit din poporul Tău, dă hrană celui căruia îi este foame, slobozește pe cei robiți ai noștri, pe cei căzuți ridică-i, mângâie pe cei înfricoșați. Toate popoarele să Te recunoască pe Tine Cel Unul Dumnezeu și că Iisus Hristos este Fiul Tău și noi, poporul Tău și turma păstorilor Tăi.

Tu ai arătat cu lucrările Tale plămădirea cea din veci a lumii; Tu, Doamne, ai plăsmuit pământul; Tu, credincios fiind pentru toate neamurile, drept întru judecăți, minunat întru putere și întru măreție, înțelept întru a făptui și proniator întru a păstra așezat ceea ce ai făurit, bun întru cele văzute și credincios față de cei care se încredințează Ție, îndurător și milostiv, iartă-ne păcatele și nedreptățile, căderile și nepăsările.

Nu socoti toate păcatele robilor și roabelor Tale, ci curățește-ne prin curăția adevărului Tău și călăuzește pașii noștri, pentru ca să umblăm întru sfințenia inimii și să facem ceea ce e frumos și plăcut ochilor Tăi și ochilor mai-marilor noștri. Așa, Stăpâne, arată-ne fața Ta pentru a ne da cele bune în pace, pentru a ne păzi cu preaputernică mâna Ta, pentru a ne slobozi de orice păcat cu brațul Tău cel stăpânitor și a ne izbăvi de cei care ne urăsc pe nedrept.

Dă înțelegere și pace, nouă și tuturor celor ce locuiesc pre pământ, așa cum ai dăruit-o părinților noștri care intru sfințenie Te chemau, în credință și adevăr; dă-o și nouă celor ce suntem supuși Numelui Tău cel puternic și plin de toată virtutea precum și mai-marilor noștri și ocârmuitorilor noștri de pe pământ.

Tu, Doamne, le-ai dat lor putere să cârmuiască, prin cea de-mare-cuviință și negrăită puterea Ta, pentru ca, recunoscând noi slava și cinstea pe care le-ai dăruit-o lor, să ne supunem lor și să nu ne împotrivim voii Tale. Dăruiește-le, Doamne, sănătate, pace, înțelegere, neclintire, pentru a împlini fără piedici stăpânirea pe care ai dat-o lor. Așa, Doamne, Împărate ceresc al veacurilor, dă fiilor oamenilor slavă, cinste și stăpânire peste tot ce este pe pământ.

Îndreaptă, Doamne, voia lor după ce este frumos și plăcut ochilor Tăi, pentru ca, folosind cu sfințenie, în pace și răbdare, puterea pre care ai dat-o lor, să Te afle binevoitor. Că Tu singur poți face întru noi aceste lucruri bune și altele și mai mari.

Îți aducem mulțămită, prin arhiereul și apărătoriul sufletelor noastre, Iisus Hristos, prin care Ție îți aducem slavă și mărire, acum și din neam în neam, în vecii vecilor. Amin. (Sursa: Episcopia Italiei)

Canon de rugăciune la început de an bisericesc

Troparul Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului, glasul al 2-lea: A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi.


Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:
Să cântăm toate popoarele, Celui Ce a scăpat pe Israel din robia cea amară a lui Faraon şi cu picioarele neudate prin adâncul mării l-a povăţuit, cântare de biruinţă, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Toţi lui Hristos, Cuvântului Celui Ipostatic, prin Care s-au alcătuit toate şi prin Care se păzesc neclintite, ca Unuia care din Dumnezeu-Tatăl, Lumina Cea fără de început, S-a născut, cântare de biruinţă să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Să cântăm toţi lui Hristos, Celui Ce, cu bunăvoinţa Tatălui, S-a arătat din Fecioară şi a propovăduit anul cel primit Domnului, spre mântuirea noastră, cântare de biruinţă, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
În Nazaret venind Dătătorul Legii, în zilele sâmbetelor a învăţat, descoperind iudeilor venirea Sa cea de negrăit, prin care ca un Milostiv, mântuieşte poporul nostru.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toţi credincioşii lăudăm, pe Preaminunata Fecioară, care a Răsărit lumii pe Hristos şi de bucuria vieţii veşnice toate le-a umplut. Pe aceea pururea să o lăudăm că s-a Preamărit.

Cântarea a 3-a.


Irmosul:
Întăreşte-mă pe mine, Hristoase, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale şi mă luminează cu lumina feţei Tale. Că nu este sfânt, fără numai Tu, Iubitorule de oameni.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Întăreşte, Bunule, ca o vie roditoare, Biserica Ta, Atotputernice, pe care cu dragoste ai sădit-o pe pământ cu dreapta Ta şi o păzeşte pe ea.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Pe cei ce cu credinţă Te laudă pe Tine, Stăpânul tuturor, învredniceşte-i a petrece anul acesta cu fapte duhovniceşti, bineplăcute Ţie, Ziditorului.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Lină petrecere a anului dă-mi mie, Hristoase Îndurate şi mă luminează cu cuvintele Tale cele Dumnezeieşti, pe care le grăiai iudeilor în sâmbete.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pururea te mărim pe tine ca pe Ceea ce numai tu ai primit, mai presus de fire, Darul Cel mai presus de om, pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce Neschimbat S-a sălăşluit în pântecele tău.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:
Am cunoscut, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit pe Tine, Mântuitorule.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Începerea anului ca o pârgă de prinos, îţi aducem Ţie, Mântuitorule, noi poporul Tău şi cu cântări îngereşti Te slăvim.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Învredniceşte, ca un Iubitor de oameni, pe cei ce au început anul, a-l săvârşi spre plăcere Ţie, Hristoase.
Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.
Atotţiitorule, Unule, Doamne, înconjurările anului liniştindu-le, dăruieşte lumii pacea Ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca pe un liman al sufletelor noastre şi neclintită nădejde, pe Născătoarea de Dumnezeu toţi să o lăudăm.
Continuarea o găsești aici.

foto: ID 8433513 © Alexander Zotov | Dreamstime.com

Exit mobile version