Alergiile alimentare la bebelusi: Cele mai frecvente intrebari ale mamicilor - Pagina 3 din 3 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Alergiile alimentare la bebelusi: Cele mai frecvente intrebari ale mamicilor

Cum pot preveni alergiile la alimente?
Pana acum ceva vreme, specialistii recomandau parintilor sa amane introducerea in alimentatia bebelusilor a acelor alimente considerate alergenice, in special daca sansele de aparitie a alergiilor sunt destul de mari (adica daca si parintii sunt, la randul lor, alergici). Cu toate acestea, experienta practica, dar si un studiu publicat in 2008 au aratat ca aceasta masura de precautie nu e neaparat eficienta. Astfel, nu exista dovezi concludente care sa ateste ca evitarea sau amanarea anumitor alimente va scapa copilul de alergii alimentare.

Ceea ce se stie cu siguranta este ca alaptarea naturala ofera o oarecare protectie impotriva alergiilor alimentare. Prin urmare, daca stii ca posibilitatea ca micutul sa fie alergic e destul de mare (in special daca ai un istoric de alergii in familie), ia in calcul varianta de a-l alapta o perioada cat mai lunga. Cat priveste hrana solida, cea mai buna optiune este sa-i introduci alimentele treptat, cate unul pe rand, asteptand cateva zile intre ele pentru a vedea daca apar reactii alergice.

 

 

Cum se trateaza alergiile alimentare ale bebelusului?

Fiindca nu exista medicamente care sa vindece sau sa previna alergiile la alimente, iar vaccinul pentru rinita alergica nu functioneaza si in cazul alimentelor, singurul lucru pe care il poti face este sa eviti cu stictete mancarurile respective odata ce a observat ca ii produc reactii neplacute. Usor de zis, dar greu de facut! Asta deoarece e dificil sa controlezi in permanenta ce baga micutul in gura, iar reactiile (inclusiv cele grave) pot aparea dupa ingerarea unei cantitati oricat de mici din alimentul respectiv.

O simpla urma de lapte, ou sau nuci e suficienta pentru a crea probleme. Asa se face ca majoritatea persoanelor care au avut reactii alergice grave au patit asta mancand alimente pe care le stiau sigure.Cu alte cuvinte, micutul tau nu trebuie sa bea un litru de lapte ca sa aiba o reactie alergica, ci e destul sa manance un biscuite cu lapte. Ceea ce inseamna ca tu va trebui sa devii foarte vigilenta si sa verifici atent fiecare ingredient in parte din mancarea bebelusului, indiferent daca o gatesti tu, o cumperi gata preparata, mancati in oras sau la prieteni.

Din fericire, producatorii si comerciantii sunt obligati prin lege sa specifice pe eticheta alimentelor toate ingredientele din care sunt facute si intr-un limbaj cat mai clar, acordand atentie speciala celor opt considerate alergenice (vezi lista mai sus). Toate sunt trecute clar pe ambalaj pentru a putea fi consultate (uita-te in special la albumina, sa vezi daca apare in paranteza specificatia „ou“). Si site-urile web dedicate alergiilor alimentare iti pot oferi informatii utile, iar atunci cand nu esti sigura cu privire la ingredientele unui anumit produs e indicat sa iei legatura cu fabricatul.

In acelasi timp, e bine sa stii ca proteinele (anticorpii IgE) care declanseaza reactia alergica pot fi transmise bebelusului prin laptele matern. Asta inseamna ca va trebui sa renunti tu insati la anumite alimente (cele cu potential alergenic) daca alaptazi natural un copil alergic. In cazul in care hranesti micutul cu biberonul iar el da semne ca e alergic la laptele de vaca, trebuie sa schimbi tipul de lapte praf. Tine cont insa ca unii bebelusi sunt alergici simultan si la soia, deci laptele din soia nu va fi o solutie potrivita, asa ca trebuie sa intrebi pediatrul inainte de a face orice schimbare in meniul micutului.

Pe scurt, daca bebelusul tau a fost diagnosticat cu o alergie alimentara, vei fi nevoita sa inveti totul despre ea – inclusiv ce ingrediente si ce alimente sa eviti, cum sa citesti etichetele produselor si cum sa recunosti primele semne ale unei reactii alergice.

Autor: Alexandra NEDELCU

Citeste continuarea: 1 2 3

Data articol: 05/12/2013