Pe 23 iulie 2026, Mercur își încheie retrogradarea în zodia Racului și revine la mers direct. Retrogradarea a început pe 29 iunie, în Rac, și a readus în atenție discuții neterminate, neînțelegeri familiale, amintiri, emoții reprimate și decizii influențate mai mult de trecut decât de realitatea prezentă. Mercur va ieși complet din zona de post-umbră abia pe 6 august, când va reveni la gradul la care a început retrogradarea.
Prin urmare, „ceața mentală” nu se ridică neapărat într-o singură clipă. Revenirea la mers direct marchează începutul clarificării, nu finalul instantaneu al tuturor problemelor. Informațiile încep să se așeze, răspunsurile întârziate pot apărea, iar conversațiile care s-au blocat pot fi reluate cu mai multă luciditate.
Este momentul în care putem înțelege ce a încercat să ne arate această retrogradare: unde am vorbit din teamă, unde am interpretat totul personal, unde am evitat un adevăr și unde am reacționat la o rană veche, nu la situația din fața noastră.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Mercur în Rac: când gândurile și emoțiile vorbesc aceeași limbă
În astrologie, Mercur este asociat cu gândirea, comunicarea, documentele, negocierile, călătoriile și schimbul de informații. Racul este legat de familie, casă, trecut, memorie, vulnerabilitate și nevoia de siguranță.
Când Mercur se află în Rac, mintea și emoțiile devin greu de separat. Nu comunicăm doar informații, ci și starea în care ne aflăm. Putem auzi o simplă întrebare ca pe o critică, putem răspunde defensiv sau putem evita conversațiile de teamă să nu fim răniți.
Această perioadă este una în care gândirea și simțirea sunt mai apropiate decât de obicei, iar comunicarea capătă un ton emoțional. Astrologii subliniază că retrogradarea în Rac ne-a obligat să analizăm felul în care ne protejăm vulnerabilitatea, modul în care evităm conflictele și tendința de a transmite indirect ceea ce am putea spune clar.
Odată cu revenirea lui Mercur la mers direct, putem începe să facem diferența dintre ceea ce simțim și ceea ce știm. Emoțiile rămân importante, însă nu mai trebuie să conducă singure fiecare concluzie.
Dispar toate blocajele de comunicare?
Nu chiar din prima zi. Atunci când o planetă staționează, mișcarea sa aparentă este foarte lentă. În limbaj astrologic, energia momentului poate fi resimțită intens, iar lucrurile pot părea încă suspendate. De aceea, zilele de 23 și 24 iulie sunt mai potrivite pentru clarificare decât pentru grabă.
Un mesaj poate veni, dar poate avea nevoie de context. O persoană poate reveni, dar nu înseamnă automat că relația trebuie reluată. Un contract poate fi deblocat, însă detaliile trebuie verificate. O decizie poate părea evidentă, dar este bine să observăm dacă nu reacționăm încă sub influența fricii sau a nostalgiei.
Perioada de post-umbră, cuprinsă între 23 iulie și 6 august, este considerată etapa în care integrăm lecțiile retrogradării și revenim pentru a treia oară asupra acelorași teme, informații sau grade zodiacale.
Claritatea se întoarce, dar trebuie folosită cu răbdare.
Urmărește cel mai nou VIDEO pe canalul nostru de You Tube
Ce decizii putem lua după revenirea lui Mercur la mers direct?
Putem relua negocierile care au stagnat, putem cere răspunsuri clare și putem spune ceea ce am evitat din teama unei reacții emoționale. Putem reveni asupra unui document, a unui contract sau a unei înțelegeri și putem corecta detaliile care au fost omise.
Este o perioadă potrivită pentru a decide ce conversații merită continuate și ce relații sunt menținute doar prin amintiri. Putem stabili limite în familie, putem reorganiza o situație locativă sau putem lua o hotărâre legată de o problemă care ne-a urmărit din trecut.
Totuși, pentru deciziile foarte importante și ireversibile, este înțelept să păstrăm o marjă de verificare până după 6 august, mai ales dacă lipsesc încă informații esențiale. Mercur direct nu înseamnă să ne grăbim. Înseamnă să putem merge din nou înainte folosind ceea ce am înțeles în perioada de revizuire.
Iată cum sunt influențate zodiile, conform teoriilor astrologilor.
Berbec
Pentru Berbec, revenirea lui Mercur la mers direct luminează zona casei, a familiei, a trecutului și a siguranței emoționale. În ultimele săptămâni, o problemă de familie poate fi revenit în discuție, o mutare poate fi fost amânată sau o conversație cu o persoană apropiată poate fi devenit mai tensionată decât era necesar.
După 23 iulie, începi să înțelegi mai clar ce te-a deranjat cu adevărat. Poate că nu era vorba doar despre o situație prezentă, ci despre faptul că te-ai simțit din nou ignorat, neprotejat sau obligat să porți responsabilități vechi.
Poți relua o discuție despre casă, proprietate, mutare, renovare sau responsabilități familiale. Nu intra însă în conversație doar pentru a demonstra că ai avut dreptate. Încearcă să spui ce ai nevoie și ce nu mai poți accepta.
Decizia pe care o poți lua acum: cum vrei să arate spațiul și viața familială în care te poți simți cu adevărat în siguranță.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Taur
Pentru Taur, Mercur direct deblochează comunicarea, documentele, întâlnirile, drumurile și relațiile cu frații, surorile sau oamenii din mediul apropiat. Un mesaj important poate ajunge în sfârșit la tine, iar o informație confuză poate deveni mai ușor de verificat.
Dacă ai amânat o cerere, o negociere, un examen, un interviu sau o conversație delicată, acum poți reveni asupra lor cu o formulare mai clară. Ai grijă să nu presupui că ceilalți știu deja ce vrei. Spune lucrurile direct, dar fără rigiditate.
O problemă provocată de un act incomplet, o programare greșită sau o înțelegere verbală poate fi rezolvată. Verifică totuși datele, numele, sumele și condițiile înainte de a confirma.
Decizia pe care o poți lua acum: ce mesaj trebuie transmis fără alte amânări și ce document trebuie finalizat.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Gemeni
Pentru Gemeni, semnul guvernat de Mercur, revenirea planetei la mers direct poate fi resimțită puternic. Se clarifică probleme legate de bani, venituri, cheltuieli, prețuri și valoarea personală.
Poate că în timpul retrogradării ai reevaluat o sursă de venit, ai observat unde pierzi bani sau ai înțeles că o colaborare nu îți recompensează corect munca. O plată întârziată poate fi deblocată, o negociere salarială poate fi reluată sau poți primi informațiile necesare pentru a face un plan financiar mai realist.
Nu cheltui însă pentru a calma o stare emoțională. Mercur în Rac poate lega banii de nevoia de confort și siguranță. Înainte de o achiziție, întreabă-te dacă răspunde unei nevoi reale sau încearcă să acopere o neliniște.
Decizia pe care o poți lua acum: ce valoare are munca ta și ce modificare concretă trebuie făcută în buget.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Rac
Pentru Rac, Mercur revine la mers direct chiar în semnul său. Vocea, identitatea, imaginea personală și deciziile importante încep să se limpezească. În ultimele săptămâni, ai putut simți că nu reușești să explici ce vrei sau că oamenii interpretează greșit ceea ce spui.
Acum poți găsi cuvintele potrivite. O alegere pe care ai analizat-o repetat începe să aibă sens, iar o conversație personală poate schimba felul în care ești perceput.
Nu trebuie să îți ceri scuze pentru fiecare emoție, dar este important să nu o transformi într-o acuzație. Spune „m-am simțit rănit” în loc de „tu întotdeauna mă rănești”. Această diferență poate repara o legătură importantă.
Decizia pe care o poți lua acum: ce versiune a ta vrei să prezinți lumii și ce adevăr personal nu mai dorești să ascunzi.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Leu
Pentru Leu, Mercur direct activează lumea interioară, odihna, lucrurile ascunse și procesele emoționale greu de explicat. Retrogradarea poate fi adus amintiri, vise intense, neliniști sau revenirea unei persoane care a lăsat întrebări fără răspuns.
După 23 iulie, începi să înțelegi de ce anumite gânduri s-au repetat. Poate că nu ai nevoie de o conversație cu persoana din trecut, ci de o concluzie pe care să ți-o oferi singur. Nu orice revenire este o invitație la împăcare.
Este o perioadă bună pentru a pune capăt unui obicei mental, unei vinovății sau unei legături ținute în viață numai prin nostalgie. Ascultă-ți intuiția, dar verifică faptele înainte de a trage concluzii.
Decizia pe care o poți lua acum: ce capitol interior trebuie închis pentru a putea merge mai ușor înainte.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Fecioară
Pentru Fecioară, celălalt semn guvernat de Mercur, revenirea la mers direct clarifică prieteniile, colaborările și proiectele de viitor. În ultimele săptămâni, un plan de grup se poate fi blocat, iar o relație de prietenie poate fi trecut printr-o perioadă de neînțelegere.
Acum poți vedea cine este dispus să contribuie și cine doar promite. O persoană poate reveni cu o explicație sau cu o ofertă mai clară. Nu relua însă o colaborare doar pentru că ai investit deja timp în ea.
Poți reorganiza un proiect, poți schimba rolurile unei echipe sau poți decide că un anumit obiectiv nu te mai reprezintă. Este important să alegi oamenii cu care poți vorbi direct, fără să analizezi fiecare cuvânt de teama unui conflict.
Decizia pe care o poți lua acum: ce proiect merită continuat și cine are cu adevărat un loc în viitorul tău.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Balanță
Pentru Balanță, Mercur direct deblochează zona carierei, reputației și relațiilor cu superiorii sau persoanele cu autoritate. O situație profesională neclară poate primi un răspuns, iar o decizie amânată poate reveni pe masa negocierilor.
Dacă ai simțit că munca ta nu este observată sau că mesajul tău profesional nu ajunge la oamenii potriviți, acum poți corecta prezentarea, strategia sau felul în care îți susții punctul de vedere.
Poate fi reluată o discuție despre funcție, salariu, responsabilități sau direcția unei colaborări. Nu accepta formulări vagi. Cere termene, condiții și criterii clare.
Decizia pe care o poți lua acum: ce direcție profesională îți oferă atât recunoaștere, cât și siguranță emoțională.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Scorpion
Pentru Scorpion, Mercur direct clarifică studiile, călătoriile, actele juridice, publicațiile și planurile care îți extind orizontul. O călătorie amânată poate fi reorganizată, o cerere poate primi răspuns sau poți relua un curs ori un proiect editorial.
În timpul retrogradării, ai putut pune sub semnul întrebării o convingere importantă. Acum nu te mai interesează doar cine are dreptate, ci ce informație poate fi demonstrată și folosită.
Este un moment bun să alegi un program de studiu, să depui un dosar sau să reiei o discuție legată de străinătate. Verifică însă condițiile și nu presupune că regulile au rămas neschimbate.
Decizia pe care o poți lua acum: ce drum de învățare, călătorie sau dezvoltare merită continuat.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Săgetător
Pentru Săgetător, revenirea lui Mercur la mers direct aduce claritate în privința banilor comuni, creditelor, datoriilor, investițiilor, taxelor și intimității. O situație financiară despre care nu aveai toate informațiile poate deveni mai ușor de înțeles.
Poți relua o discuție despre împărțirea cheltuielilor, returnarea unei datorii sau condițiile unei asocieri. Este important să nu accepți nimic doar pentru a evita o conversație inconfortabilă.
Și relațiile apropiate intră într-o etapă de sinceritate. Poți înțelege ce teamă te-a împiedicat să fii vulnerabil sau de ce ai evitat să ceri ceea ce aveai nevoie.
Decizia pe care o poți lua acum: ce angajament financiar sau emoțional este echilibrat și ce obligație trebuie renegociată.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Capricorn
Pentru Capricorn, Mercur direct luminează relațiile de cuplu, parteneriatele și contractele. O persoană poate reveni cu o explicație, iar o discuție amânată poate fi reluată într-un ton mai clar.
Retrogradarea poate fi arătat unde ai presupus că partenerul știe ce simți, fără să îi spui. Poate fi scos la suprafață și un dezechilibru: unul dintre voi a oferit stabilitate, iar celălalt a așteptat apropiere emoțională.
Acum poți stabili condițiile unei relații sau colaborări. Întrebarea nu este doar dacă vrei să continui, ci în ce formă poate continua legătura fără ca unul dintre voi să își ignore nevoile.
Decizia pe care o poți lua acum: ce parteneriat merită oficializat, renegociat sau încheiat cu maturitate.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Vărsător
Pentru Vărsător, Mercur direct deblochează munca, programul, sănătatea și responsabilitățile zilnice. În ultimele săptămâni, ai putut avea parte de schimbări de program, informații contradictorii sau sarcini care au revenit pentru a fi corectate.
Acum poți reorganiza modul în care lucrezi. O conversație cu un coleg, un angajator sau un colaborator poate clarifica responsabilitățile. Nu accepta să repari permanent ceea ce alții refuză să organizeze.
Corpul îți poate transmite mai clar ce obicei te epuizează. Fără a înlocui evaluarea medicală, poți observa legătura dintre stres, somn, alimentație și felul în care îți distribui energia.
Decizia pe care o poți lua acum: ce rutină trebuie schimbată pentru ca viața ta să devină mai eficientă și mai sănătoasă.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Pești
Pentru Pești, Mercur direct aduce claritate în iubire, creativitate, relația cu copiii și proiectele personale. O situație romantică ambiguă poate primi un răspuns, iar o persoană poate spune în sfârșit ce își dorește.
Ai putut reanaliza o poveste de iubire sau un proiect care cândva îți aducea bucurie. Acum poți face diferența dintre ceea ce îți dorești în prezent și imaginea idealizată de care ai rămas atașat.
Este un moment bun să reiei un proiect creativ, să publici ceva revizuit sau să porți o conversație sinceră în iubire. Nu interpreta însă un mesaj drept promisiune. Observă dacă vorbele sunt urmate de fapte.
Decizia pe care o poți lua acum: ce iubire, pasiune sau proiect îți oferă bucurie reală și ce poveste există doar în imaginație.
Banii nu se lipesc de tine? Renunță la aceste 3 expresii pe care le spui zilnic. Exercițiu pe 7 zile
Surse: cafeastrology.com, astro.com
Interpretările astrologice au caracter simbolic și orientativ. Pentru o perspectivă mai completă, citește previziunile atât pentru zodia solară, cât și pentru Ascendent.
