Sfatulparintilor.ro

Tusea convulsiva la bebelusi: ce este si cum se trateaza

Tusea convulsiva la bebelusi - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - kids-3973988_1920

Tusea convulsiva (denumita si pertussis, dupa bacteria care o provoaca) este o infectie bacteriana care debuteaza cu simptome asemanatoare celor de raceala. Iata si motivul pentru care parintii trebuie sa fie foarte atenti la modul cum evolueaza starea micutului. E foarte important ca infectia sa fie depistata la timp si tratata corespunzator.

Pe masura ce boala avanseaza, respiratia copilului este mult ingreunata iar lucrurile se pot agrava chiar mai mult de atat. Se poate ajunge inclusiv la deces. Peste jumatate dintre bebelusii care se imbolnavesc de tuse convulsiva au nevoie de spitalizare. Iar, odata ajunsi in unitatea medicala, la 1 din 5 apar complicatii si boala se dezvolta catre pneumonie.

Cum se transmite bacteria pertussis?

La fel ca alte infectii respiratorii, si tusea convulsiva se raspandeste pe cale aeriana. Daca puiul tau sta in preajma unei persoane infectate atunci cand aceasta din urma tuseste sau stranuta, el poate inhala bacteria pertussis.

Vulnerabili la aceasta bacterie sunt indeosebi bebelusii sub 6 luni, care nu au facut inca toate vaccinurile pentru a-si cladi imunitatea impotriva bolilor frecvente. In cazul in care micutul tau a primit deja vaccinul antipertussis, sunt sanse foarte mici sa contracteze infectia. Chiar si dupa contactul direct cu cineva care are aceasta bacterie.

Citeste si: Tusea la copii. Cauze, tipuri, solutii. Ghid complet pentru parinti

Ce simptome are tusea convulsiva?

Spre deosebire de accesele usoare de tuse – care sunt comune si nu reprezinta motive de ingrijorare, fiind tratate foarte usor acasa –, tusea convulsiva prezinta cateva simptome in plus, care pot crea oarecare confuzii, facandu-i pe parinti sa creada ca e vorba de o simpla raceala. Astfel incat trebuie sa fii foarte atenta daca, pe langa o tuse usoara, bebelusul mai are si:
– febra;
– rinoree;
– ochii umezi sau aposi;
– episoade de stranut.
De asemenea, cu cat boala progreseaza, micutul tau va incepe sa respire tot mai greu. Daca observi ca are dificultati de respiratie sau vezi ca pielea i se trage intre coaste atunci cand copilul respira, du-l imediat la Urgente.

 

Care e tratamentul optim pentru tusea?

Cand pediatrul iti confirma diagnosticul de tuse convulsiva, urmatorul pas este sa-ti internezi micutul pentru ingrijire de specialitate. In primul rand, medicii vor monitoriza respiratia bebelusului, administrand tratamente menite sa faciliteze circulatia aerului in plamani.

Apoi, e foarte posibil sa fie nevoie de cateva perfuzii, avand in vedere ca accesele de tuse ingreuneaza hranirea si hidratarea normala. Pana a ajunge insa la spital, asigura-te ca micutul se odihneste bine, nu-l lasa singur in timpul episoadelor de tuse si nu ezita sa suni la 112 daca vezi ca respira greu. Nu in ultimul rand, medicul iti va prescrie un tratament cu antibiotice, pentru a opri raspandirea infectiei.

Nu rata nici: Raceli, tuse si copii. Mituri de eliminat si sfaturi de urmat

Cum poate fi prevenita tusea convulsiva?

Aceasta boala poate fi prevenita cu succes prin vaccinare. Se poate intampla ca bebelusul sa contracteze infectia chiar si dupa imunizare, insa, in acest caz, simptomele vor fi incomparabil mai usoare. Vaccinul antipertussis (sau DTaP) se face mai intai la 2, 4 si 6 luni, apoi inca o data cand copilul implineste un anisor, ultima doza fiind administrata cand vine vremea ca micutul sa mearga la gradinita.

Autor: Alexandra NEDELCU
Sursa: The Bump.com

Imagine de nobu sato de la Pixabay

Exit mobile version