Școala siguranței Tedi a încheiat cel de al șaselea an - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Școala siguranței Tedi a încheiat cel de al șaselea an

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Școala siguranței Tedi a încheiat cel de al șaselea an
Școala siguranței Tedi

Desfășurat într-o manieră inedită, adaptată acestei perioade, încă un an la Școala siguranței Tedi a ajuns la final. Multe lecții online, Tedi îmbrățișat de la distanță, entuziasm și emoții regăsite în cele peste 27.000 de fotografii cu activități despre siguranță realizate de elevi de clasa I din toată țara. Numărul total al elevilor care au participat în cadrul acestui program de-a lungul celor șase ediții depășeste 215.000. Pandemia le-a schimbat copiilor modul de viață cu care erau obișnuiți dar nu le-a putut lua plăcerea de a învăța prin joc și de a se bucura de întâlnirea cu Tedi, mascota atât de îndrăgită de copii. La această concluzie ne-au făcut să ajungem atât elevii de la Școala gimnazială nr. 1 Anton Pann din Voluntari, Ilfov, unde a avut loc ceremonia de încheiere a anului cu numărul 6 al Școlii siguranței Tedi, cât și elevi de clasa I din toată țara înscriși în program, care s-au implicat cu mult entuziasm în activitățile propuse de Tedi pentru a-și însuși informații utile privind siguranța lor. 

”În fiecare an al Școlii siguranței Tedi descoperim cu mare bucurie o nouă generație de elevi isteți, creativi și foarte preocupați să afle informații noi pe care să le folosească pentru siguranța lor. Chiar dacă cea mai mare parte a lecțiilor s-a desfășurat online, am constatat cu plăcere că interesul lor a rămas constant și că și-au însușit foarte bine informațiile pregătite de Tedi pentru siguranța lor. Desigur, acest lucru a fost posibil datorită învățătorilor înscriși în program și reprezentanților Poliției Române care au participat la lecții. Le mulțumim încă o dată pentru implicare și așteptăm cu nerăbdare să reluăm activitățile în anul școlar 2021-2022” – Ioana Vișean, Director de comunicare Maspex Romania.

Programul Școala siguranței Tedi nu are drept scop învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Parteneriatul cu Ministerul Educației şi cu Poliţia Română asigură adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.

”Siguranța copiilor noștri este foarte importantă. Acasă, la școală, pe stradă sau în mediul online, cei mici trebuie să știe că există soluții la toate problemele lor iar noi, polițiștii, alături de părinți și cadre didactice, vom fi alături de ei ori de câte ori vor avea nevoie. Suntem onorați că Programul educativ ”Școala siguranței Tedi” este din an în an tot mai căutat de dascăli, de părinți și ne dorim ca și în viitor să continuăm sesiunile educative și să încurajăm toate inițiativele care aduc un plus de valoare și protecție cetățenilor.” – comisar șef de poliție Ramona Dabija-Director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității 

Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi și care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română. Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I şi are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.

Suportul didactic este asigurat de Tedi și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și sunt transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală cât și la orele desfășurate online. 

Mai multe informații de interes pentru elevii de clasa I și pentru părinții acestora se regăsesc pe site-ul programului www.scoalatedi.ro.

Ediția cu numărul 7 va debuta la scurt timp după începerea anului școlar 2021-2022. Învățătorii claselor I din toate școlile sunt invitați să își înscrie clasele în program, accesând secțiunea ”Pentru învățători”.

Data articol: 29/06/2021