Sfatulparintilor.ro

1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Origini, semnificații. Felicitări și mesaje de 1 Mai. Bancuri de 1 Mai

felicitari mesaje bancuri de 1 mai

1 Mai își are originile în Statele Unite, unde, în 1872, 100.000 de muncitori din New York au demonstrat cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei, precursoarea Federației Americane a Muncii. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, dintre care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

1 Mai în istorie

Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000, iar în urma ciocnirii cu poliția au rezultat mai multe victime. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestații și greve pentru reducerea zilei de muncă la 8 ore. Iar în anul 1889, social-democrații afiliați la Internaționala a II-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890 au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală.

Poți citi mai multe informații despre istoricul zilei de 1 mai aici.

Unde se serbează 1 Mai

1 mai a devenit Ziua Internațională a Muncii. Există, însă, și excepții. De exemplu, în Australia, Elveția și Statele Unite, 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest-europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcări muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale.

De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul, considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: „Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii”. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică.

Se susținea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii națiuni și nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare și al decadenței.

Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic.

Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai, de exemplu, în Germania. În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

Mai multe informații găsești aici.

1 Mai în România

În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.

După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală, Blocul Național Sindical, a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba această zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.

Felicitări de 1 Mai

Dacă vrei să trimiți un mesaj de 1 Mai, dar nu ai inspirație, nu-ți face griji! Ai aici tot ce-ți trebuie.

O fi munca brățară de aur, dar azi sunt interzise bijuteriile!

În muncă se refugiază cei care nu au ceva mai bun de făcut, dar noi avem o petrecere de pus la cale!

Cuvintele-cheie ale zilei: grătar, pădure, liber, un fotbal mic, iar grătar.

Te invit la evenimentul anului – lansarea sezonului de tolănit pe plajă. Când? Pe 1 Mai, firește!

Deadline? Nu te-aud! Vorbește mai tare! Proiect urgent? Chiar nu te aud… și nici nu o să te mai aud câteva zile de-acum încolo.

Munca nu a omorât niciodată pe nimeni… dar de ce să riști?

Mari, mici, înalte, subțiri, bondoace. Pentru toate gusturile! Cum să te duci la muncă tocmai azi când te așteaptă atâtea modele… de pahare?

Ce poți face azi nu lăsa pe mâine… lasă până după 1 Mai, că ori se rezolvă, ori nu mai trebuie făcut.

1 Mai e sărbătoare

Pentru clasa muncitoare!

De aceea îmi doresc

Cu fast s-o sărbătoresc!

Mesaje de 1 Mai

Distracție maximă în minivacanța de 1 Mai! Să aduni amintiri frumoase și relaxare cât cuprinde!

Am o veste bună pentru tine. De 1 Mai ești LIBER, așa că lasă treaba și distrează-te! Asta așa, să vezi ce șef de comitet ai.

Munca îl înnobilează pe om, dar societatea noastră n-are nevoie de nobili… la distracțieee!

Cu parteneri speciali ca dumneavoastră, munca noastră este o plăcere. Vă dorim un 1 Mai plăcut și un an plin de realizări.

De 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, vă doresc o minivacanță plăcută și un an plin de realizări profesionale.

Distracție maximă în minivacanța de 1 Mai! Să aduni amintiri frumoase și relaxare cât cuprinde!

Toată mândria proletară s-a scurs într-un pahar și mișcarea revoluționară nu se mai vede de fumul de grătar.

La Mulți Ani cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii! De făcut:

– nimic

– grătarul.

Bancuri de 1 Mai

Serviciul nu e cârciumă să stai toată ziua, nici biserică să mergi și duminica.

Cine nu muncește nu greșește, iar cine nu greșește merită promovat.

Munca e izvor de sănătate, deci lăsați bolnavii să muncească.

Cine-i harnic și muncește ori e prost, ori nu gândește. Dar școală multă nu se cere să fii prost și să ai putere.

Cine-i harnic și muncește are tot ce vrea… cine-i șmecher și chiulește are tot așa.

Mai reprezintă și un simbol al eliberării de sub jugul exploatării și sper să reușim să vedem mititeii, prin spuma berii!

Munca este sfântă, așa că nu te atinge de ea!

Cine nu muncește nu greșește, iar cine nu greșește merită promovat.

1 Mai muncitoresc

Bine-mi pare să chiulesc,

Iar mâine când mă trezesc

La un lucru mă gândesc:

„Hai la muncă să muncim,

Dă, Doamne, să nu găsim!”.

Munca l-a făcut pe om… dar nici distracția n-a omorât pe nimeni.

Bancuri de 1 Mai

Șeful îi spune noului său angajat:

– Îți dau 8 dolari pe oră începând de astăzi și, peste 3 luni, îți măresc la 10 dolari pe oră. Deci… când vrei să fie prima ta zi de lucru?

– Peste 3 luni.

– Din când în când, mă apucă un chef nebun de muncă…

– Și ce faci în această situație?

– Mă duc într-un loc mai liniștit, mă așez pe un scaun și aștept să-mi treacă.

În pauza de masă, CEO-ul unei mari companii merge la un restaurant alături de două dintre secretarele sale pentru a servi prânzul. În timp ce consumau o băutură, din sticlă iese un duh și îi întreabă pe cei trei dacă vor să-și pună fiecare câte o dorință.

Entuziasmată, prima secretară exclamă: „Mi-aș dori să fiu pe o plajă, într-o insulă tropicală…”. În secunda următoare, dorința i-a fost împlinită.

Cealaltă secretară își spune și ea dorința: „Mi-aș dori să fiu într-un tur al Franței…”. În secunda următoare, este îndeplinită și dorința ei.

Pentru că era acum rândul CEO-ului să-și pună o dorință, acesta exclamă: „Vreau ca cele două să fie înapoi în birourile lor imediat după prânz.”

Poartă-te cu un copil dificil exact cum te-ai purta cu șeful tău la muncă. Laudă-i realizările, ignoră-i bâzdâcii și rezistă nevoii de a-l așeza pe un scaun și de a-i explica faptul că, din nefericire, creierul lui nu este suficient de dezvoltat.

Te mai poate interesa: Iti petreci 1 Mai la gratar? Iata ce te sfatuiesc pompierii

Imagine de Mohamed Hassan de la Pixabay

Exit mobile version