Sfatulparintilor.ro

Cat de important este contactul piele-piele pentru bebelusii prematuri

contact piele piele - sfatulparintilor.ro - pixabay-com - infant-4025284_1920

In urma cu 5 ani, Kate Ogg a dat nastere la doi gemeni, cu 13 saptamani mai devreme. Unul dintre bebelusi, Jamie, a fost declarat mort la nastere. Asistentele i-au permis lui Kate sa-si tina bebelusul in brate. Dupa ceva vreme, bebelusul a revenit la viata.

“Mi-am purtat bebelusul in pantece 6 luni – nu suficient de mult – insa imi doream foarte mult sa-l cunosc si sa-l tin in brate. Ne-am resemnat cand ne-au spus ca este mort si tot ce ne-am dorit a fost sa-l tinem in brate, sa pastram cateva amintiri cu el”, marturisea in 2010 Kate Ogg la “The Today Show”.

Doctorii spun ca atingerea piele-piele i-a salvat viata bebelusului. De cele mai multe ori, bebelusii prematuri sunt dusi imediat la incubator, iar parintii abia daca ii ating.

Familia Ogg, insa, a aplicat “ingrijirea cangurului”, o practica ce prinde foarte bine bebelusului. Intr-un studiu prezentat de BBC in 2013, se arata faptul ca “ingrijirea cangurului” a ajutat la reducerea deceselor bebelusilor prematuri.

Contactul piele-piele dintre bebelus si mama lui il ajuta pe cel mic sa se hraneasca mai bine si sa isi tina temperatura corpului in limite normale. “In cazul in care bebelusul are probleme de respiratie si nu poate respira singur, metoda cangurului nu este eficace. In restul situatiilor, insa, contactul piele-piele este mai bun decat incubatorul intrucat promoveaza alaptatul si reduce riscul infectiilor”, se arata in raportul prezentat de BBC.

Citeste si: UIMITOR! Ce se intampla in creierul copilului cand il imbratisezi

De asemenea, potrivit unui studiu prezentat de LiveScience, bebelusii care au beneficiat de “ingrijirea cangurului” dormeau mai bine, raspundeau mai bine la factori de stres, spre deosebire de cei care au fost dusi in incubator.

Contactul piele-piele creeaza pentru bebelusi un mediu asemanator cu cel din uter. “De aceea medicii spera ca bratele parintilor sa ajute bebelusii sa se dezvolte ca si cand nu s-ar fi nascut prematur”, se arata in raportul prezentat de LiveScience.

Medicii mai spun ca bebelusii isi dezvolta mai repede abilitatile de supravietuire atunci cand aud bataile inimii mamei, cu care sunt obisnuiti inca din perioada intrauterina. “Putem sustine cu tarie ca mediul psihosocial are un impact substantial asupra dezvoltarii creierului uman. Copiii care sunt tinuti in brate imediat dupa nastere sunt pozitiv influentati in dezvoltarea lor de acest lucru”, a declarat dr. Joan Lubby, conducatorul studiului citat de LiveScience.

Nu rata nici: Pozitii alaptare. Cum se face atasarea corecta la san

Imagine de samuel Lee de la Pixabay

Exit mobile version